Arhaic Rock – 16 martie

Hard Rock Cafe București găzduiește în 16 martie începând cu ora 21:00 o seară de excepție, un eveniment pentru suflet și spirit alături de artiști uimitori și unici, o muzică prin care vom privi înapoi spre toate acele dimensiuni pe care suntem în pericol să le uităm și din care rockul românesc și-a dezvoltat rădăcinile și forța. Este încă o ocazie de a vedea de unde venim, ca să aflăm încotro ne îndreptăm…

Rock Arhaic afis mic

La început a fost folclorul. Muzica brută, învățată să ne spună trăirile, să ne arate natura, să ne vorbească despre identitate și despre ceea ce de drept ne aparține. Expresie completă și complexă a tuturor simțurilor autentice românești, a rezistat oricăror încercări de falsificare pe care secolul XX i le-a propus. A trebuit să vină deceniul șapte pentru ca Phoenix să-i răstoarne cuvintele în necuvinte, să disocieze ce era trainic sudat, să asocieze ce la început părea incomunicabil, și folclorul arhaic să primească astfel dimensiunea ce i se cuvenea: modalitatea de exprimare modernă.

Legenda celor ce ne-au dat nume în umbra marelui URSS începe cu Nicu Covaci, artistul care a realizat prima conexiune între folclorul arhaic românesc, precreștin, și muzica rock, aducând astfel în fața publicului un nou gen de muzică: etno-rockul care timp de peste jumătate de veac l-a caracterizat.

Susținut de artiști de excepție ca Adrian Naidin, Maria Casandra Hauși, Roxana Zanga și Daath Yug, evenimentul propune adevăratul concept de rock cu influențe din folclorul autentic românesc și spune povestea începuturilor muzicii Phoenix – momentul în care ne aflam în expozițiune, când încă nu se întâmplase nimic, când trecerea de la Beatles, Kinks și Rolling Stones către un nou gen de muzică, eliberat de alte influențe exterioare, a transformat muzica lui Nicu Covaci în proiectul unicat pe care îl reprezintă și astăzi.

Personalitate artistică fascinantă, cu tot cu mirifica-i metaforie, Adrian Naidin îmbină cu succes muzica clasică, jazzul cu influențe românești și folclorul stilizat într-o poveste unică și mereu de actualitate. Proiectele lui au dus muzica arhaică pe scene ale pieselor de teatru, pe cele unde s-a interpretat muzică modernă, dar și în cadrul marilor evenimente Phoenix din care a fost nelipsit.

Starea de a fi a Casandrei Hauși este cea de poezie. Cu vorba, cu privirea, cu gândul și cu cântul, ea este autentică. Probabil nici un alt interpret din generațiile tinere ale cântului folcloric nu este atât de dedicat tradițiilor reale, interpretării clare, adevărate și dimensiunii spirituale a tot ceea ce poate fi mai pur și mai frumos în muzica arhaică.

Roxana Zanga și Daath Yug sunt doi tineri care în ultimii ani au plecat într-o călătorie uimitoare prin Europa pentru a arăta lumii ce înseamnă muzica și instrumentele tradiționale românești – cavalul, tulnicul, buciumul, precum și multe altele cu care vor dori să vă surprindă. Proiectul lor muzical (formația Drum’n’flute pe care au fondat-o și în cadrul căreia activează) are ca punct de plecare ”Strunga” lui Nicu Covaci și continuă genul etno-rock într-o expresie nouă, cuprinzătoare, care îi reprezintă întru totul.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim (online pe eventim.ro și în rețeaua de magazine partenere: Orange, Vodafone Germanos, librăriile Cărturești și Humanitas, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV) și MyTicket (Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Eminescu, și online pe myticket.ro). Prețul biletelor în perioada presale este de 70 de lei lei (loc VIP în fața scenei) și 50 de lei (loc la masă, în sală).

Gala Legendarii – Nicu Covaci

Articol de Iulia Radu, pe andreipartos.ro

Galerie foto: Raymond Tint

Sunt profund impresionată, marcată de seara petrecută joi, 1 octombrie, în Berăria H. Am fost pe punctul de a rata evenimentul și dacă aș fi făcut-o nu mi-aș fi iertat-o niciodată. La inițiativa celor de la Berăria H (merită felicitări pentru idee!), Nicu Covaci a aniversat alături de prieteni și fani 50 de ani de carieră. Înțeleg că ar fi de fapt, 53 de ani, dar ideea de a marca jumătate de secol de la debut, este binevenită chiar și cu o mică întârziere. Sunt multe de povestit, așa că așezați-vă confortabil, vă asigur că aveți ce citi!

Fără să fiu neapărat un fan, „relația” mea cu muzica Phoenix a fost întotdeauna una specială. Am fost mereu atrasă de forța, energia, spiritul care învăluie piesele Phoenix. Fie că le ascultam la radio sau în concert, le-am simțit de fiecare dată într-un mod aparte, greu de descris în cuvinte. În ceea ce-l privește pe Nicu Covaci lucrurile sunt puțin amestecate. Mi-a inspirat mereu admirație, respect dar și o oarecare… teamă. E mai mereu încruntat, cu sprânceana ridicată… Poate din cauza asta am avut nevoie de vreo 4 ani (după ce am început să lucrez în presă!) să-mi fac curaj să-l întreb dacă putem face o fotografie împreună. A acceptat și spun cu mândrie și bucurie că este una dintre fotografiile la care țin cel mai mult. A fost singurul meu „dialog” face-to-face cu Nicu Covaci. Deși nu am fost mereu de acord cu declarațiile sau deciziile lui de-a lungul timpului, admirația și respectul pentru unul dintre simbolurile rock-ului românesc au rămas neștirbite.

Pentru o seară, Timișoara s-a mutat în București

Joi seară, când am coborât scările în Berăria H am avut impresia că am ajuns în Timișoara. Dintr-un foc i-am zărit pe Ilie Stepan, Dixie Krauser, Anca Graterol (care avea avion spre casă, în Germania, vineri dimineață, la ora 7.00), Anton Petrașincu, Moni Bordeianu, Tavi Iepan, Sandu Albiter, Alin Oprea (Talisman), Dan Helciug, Cristi Gram, Trooper, Cristi Hrubaru, Eugen Mihăescu, AG Weinberger, Sabina Abrudian (Awake), Doru Ionescu, Florin Silviu Ursulescu, Mircea Florian, Claudiu Purcărin, Ad-Hoc, Adrian Naidin, Laura Stone, Dan Rădulescu, Cristi Raetscher, asta pentru o enumera doar o mică parte. Am văzut public de toate vârstele, de la 7 la 60+. Unii veniseră din țară și din străinătate special pentru acest eveniment. Toți, fie că vorbim de artiști sau fani, erau acolo trup și suflet pentru Nicu Covaci. Abia mai găseai un loc liber la mese, iar deplasarea pe culoare era anevoiasă din cauza aglomerației. Toată lumea vroia să-l salute, să-i strângă mâna lui Nicu, să facă o fotografie, să obțină un autograf. Covaci a făcut față cu brio, a fost o gazdă bună, l-am văzut zâmbind mult, au fost momente când i-au „jucat” lacrimile în ochi, a aplaudat cu entuziasm fiecare moment artistic susținut de prietenii lui. L-am văzut impresionat, copleșit de tot ceea ce se petrecea în jurul lui.

Apropo de momentele artistice… Au fost jam-sessions în toată regula! Reușite, toate! Cred că este pentru prima dată când văd artiști atât de diferiți, cu cariere bine conturate și definite, uniți pe scenă, cântând împreună cu bucurie, entuziasm, fără repetiții prealabile (au fost mai multe discuții telefonice pentru a stabili ce piesă cântă fiecare). Văzându-i pe scenă, am avut senzația de breaslă unită. Ceea ce nu se întâmplă des! Am înțeles că Phoenix a fost și a rămas o școală, un fel de „Abecedar” pentru muzicienii români.

A fost pentru prima dată când am văzut-o live pe Anca Graterol și mi-a plăcut la nebunie! A cântat și singură, dar a urcat pe scenă și alături de Trooper. I-am văzut pe aceiași scenă pe Ilie Stepan și Dixie Krauser alături de Cristi Gram; Mircea Florian a cântat alături de Eugen Mihăescu, Dixie Krauser; Moni Bordeianu a cântat alături de AG Weinberger și Eugen Mihăescu. Tavi Iepan a urcat pe scenă alături de George Costinescu, Sebastian Simonis, Claudiu Purcărin, Hano Hofer. Dan Helciug (care era răcit), Alin Oprea, Ad-Hoc, Sabina Abrudian (Awake) au impresionat și au cucerit publicul de la primele acorduri. Nicu Covaci a primit un trofeu din partea gazdelor, Berăria H, pentru întreaga carieră (care i-a fost înmânat de Moni Bordeianu), iar membri clubului de motocicliști Carpat Bikers din Piatra Neamţ i-au oferit lui Nicu Covaci o gravură pe suport de plută, în semn de prețuire. Nu a existat un prezentator oficial al evenimentului, de cele mai multe ori artiștii s-au prezentat între ei, dar au urcat pe scenă pentru a spune câteva cuvinte despre Nicu Covaci și Doru Ionescu (TVR) și Florin Silviu Ursulescu. E drept că discursul din deschiderea evenimentului, rostit de F.S.U, nu a fost cel mai inspirat. Acesta ne-a spus, printre altele, că „n-are rost să spun ceva despre Nicu Covaci” (?!?), iar la final ne-a anunțat că este și ziua lui de naștere și ne-a invitat a doua zi în Club A să-l aniversăm. Nu se face stimate F.S.U, era seara dedicată lui Nicu Covaci!

Sunt fericită că am avut privilegiul de a fi în aceiași încăpere cu legende ale muzicii românești. Sunt convinsă că nu voi mai avea prea curând această șansă! M-aș fi bucurat să văd în sală echipe de la televiziuni, de la posturi de radio, jurnaliști din presa scrisă… Au fost câțiva, dar nu suficienți pentru importanța evenimentului. Ba mai mult decât atât, unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment m-a întrebat: „E ziua lui Covaci, de-i spune toată lumea La mulți ani?”. Asta spune multe despre pregătirea și profesionalismul unora. În naivitatea mea, credeam că televiziunile de știri vor include un material cât de mic în grupajele lor informative. Au ratat și de data aceasta șansa unei întâlniri cu istoria muzicii românești. Păcat!

Închei acest text cu vorbele rostite de Nicu Covaci pe scena din Berăria H: „Mândria unei țări este spiritul, nu ce avem în buzunare. (…) Trupa Phoenix este „blestemată” să renască”. Așa să fie!

Anca Graterol (Catena): „L-am cunoscut pe Nicu Covaci prin 1972. Nu mai țin minte exact cum ne-am cunoscut, dar cred că am cântat pe undeva împreună. Cred că așa ne-am cunoscut. Eu eram liderul trupei Catena, el era liderul gupului Phoenix. Am vorbit de multe ori, ne-am sfătuit, am făcut planuri împreună. Am trecut prin multe împreună și am devenit prieteni. În 1977 am plecat din România și m-am stabilit la Nicu, în Germania. Și acolo am rămas până acum. El s-a întors dar eu am rămas acolo. Vin doar în vizită în România. Cam asta este povestea, pe scurt”.

Alin Oprea (Talisman): „A fost foarte interesant modul în care l-am cunoscut pe Nicu Covaci. Cântam deja cu trupa Talisman de aproximativ 4 ani și ne bucuram de mult succes. Noi aveam un concert la Arad, Nicu era la Timișoara, a auzit că noi cântăm acolo și a venit să ne vadă. Noi am primit și un premiu în cadrul evenimentului respectiv, iar Nicu a spus că vrea să ne înmâneze el acel trofeu. Pentru noi a fost o surpriză extraordinară când am văzut că o legendă ca Nicu Covaci urcă pe scenă pentru a ne înmâna un premiu. Până la urmă noi eram încă la început de drum. După evenimentul respectiv am rămas cu Nicu până dimineață la un „pahar” de vorbă. Am discutat de toate: despre Phoenix, despre Talisman, despre viață… Am aflat într-o noapte tot ce scrie în cărțile lui, iar el a aflat tot ce voi scrie eu într-o bună zi într-o carte. De atunci am devenit prieteni. În noaptea aceea am și cântat împreună, Nicu avea în portbagajul mașinii o chitară acustică și am cântat diverse piese din repertoriul Phoenix și din repertoriul internațional. Mi s-a părut că sună foarte bine tot ce se petrecea acolo din punct de vedere vocal, cântam împreună cu Nicu și cu Tavi (n.r. – Colen) și am zis să încercăm să cântăm câteva piese la un concert unplugged, care avea loc peste câteva zile la Timișoara. Am repetat piesele, noi știam deja piesele Phoenix, crescusem cu ele și ne-am format repertoriul rock pornind de la piesele Phoenix. Așa că am cântat împreună într-un club din Timișoara, iar concertul a ieșit foarte bine! Am fost pe scenă doar noi trei cu o chitară acustică. De aici a venit ideea lui de a începe o colaborare. Din 2000 până în 2002 inclusiv, am fost împreună în turnee, am lansat și un album, „Ora Hora”, pe care este inclusă și piesa „Numai una”. Mai târziu am lansat piesa și cu Talisman, desigur cu acordul lui Nicu. El a spus așa: „Dacă tot ați cântat voi la Phoenix piesa asta cu vocea și lumea s-a obișnuit așa, cântați-o voi mai departe chiar dacă e o melodie Phoenix”. Noi i-am făcut și videoclip, am promovat-o bine și în scurt timp a devenit hitul nostru. Însă, destul de puțină lume știe că piesa este de fapt, din repertoriul Phoenix. Trebuie să spun că trupa Phoenix a însemnat pentru noi o școalăde muzică. În momentul în care am cântat cu această trupă, mi-am dat seama că Phoenix este și o școală de viață, nu doar de muzică. Am învățat multe lucruri de la Nicu, el e un tip foarte ferm, vertical, cu o demnitate extraordinară și din păcate, aceste trăsături i-au adus de multe ori deservicii în viață. e greu să înțelegi un om care trăiește într-o lume meschină, el pare nenatural într-o lume meschină. Am învățat de la el să fiu drept, vertical și demn, dar mi-am păstrat și o anumită formă de diplomație în a comunica cu oamenii din jurul meu. După cum îl văd eu, Nicu încă nu își dorește această formă de diplomație, el rămâne același haiduc pe care l-am cunoscut și pe care l-am îndrăgit. Cred că așa va și pleca de pe această lume: ca un haiduc adevărat. Am avut ocazia să și lucrez cu el în studio și pot spune că atmosfera din studio este foarte plăcută și creativă. Se crează o atmosferă pozitivă, de prietenie, toată lumea cântă, improvizează. Dacă cineva face un lucru interesant, Nicu era deschis și accepta ideile care i se păreau bune. Nicu Covaci este un om cu care se lucrează ușor în studio, chiar dacă spre final, atunci când ajungem la partea tehnică, mixajul, acolo devine mai „urâcios”, aș putea spune. Dar asta doar din cauză că este perfecționist și își dorește ca lucrurile să iasă cât se poate de bine. Nicule, să-ți dea Dumnezeu tot ceea ce-mi doresc eu mie și familiei mele!”

Dan Helciug (Spitalul de Urgență): „Cu muzica lui Nicu Covaci am luat contact în adolescență. Primele piese pe care le-am învățat și le-am cântat au fost cele Phoenix: Andrii Popa, Nunta. Dar l-am întâlnit pe Nicu la diferite evenimente unde am cântat împreună și este o onoare pentru mine să mă număr printre amicii lui. Este greu de descris în câteva cuvinte. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar Nicu este o „carte” de bază a muzicii noastre, orice cultură are nevoie de o bază serioasă, iar el a pus bazele muzicii rock în România, alături de alți colegi de generație. Asta înseamnă enorm și ar trebui ca România să își cultive valorile și să se întoarcă la „bază” pentru că fără să cunoaștem „baza”, degeaba construim etaje. Ajungem în situația ca unii copiii să creadă că „baza” e undeva la eajul 16. Ei, asta nu-i normal. Din această „bază” face parte generația lui Nicu Covaci. În seara asta eu aș fi vrut să cânt o altă piesă, dar din păcate era „luată”. Nu o mai cântasem niciodată pe asta (n.r. – Mica Țiganiadă). M-am și încurcat puțin la text, fiind și bolnav. Am repetat-o câteva zile, eu eram pregătit pentru altă piesă. Îi doresc lui Nicu multă sănătate și la cât mai multe apariții publice pentru că prin aparițiile lui puștii învață. Încurajez pe această cale toate valorile care sunt în viață să iasă în public și să redevină etaloane, repere pentru generațiile care vin pentru că altfel nu putem să evoluăm. Trebuie să ne întoarcem la „clasici”.”

Eugen Mihăescu (Krypton): „Pentru mine au fost două legende: Nicu Covaci și Dan Andrei Aldea. Au fost un imbold pentru cariera mea să încep drumul meu creativ având „în spate” un Phoenix și un Sfinx. Sunt mai atașat de Dan Andrei Aldea, dar asta înseamnă că am avut două puncte de referință bine structurate: Phoenix și Sfinx. Sigur, gusturile nu se discută, dar este important când ai de unde să alegi, doar în felul acesta îți definești propria identitate. Nicu Covaci a scris piese care au rămas și vor rămâne veșnic în cartea rockului românesc. Eu mi-am petrecut copilăria la Petroșani și trăgeam de părinți să-mi plătească biletul ca să pot intra măcar eu să-l văd la Casa de Cultură din oraș. Eram departe de scenă, dar mi-a plăcut foarte mult muzica, textele, am simțit atunci o energie pozitivă în sală. Phoenix era un stil, Phoenix a fost și a rămas Phoenix. Înseamnă un mod de viață, o atitudine. Aș vrea să mă mai întâlnesc cu Nicu și peste 100 de ani. El are o energie demnă de invidiat, este un mare creator! Eu mă mândresc că sunt contemporan cu el”!

Balaurul (Trooper): „Cântând de-a lungul anilor prin țară cu Trooper, s-a întâmplat de multe ori să participăm la aceleași evenimente, iar Phoenix cânta imediat după noi. Așa l-am cunoscut pe Nicu. La una dintre edițiile Festivalului MotoRock de la Ploiești, fratele meu a stat de vorbă cu el în timp ce erau montate pe scenă sculele lor. Amândoi s-au asigurat de aprecierea și de respectul reciproc. Pentru noi a fost măgulitor să aflăm cu Nicu Covaci auzise de Trooper. Mult mai târziu, am primiti un telefon de la Nicu. M-a întrebat cum mixăm albumele pentru că își dorea pentru Phoenix un sound fresh, puternic și îi plăcea cum sună albumele noastre. Noi abia lansasem piesa „Două roți”. Așa că spun cu mândrie că albumul Phoenix, Vino Țepeș este făcut cu mine la butoane. A fost o mare onoare pentru mine. E drept că au venit și cu niște surse preînregistrate, dar s-au tras multe și la noi, am tras și eu. a fost o onoare și o bucurie să particip și eu și stilistic și muzical cu câteva note pe acest disc. Ce pot să mai spun când am stat o lună și jumătate cu Nicu în studioul de înregistrare? A fost foarte bine! Crede-mă că ne-am înțeles bine, ne terminam frazele unul altuia. L-am întrebat de la început dacă pot să-mi exprim părerea sau vrea doar să execut fără să comentez. Răspunsul lui a fost: tu spune ce ai de spus, dar ultimul cuvânt îl am eu. Așa era și normal și așa a fost. Când am avut o idee i-am spus-o și dacă i-a plăcut mi-a spus să iau chitara și să o înregistrez. Am petrecut mult timp împreună în perioada aceea și a fost fabulos. Apoi l-am invitat și la concertele noastre, la Stele Rockului, la concertul nostru aniversar, la concertul cu orchestră simfonică din Târgoviște. Între noi s-a legat o prietenie frumoasă. Și apropo de Phoenix… Eu cred că pentru orice român muzica acestei trupe a fost foarte importantă, cred că în ADN-ul românilor există o părticică din Phoenix. Cred că tot românul, chiar și cei mai tineri, știu să fredoneze un „Mugur de fluier”. Nicu Covaci este fantastic! Când am lucrat cu el în studio, erau momente când îmi spunea „lasă-mă 5 minute” și se ducea în altă cameră cu chitara, iar când se întorcea avea o strofă genială sau un refren foarte bun. Atunci, pe loc, le făcea! Pentru mine a fost o experiență fabuloasă! Normal că este și exigent, ca orice artist mare care are grijă de creația lui. În seara asta o să cânt cu Trooper piesa Nunta, pe care noi obișnuim să o cântăm în concertele noastre. M-a sunat și Cristi Hrubaru care mi-a spus, nu m-a întrebat, mi-a spus să urc pe scenă cu el să cântăm În umbra marelui urs. A apelat la mine pentru că trebuia să fie cineva cu chitara solo pe scenă, iar Cristi Gram urca pe scenă în prea multe „combinații” în seara aceasta și nu vroia să monopolizeze el evenimentul”.

Corbul (Ad-Hoc): „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în perioada facultății, adică în urmă cu vreo 10 ani am început să-l cunosc personal. Mergeam, ca fan, la foarte multe concerte Phoenix în toată țara. Cred că am fost la vreo 50 de concerte și am început să îi cunosc personal pe membri trupei. Pentu mine, Phoenix a însemnat o școală, muzica trupei m-a format, m-a influențat și într-un fel, mi-a fost chiar o „familie”. Phoenix, trupa, fenomenul sau cum vrei să o numești, a fost o adevărată școală. Datorez acestei trupe ceea ce am devenit astăzi. Asta înseamnă Phoenix și Nicu Covaci pentru mine. Eu am ales piesa pe care am cântat-o în seara aceasta. „Norocul Inorogului” este una dintre preferatele mele. Din punctul meu de vedere, albumul „Cantafabule” este în topul muzicii românești. Pe mine m-a influențat foarte mult această piesă, ba mai mult decât atât a dirijat chiar și „mersul” trupei noastre. De vreo 5 ani de zile aveam de gând să facem asta și mă bucur că acum a apărut și contextul potrivit. Lui Nicu vreau doar să îi mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit și îl asigur că acesta-i doar începutul!”

Ilie Stepan (Pro Musica): „Pe Nicu l-am cunoscut în copilărie. Eu eram începător în ale muzicii, ei cântau cu formația Sfinții, așa se numeau la început. Cântau în clubul „Lola”, care era o popicărie dezafectată unde se organizau seri de dans. Am avut și bucuria să locuim în aceiași parte a orașului, știam multe despre ei, îi vedeam seara cântând și prin parc. Le-am urmărit activitatea. În 1973, când ei deveniseră deja Phoenix, am cântat cu Pro Musica la Clubul Universității. La acel concert a venit și Nicu alături de colegii lui și atunci ne-am împrietenit. Phoenix, și în special Nicu Covaci, ne-a ajutat foarte mult pe noi în primul an de activitate muzicală pentru că venea acolo unde repetam cu Pro Musica și ne dădea sfaturi, am vorbit cu el despre cum se fac repetițiile, cum se structurează un concert, ne-a ajutat chiar și cu aparatură și cu instrumente, cu amplificatoare pentru că ei le aveau deja, noi eram la început. Pentru noi toate aceste lucruri au contat foarte mult. Am și cântat în deschiderea lor la câteva concerte la Sala Olimpia. Cam așa a fost începutul alături de ei. Apoi fiecare și-a urmat drumul. După ce au fugit ei din țară și până în decembrie 1989, noi am strecurat piese de-ale lor în concertele Pro Musica. Am cântat chiar și piesa Iarna dar în altă formulă. Am fost și chemat la Casa de Cultură și certat că abordez repertoriul Phoenix. Le-am spus că nu e piesa lor ci doar seamănă cu Phoenix, dar publicul din sală știa foarte bine că e piesa Phoenix. Așa că am contribuit și noi, mai modest, la păstrarea vie a repertoriului Phoenix. Sigur că și Mircea Baniciu le-a cântat piesele prin țară și era mai îndreptățit ca noi să o facă, dar noi cântam după cum am spus, una sau două. Generația tânără ar trebui să știe că Nicu Covaci a dat un nume muzicii rock. Nu este singurul care a făcut acest lucru, dar este unul dintre cei care au definit foarte clar și coerent muzica rock românească: i-a dat un drum spre originalitate, a fost primul care a pus o cărămidă la zidul rock care se construiește întruna”.

Mircea Florian: „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în 1968 la clubul casei studenților din București, unde ei veniseră de la Timișoara pentru un concert. Atunci am stat puțin de vorbă și ne-am cunoscut. Dar aveam „drumuri” cumva paralele, însă după o vreme drumurile noastre s-au apropiat și așa se face că la un moment dat am făcut împreună un foarte lung turneu cu Aria. Era și dorința mea, și dorința lui Nicu dar și dorința Ariei să se întâmple acest turneu. De ce? Pentru că existau niște încasări teribile la vremea aceea, în special datorită trupei Phoenix. Așa am lucrat mulți anișori împreună, eu deschideam concertele lor. Ultimul concert împreună cu Phoenix a fost pe stadionul din Constanța, apoi ei au fugit din țară. Așa arată istoria întâlnirii mele cu Nicu Covaci. Dar peste toate acestea au fost nenumărate discuții, cântări și lucruri nemaipomenite care nu se pot uita și care ne-au apropiat și ne țin strânși împreună. Nicu este un om grozav, care știe să înțeleagă și și să și țină cont de părerea celorlalți. Sigur că are și el defectele lui, o fi impulsiv, o fi mai iute la mânie, dar între noi nu au fost niciodată probleme. Dar trebuie să se știe că pentru generația care a făcut Revoluția, muzica Phoenix a fost foarte importantă. I-a ghidat pe oameni, i-a „crescut”, i-a „însuflețit”, le-a dat un soi de speranță, a funcționat ca un „motor” grozav, un „motor” social-politic care nu poate fi uitat”.

Tavi Iepan (Rezident-Ex): „Pe Nicu Covaci îl știu din copilărie, din Timișoara. Ei repetau la Căminul cultural, iar noi, copiii de strângeam de fiecare dată când auzeam că ei sunt la repetiții și ascultam tot ce făceau ei. Direct l-am cunoscut abia în 1990 când a fost primul concert Phoenix în România după Revoluție și am cântat și eu cu Sector 3 cu Dixie Krauser și Zoli Albert. Pentru acest concert, ei au repetat vreo două zile în sala noastră de repetiții din Hambourg. În avion am avut locuri unul lângă altul și atunci pot spune că l-am cunoscut mai bine pe Nicu. Eu nu cred că există un simbol mai mare decât Nicu Covaci pentru muzica rock românească. Este un artist recunoscut de mai multe generații. A ținut steagul sus și a făcut o muzică originală care a influențat multe generații de muzicieni. Probabil că eu nu aș fi cântat dacă nu exista muzica Phoenix. În seara aceasta am cântat piesa Cocoșii negri, care știu că îi place foarte mult lui Nicu. Am vrut să îi fac o bucurie. Nu am repetat deloc, am sunat câțiva colegi, le-am spus să vină pentru că o să cântăm piesa asta și a ieșit ce a ieșit. Am făcut-o din suflet pentru el. Cred că toți cei care fac muzică rock în România îi datorează o reverență lui Nicu Covaci”.

AG Weinberger: „Primul meu contact cu Phoenix a fost când aveam vreo 4 ani. Vecina mea care avea 17 ani, avea grijă de mine când lucra mama mea, iar iubitul ei a venit după ea și a luat-o la un concert. Asta se întâmpla în 1969. Concertul avea loc în Clubul Tineretului din Oradea și trebuia să mă ia și pe mine. Eu nu aveam un metru înălțime, așa că am primit genunchi și coate cât cuprinde. Acesta a fost primul contact cu muzica Phoenix și cu rock’n’roll-ul. Pe Nicu Covaci l-am întâlnit în 1993 sau 1994. Nu a fost nevoie să schimbăm multe vorbe. Oamenii din aceeași „zeamă” se cunosc și după „miros”, după semne, după gânduri, după sentimente și emoții. Nici acum nu vorbim mult, dar ne înțelegem din semne. Suntem din același trib gnostic, păgân. Este un aspect foarte important. Mi-aș fi dorit să cânt în seara asta piesa Canarul, dar era luată. Îmi amintesc cât m-am chinuit când eram mic să scot acordurile acestei piese. Dar mă bucur că am cântat piesa Vremuri cu Moni Bordeianu. Cine nu știe piesa aceasta? Este un fel de „alfabet” pentru orice chitarist. Păstrând proporțiile, Phoenix, ca și Beatles este un fel de „must do”, „must have” în România.

Cristi Gram (Phoenix): „Pe Nicu l-am cunoscut in 2001 cand cantam cu Talisman. A venit la cateva repetitii Talisman sa discute cu Tavi si Alin, asa am facut cunostinta cu el. Ulterior, fiind recomandat de Alin Oprea, am facut sunet pentru cateva concerte Phoenix in aer liber, pentru ca eu sunt si inginer de sunet, printre altele. În 2004, Phoenix avea programat un concert in Spania, la Madrid pe data de 8 mai, concert la care Tandarica si Mani Neumann nu au putut sa participe pentru ca aveau alte concerte programate in aceeasi zi. Eu cantam cu Ionut Micu, si el m-a recomandat pentru inlocuirea lui Mani. In aprilie, cu 3 saptamani inainte de concert m-a sunat Covaci si m-a intreabat daca vreau sa cant cu el. Normal ca am acceptat! Dupa aceea am ramas in trupa. Ionut Micu a ramas doar un colaborator ocazional, pentru momentele in care Tandarica mai lipsea, dar au fost foarte rare astfel de momente. Ca orice artist care stie ce vrea foarte clar, Nicu este foarte exigent, dar este si deschis la idei noi. Adica se poate veni cu o idee noua pe care o accepta daca serveste scopului initial. In cei 10 ani in care am lucrat impreuna cu el nu am avut niciodata divergente muzicale. Ce s-a intamplat in februarie 2014, a fost o situatie gestionata defectuos de ambele parti. Oricum, regret ca am facut parte din proiectul Baniciu Kappl Lipan. Despre muzica Phoenix sunt multe de spus. In primul rand, a fost ceva foarte nou. Inainte de a colabora cu Phoenix, eu nu am fost fan al acestei trupe, nu ma feresc sa spun asta. Sigur ca stiam hiturile lor, dar nu eram fan. Pun asta pe seama faptului ca imprimarile lor vechi nu aveau un sound pe gustul meu, fapt care nu m-a lasat sa ascult muzica in sine. Am inceput sa inteleg ce inseamna muzica rock in 86, si am inceput cu Iron Maiden, Metallica, Yngwie Malmsteen si chiar cu albume care sunau foarte actual pentru vremea aceea. Asadar, veneam dintr-o zona diferita. Insa, am devenit fan Phoenix după ce am inceput colaborarea cu Nicu si trupa”.

Până când voi primi setlistul complet de la organizatori, vă ofer unul provizoriu (ceea ce am reușit să notez eu). Roxana Zanga, Mihai Moşoi, Cristian Mihai şi Titi Dragomir au cântat „Păpăruga” şi „Mila 2 de lângă 3”. Ad Hoc a cântat „Inorogul”. Alin Oprea a interpretat piesa „Numai una”. Sabina Abrudian, acompaniată de Phoenix, a cântat „Timişoara”. Mihaela Mihai a cantat „Mugur de fluier”. Dan Helciug a interpretat „Mica Ţiganiadă”. Cristi Hrubaru ne-a oferit „În umbra marelui urs” Anca Graterol a cântat „Fată verde”. Trooper, Ilie Stepan, Dixie Krauser, Mircea Florian au cântat „Iarna” şi „Strunga”. Moni Bordeianu, acompaniat de A.G. Weinberger și Eugen Mihăescu a cântat „Vremuri” Moni Bordeianu a mai cântat și piesa „Gypsies On The Run”, inclusă pe albumul „Back To The Future”. Cristi Gram şi Costin Adam au interpretat „Baba Novak” și „Apocalipsa”. Finalul a fost cu Nicu Covaci, Moni Bordeianu și colegii din Phoenix pe scenă cântând „Canarul”, „Negru Vodă”, „Vremuri” și „Fie să renască”.

Read more at: http://andreipartos.ro/nicu-covaci-aniversat-la-beraria-h-1-10-2015/

GALERIE FOTO AICI

Nu sunt reprezentativ. Nu am notorietate.

Am fost contactat de un reprezentant al MAE pentru un concert în cadrul Expo Milano 2015. A părut o idee bună. După ce la inițiativa LOR am completat N formulare pentru asta, am primit răspunsul pe care îl găsiți aici:  Raspuns Expo Milano(2)

Eu nu țineam neapărat să văd Italia în toamna anului 2015. Dar aș vrea să știu CINE e suficient de ”reprezentativ” și cine are suficientă ”notorietate” pentru diaspora,  și suficient ”specific național” să reprezinte țara asta, dacă nu muzica Phoenix????

Pe undeva mai sper, în optimismul meu caracteristic, că până la urmă ICR și Ministerele implicate au vrut să mă salveze de o apariție penibil organizată de români în străinătate… Nu?? Le suntem îndatorați pentru efortul făcut și respectăm gestul.

Nicu Covaci și Moni Bordeianu, lucruri nespuse: cum poți să renaști la nesfârșit prin muzică și cum i-a schimbat tânărul Phoenix

  1. Ce vor vedea fanii in turneul ”Vremuri- Remember the 60s”?

Nicu Covaci: Se vor interpreta în primul rând piesele cântate de Phoenix în anii 60. Desigur că formula de atunci era alta dar cu Dzidek, un foarte experimentat muzician și cu Roxana la tobe, care este foarte     talentată, vom reuși să refacem atmosfera tipică acelor ani. Se vor folosi cam aceleași instrumente și se va pune accentul pe coruri și piese cântate pe mai multe voci. Cântăm și Beatles, Rolling Stones, The Doors, Kinks, și diferite piese care ne-au plăcut nouă în anii 60.

Moni Bordeianu: Doi prieteni, 4 artiști, care vor încerca să transmită publicului bucuria pe care ei o simt cântând melodiile de care au fost     influențati și care au însemnat atât de mult unei lumi întregi.

  1. Fiecare membru al formației Phoenix, în istoria sa de peste 50 de ani, a avut proiecte personale: de la Kamocsa Bela până la Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan, Cristi Gram, și acum, de exemplu, Andrei și toboșarul-minune Flavius Hosu. Singurul care nu s-a desprins de pasăre în toți acești ani a fost Nicu Covaci. De ce acum? Ai așteptat acestă ”renaștere”, care s-a întâmplat în 2014 și pe care aproape nimeni nu o mai credea posibilă, pentru a simți că te poți dedica ulterior și unui proiect personal?

Nicu Covaci: Proiectul îi este dedicat lui Moni, cel care a trăit și a cântat împreună cu mine în anii `60. Moni a plecat cu familia în SUA în 1969 și noi am continuat, schimbând stilul în etno-rock. Nu este vorba neapărat de un proiect personal Nicu Covaci, proiectul meu este unic și este PHOENIX. Proiectele personale ale membrilor au apărut pe de o parte din cauza drumului strict de urmat în Phoenix, și pe de altă parte din nevoi financiare.

  1. Repertoriul acestui turneu include compoziții celebre pe care le-ați interpretat în anii 60, înainte ca Phoenix să își găsească stilul personal, unic, eliberat de influențe exterioare. Cât de mult vă mai regăsiți în mesajul acelei muzici? Majoritatea pieselor din playlistul acestui turneu sunt cântece de dragoste….

Nicu Covaci: Recunosc că nu m-au pasionat niciodată cântecele de dragoste însă la ora aceea stilul nostru încă nu era bine definit și  toți textierii scriau ce le trecea prin cap. Încetul cu încetul s-a definit acel drum inițial foarte subtil, de nesupunere și de gândire liberă.  El a fost urmat și a apărut Phoenix-ul cu acele influențe de folclor precreștin, mai târziu. Dar eu regăsesc părți din mine, într-o proporție sau alta, în tot ceea ce cânt… Altfel aș fi un artist fals.

Moni Bordeianu: Nu are nimic în comun cu ceea ce s-a compus la Phoenix mai târziu. ”Vremuri”, ”Canarul”, ”Totusi ca voi sint”, ”Nebunul cu ochii închiși” sau ”Ar vrea un eschimos” nu sunt cântece de dragoste, ci mesaje foarte subtile la adresa unui sistem represiv, injust, care pur și simplu își bătea joc de popor. Se cânta doar în stilul de atunci, ceea ce nu a însemnat că era ceva copiat. Cântecele compuse de noi erau foarte tipice și originale, așa era Phoenix pentru vremea aceea.

Repertoriul la începuturile nostre ca „Sfinții” era cu ce vom face în acest turneu. O întoarcere la bucuria si euforia pe care o simțeam atunci făcând muzică.

  1. Deci Nicu Covaci poate să fie și sensibil, să transmită prin muzică un altfel de mesaj decât cel cu care ne-am obișnuit? Nu ne imaginam să îl mai vedem cântând ”and if you saw my love, you’ll love her too”…

Nicu Covaci: Nu știu și nu-mi pot închipui de ce mă consideră lumea un tip insensibil… Tocmai datorită sensibilității mele reacționez cum reacționez când văd răul. Sunt convins și decis că răul trebuie stârpit din fașă căci dacă îl lași să se împrăștie nu îți faci bine nici ție și nici celor din jur…  La ora aceasta întreaga țară are nevoie de niște mesaje încurajatoare față de situația în care se află și nu îmi pierd timpul cu probleme personale. Muzică distractivă sau manele să facă alții!!! Dar au fost multe momente în viața mea când am compus și altfel de piese. Presupun însă că nu toată lumea observa sensibilitatea la piese ca și Canarul, Mugur de fluier, To my brothers sau The measure of a man…

Moni Bordeianu: In ce privește o aumită sensibilitate profundă, eu cred sincer că Nicu e de fapt mai sensibil ca mine, dar nu o arată.

  1. Moni Bordeianu e văzut ca un artist al frumosului și al iubirii, de la ”Știu că mă iubești” și până la ultimul său album – ”Back to the future” din 2010.  La polul opus îl avem pe Nicu Covaci, cel care tocmai l-a invocat pe Vlad Țepeș: un artist preocupat de cu totul alte probleme, de social și politic, imprevizibil, puternic, acuzat chiar de duritate excesivă și chiar despotism. Cum a supraviețuit prietenia voastră timp de jumătate de secol, fiind atât de diferiți? Și cum vă înțelegeți muzical? Personalitățile voastre antagonice creează dificultăți în muzică? Sau tocmai acesta e elementul interesant?

Nicu Covaci: Nici vorbă de personalități antagonice, suntem extrem de apropiați și ne înțelegem, și contrar aparențelor simțim la fel. Moni este mai puțin bătăios din fire, și el așteaptă crestinește ca Dumnezeu să le îndrepte pe toate. Sau are un insinct de conservare mai puternic…? Dumnezeu este însă foarte ocupat la ora aceasta și eu nu mai am timp să aștept, deci pun umărul și îi mai dau o mână de ajutor la îndreptarea lucrurilor (râde) … Iar la cuvântul ”despotism” deja sunt în stare să fac ordine!!! Dacă și astăzi sunt prieten cu Moni, și i-am făcut acel album ”Back to the future” este pentru că ne asemănăm mult și credem unul în altul.

Moni Bordeianu: Am fost rău, nebun, neordonat, neascultător, un rebel care își bătea joc de multe și de mulți. Nicu a avut grijă să nu o iau razna complet… Artist al frumosului și al iubirii am devenit cu timpul, mult mai târziu, abia cu vârsta ceva mai matură. E adevărat, când mă îndrăgostesc și dragostea e combinată cu pasiune, am tendința să devin irațional și atunci fac lucruri care mă duc până la prăpastia celor care se distrug din cauza unei iubiri. Poate doar de aceea pare ca sunt mai altfel decât Nicu. El se are ceva mai bine în frâu :). Antagonismus nu prea există între noi, la nivel profund. De când ne cunoaștem, există între noi o legătura puternică și adâncă, de respect și iubire reciprocă, poate nevăzută la suprafață dar e în suflet.

Spun de mulți ani: când ieșim la pensie, Nicu și cu mine vom cânta pe ștrand în Spania, Beatles și Stones, doar pentru plăcerea noastră. Two old guys in the sunshine.

  1. Surse din anturajul Phoenix ne-au spus că Nicu Covaci devine ”un alt om” în prezența lui Moni Bordeianu, sau a lui Valeriu Sepi. Un om mai fericit, mai calm, mai jucăuș uneori, mai liber. De ce se întâmplă acest lucru? Moni Bordeianu reprezintă pentru tine o legătură cu vremurile în care totul era mai simplu și tu erai într-adevăr un om mai fericit?

Nicu Covaci: Este adevărat și culmea, chiar în regimul comunist viețile noastre au fost mai luminoase și mai fericite. Concurența otrăvitoare de astăzi distanțează oamenii și sufletele și se întâmplă tot mai rar ca un grup de spirite asemănătoare să se alieze și să facă o frondă așa cum am făcut noi timp de 50 de ani. Și Sepi și Moni sunt băieți cinstiți pentru care aș sări și în foc, așa cum am făcut-o și pentru alții… deși uneori m-am ars rău…. La vremea când noi ne-am legat unul de altul, încrederea era reciprocă. Mentalitatea s-a schimbat odată cu ciocnirea imperativelor vestului…

  1. Moni, te-ai implicat în ultimul an foarte mult în noul colectiv Phoenix, ai participat la cantonamente de repetiții, la concerte, ai stat alături de ei pentru producția noului album. Ce te-a convins să arăți atât de multă implicare? Cum te-au acceptat noii membri Phoenix?

Moni Bordeianu: Nu a fost nevoie de nimic ca să fiu convins acum să mă implic. Pur și simplu e plăcerea de a fi cu Nicu și cu Phoenix, oricare ar fi componența. Și pentru mine Phoenix e pe undeva și copilul meu. De acceptat am fost și sunt acceptat întotdeauna.

  1. Asistăm în formația Phoenix la o componență fără precedent: Nicu Covaci, Valeriu Sepi, și el născut în anii 40, sau veteranul Dzidek Marcikiewicz, muzicieni cu o experiență inegalabilă, urcă pe scenă alături de copii de 12 și 14 ani. Cât de dificil este pentru voi acest lucru, din punct de vedere muzical?

Moni Bordeianu: Nu e atât de ușor cum ar fi cu un muzician rodat, deoarece copiii mai au de învățat și pun multe întrebări, încă trebuie să învețe să simtă anumite lucruri, dar din punct de vedere al tehnicii și al intrumentelor sunt mai departe decât eram noi la vârsta lor.

Nicu Covaci: Nu muzica este problema principală, pentru că ei sunt cei mai talentați copii pe care i-am cunoscut vreodată. Va trebui să le destăinuim ce înseamnă un colectiv și să-i facem să simtă forța pe care o poate degaja un astfel de grup: unul care are ceva de spus unui popor, de mesajul căruia chiar este nevoie!! În scurt timp vor deveni oameni de grup și se vor sprijini reciproc atât pe scenă cât și în viața de toate zilele. Desigur că numai Phoenix la ora asta nu poate să le ofere destulă activitate, si atunci e bine să cânte la orice ocazie pentru a câștiga rapid rutina pe care noi ne-am făcut-o în 50 de ani de existență pe scenă.  Băieții vor cânta deci în mici grupuri originale și vor câștiga și experiență și aprecierea publicului.

  1. Am aflat și noi că prieteniile există în spatele cortinei… Că s-a format un colectiv aparte  – în timpul cantonamentelor de repetiții, de exemplu, se muncește, se discută, se fac teme pentru acasă dar și…farse destul de dure. În primul volum al cărții sale Nicu povestea despre anii 60, o perioadă în care cei din Phoenix își făceau reciproc ”bancuri fizice”. Vezi în actualul colectiv tânăr o istorie care se repetă, un potențial pentru ”familia” pe care o dorești în Phoenix și despre care spuneai că exista atunci? Îi mai încurajezi în direcția asta?

Moni Bordeianu: Noi ăștia mai în vârstă nu mai facem bancuri fizice, dar da, curios, cei mici sunt la fel cum eram noi pe vremuri.

Nicu Covaci: Este incredibil, dar da, acea libertate de spirit și încredere reciprocă există deja exact în formula actuală. Băieții își tot fac glume reciproc, uneori cu rezultate chiar periculoase și tocmai aici este farmecul, căci se acceptă și au incredere unul în altul. În măsura în care vom avea ocazia să stam mai mult împreună ne vom cunoaște și mai bine și vom deveni iarăși un colectiv pe care te poți baza. În fond, la ora aceasta se pune problema ”cine duce steagul mai departe” și am ales tineri extrem de talentați despre care sunt convins că vor reuși să mențină calitatea și să păstreze mesajul. Un liant foarte eficient a fost solistul vocal Costin Adam… El are o sarcină grea în grup, ca și vârstă se află la jumătatea distanței între noi, cei vechi, și copiii de 12 si 14 ani. Dar are o putere enormă de exprimare și este extrem de credibil. Iar Flavius cu Andrei Cerbu fac niște farse memorabile !

  1.  Dacă tot a venit vorba despre Flavius, Nicu, ai ridicat multe sprâncene și ai produs multe zâmbete ironice, unele chiar răutăcioase, când l-ai cooptat pe Flavius Hosu ca membru ”titular” în Phoenix. Nu ai ales un toboșar cu experiență, cu zeci sau sute de concerte la activ, ci un copil de 13 ani. Cum au reacționat colegii din formație, veteranii Volker Vaessen sau Dzidek Marcinkiewicz, când ai luat această decizie? Dar Moni Bordeianu?

Nicu Covaci: Volker și Dzidek au fost inițial puțin șocați și în primul rând plăcut impresionați de bunul simț și de capacitatea de integrare a lui Flavius… La Phoenix se cer multe și ei sunt obișnuiți cu cei mai buni dintre cei buni ! Orice fel de sentiment de panică a dispărut însă tuturor după primul concert cu Flavius ! Și asta tocmai pentru că din punct de vedere muzical nu există nici un fel de rețineri… El e un toboșar excepțional care cântă și cu formația dar poate susține și singur un solo de jumătate de oră. Se bucură de aprecierea unanimă și ne dă senzația generală de siguranță, care a lipsit o vreme…

Nu neg că mi-am făcut anumite griji. Să nu neglijeze școala, sau să nu li se urce la cap, lui sau lui Andrei… Văd că asta nu se întâmplă, pentru că au și niște părinți extraordinari. Nu pot să îți spun cum îi sprijină și cât ne ajută! Să susții un copil cu o asemenea activitate nu e simplu, și mai e și foarte costisitor… Reușesc să găsească echilibrul perfect între a-i sprijini în ceea ce își doresc să facă, și educație, și pentru asta sunt de apreciat. Eu am zis întotdeauna că educația e cea mai importantă – fără ea, poți să ai talent cât Dumnezeu și degeaba. Bineînțeles că și noi ne facem partea… Concertul de lansare al albumului Vino Tepeș ar fi trebuit să fie pe 4 decembrie. L-am stabilit pe 6 pentru că Andrei avea teză în 5…. (râde).

Moni Bordeianu: Flavius e fenomenal de bun și de talentat. După Pilu, e prinul toboșar cu care mă simt bine pe scenă. E exact ceea ce îmi inchipui eu la un toboșar. Perfect pentru trupă. Un toboșar trebuie să se pună în slujba trupei și să înțeleagă că nu e instrument solo. Flavius a înțeles perfect asta, și ca muzician e mai departe decât mulți alții mai în vârstă. Țin tare mult la el.

  1. Am pus întrebarea de mai devreme pentru că știm că amândoi sunt nu numai foarte atașați de Flavius, ci și foarte mulțumiți de modul în care se lucrează cu el pe plan muzical. Cât de greu totuși credeți că îi este lui? Este clar că are multe de câștigat și mai ales de învățat de la voi, muzical, dar are potențialul pentru a oferi muzicii Phoenix tot ce se cere? Spuneai că Phoenix cere sacrificii enorme…

Nicu Covaci: El a început călcând pe un drum invers celor obișnuite,  și-a ascuțit simțurile și tehnica într-atât încât putea să acompanieze printr-un solo extrem de personal opere de muzică clasică, și în general piese foarte complicate. Problema lui nu este tehnica, ci stilul Phoenix, pe care încă îl învață de la noi. Dar se pare că nu are nici un fel de greutăți să acompanieze piesele fără să le distrugă și fără să greșească. E o realizare mare. Eu am totuși piese grele, complexe.

Moni Bordeianu: Am doar speranța să rămână cu noi încă mulți ani. Am de gând să mai cânt vreo 10 ani. Și asta nu e o amenințare, ci doar un vis. Uită-te la Rolling Stones. Citisem undeva pe net un comentariu prin care eram întrebați de ce nu ramânem acasă noi boșorogii, că nu mai avem voce, că de ce îmi distrug ”aura”… Omul acela nu a înțeles nimic din viața noastră, din vocația unui artist, din plăcera unui muzician de a cânta. Asta e ceea ce știu și fac cu plăcere, cânt. Și voi face asta până mor, cu îngăduința unor oameni fără fantezie (poate chiar invidie) sau fără ea. Știm cu toții că vocile nu mai sună ca la 20 de ani, dar cu toate astea ramâne profesionalismul, iubirea și plăcerea de a cânta mai ales. Nici Jagger nu mai sună azi la Satisfaction ca în 1965, și cu toate astea umple stadioane.

  1. L-am văzut pe Nicu Covaci interpretând repertoriul turneului ”Vremuri” în conjuncturi private, și am observat o bucurie aparte și o cu totul altă ”aură” decât cea pe care o afișează în concertele Phoenix. Una mult mai prietenoasă și mai deschisă. Este vorba de plăcere sau pur si simplu despre modalități foarte diferite de transmitere, pentru că mesajele sunt atât de diferite?

Nicu Covaci: Mesajele sunt diferite, iar eu nu mă ploconesc zâmbind fals în permanență și încercând să câștig publicul oricum. În Phoenix, mesajul nostru este unul mai războinic și nu ești credibil dacă tu cânți despre haiduci și voievozi care taie capete și aruncă cu buzdugane, și tu faci pe șmecherul zâmbind întruna. Piesele din anii `60 erau mult mai prietenoase, influența formației Beatles sau a lui Bob Dylan erau imense asupra noastră. Cu timpul am descoperit magia mesajului și forța de care dispuneam, ne-am pus în slujba acestui popor încercând să-i menținem șira spinării cât se mai poate și desigur că și expresia de pe fețele noastre s-a schimbat. Dar eu cânt și acum ”Girl from the North” a lui Bob Dylan și când o cânt zâmbesc, sunt fericit, îndrăgostit. Trebuie să îți dai voie să simți și să fii sincer. Și atunci câștigi.

Moni Bordeianu: Orice ai cânta, trebuie să dai sută la sută. Dai ce simți, și dacă nu reușești asta, lasă-te de muzică. Arta trebuie să distreze și să educe (Horatiu), asta o știau deja vechii romani și nimic nu s-a schimbat de atunci. Eu cel puțin cânt cu aceeași plăcere ”Știu că mă iubești”, ”Do you want to know a secret”, ”Gypsies on the run”, sau ”Jimi is doing alright”. Fiecare bucată e altfel și totuși publicul trebuie să simtă același lucru pe care tu încerci să-l exprimi în piesă: bucurie, sau frumusețe, iubire, critică etc. etc…

  1. Acest turneu nu se adresează numai publicului generației voastre, pentru că repertoriul este nemuritor. Beatles, Rolling Stones, The Doors, se ascultă și astăzi. Credeți că publicul tânăr rezonează cu aceste mesaje, că va veni la astfel de concerte?

Moni Bordeianu: Greu de spus. Cu tinerii de 18-20 de ani va fi greu, cred. La Radio și TV știm ce se dă, și ceea ce se dă nu e chiar calitate, melodie sau artă. Se dă ceea ce responsabilii pentru posturi cred că le vor aduce mai mulți bani. Publicul tânar nu mai e atât de critic cum era pe vremea noastră.

Nicu Covaci: Sunt foarte curios, pentru că mă doare să văd cum publicul nostru este manipulat de medii private spre o muzică lipsită de calitate spirituală. Spiritul și cultura unui popor sunt valorile care ar trebui să dăinuiască în veacuri. Ce să zic… Aștept să vedem!

  1. V-am văzut în repetate rânduri cântând în afara scenei, atunci când vă simțiți bine împreună, când ieșiți în oraș, când sărbătoriți. Despre Nicu se știe în anumite cercuri că nu refuză niciodată atunci când i se pune o ghitară în mână… Acest lucru înseamnă că mai faceți parte din categoria muzicienilor care fac asta din plăcere? Și nu e dezolant că ați rămas atât de puțini?

Nicu Covaci: Dezolant este că mentalitatea generală s-a schimbat în halul acesta , iar bucuria nu mai poate veni decât pe cale materială. Sunt muzicieni buni care au devenit disperați să câștige cât mai mulți bani, și nu contează în ce fel sa fac de râs. Mai există puțini care țin steagul sus și fac muzică adevărată. Unul a fost Johnny Răducanu, care a fost cel mai teribil pianist al nostru, a făcut artă și nu compromisuri, a dus România pe cele mai mari scene din lume și ca rezultat a murit în mizerie și de foame. Există acest risc. Nu vreau să intru aici în analize, că mă obosesc… Da, iau ghitara și cânt în parc, în tren, în club, oriunde pot crea o stare de bucurie și fericire fără să cer bani. În schimb, un eveniment cultural, un concert Phoenix trebuie respectat și publicul trebuie să prețuiască ce primește în acest context. Să știi că nu suntem chiar atât de puțini – trebuie doar să știi unde să ne găsești… Există seri în Club A, unde ne mai adunăm, cu Mircea Florian, cu Florin Silviu Ursulescu, Bebe Astur, mai vine și Doru Stănculescu, și oameni care fac muzică sau care susțin muzica și care trăiesc frumos.

Moni Bordeianu: Dacă nu mi-ar face plăcere nu aș face-o. Bani oricum nu prea sunt. Trist e doar că instituțiile care ar fi trebuit să aibă grijă ca noi să primim tot ce ni se cuvine (inclusiv din vânzări, de exemplu) ne-au înșelat ani de zile, între 1970 și 2008. Nu numai pe noi, nu e Phoenix un caz izolat, atâta doar că Nicu a vociferat ceva mai tare decât alții, prin urmare cazurile noastre se știu. Cu toate astea facem muzică de plăcere. În momentul când o faci pentru bani te înșeli pe tine însuți.

  1. Nicu Covaci a vorbit în multe rânduri despre libertate, deși nu este un om liber. Responsabilitățile uriașe pe care le-ai avut în toți acești ani ca lider al unui mit ca Phoenixul te-au făcut să fii foarte multe lucruri, însă nu ți-au dat voie să fii cu adevărat liber. Vezi în acest proiect personal, alături de Moni, un refugiu în acest sens? O gură de aer, o formă în care să te poți exprima ca artist fără a avea pe umeri greutatea brandului pe care faci eforturi să îl menții?

Nicu Covaci: Pe de o parte este interesant cum privești lucrurile… Hm… Într-adevăr mă aștept la niște seri relaxante și pline de bucurii. Adevărul este că efortul gigantic pe care îl fac de 50 de ani este foarte obositor. Din când în când trebuie să meditez sau să ma retrag în alte sfere și cel mai eficient lucru este să comunici cu publicul. O BUCURIE IMPARTĂȘITĂ ESTE O BUCURIE DUBLĂ! Iar ideea a fost a lui Moni: ”Măi, Nicu, hai să cântăm și noi, hai să uităm de toate, și să ne simțim bine, și să ….”. Odată cu vârsta, vine uneori și un soi de detașare și de amuzament cu care privești lucrurile, măcar din când în când… Curios e că ideea e prins. Și Costin s-a anunțat că apare la câteva concerte. Iar Andrei Cerbu va cânta în deschidere la Iași și la Bacău, cu o formație tânără pe care el a creat-o. Pe Flavius îl lăsăm acasă pentru că în iunie are examen de capacitate, teste naționale sau cum se cheamă mai nou… Și trebuie să ne facă mândri!

  1. Întrebarea de mai devreme se impune cu atât mai mult acum, când în Phoenix au apărut aspecte noi pentru tine, de care nu te-ai mai lovit, și responsabilități pe care nu le-ai mai avut până acum, nici în viața privată și nici in Phoenix. Cum e să te trezești primul în cantonamentele de repetiții ca să pregătești micul dejun pentru copii, sa faci cumpărături în funcție de nevoile lor, să programezi repetițiile astfel încât să le rămână timp pentru teme, și concertele în funcție de mersul la școală? Cum este să cenzurezi uneori comportamentele adulte pentru a-i proteja, sau să îi ții departe de aspectele nu prea plăcute din industria muzicală?

Nicu Covaci: Așa cum spui, de când arta s-a transformat în industrie, nu se mai caută decât câștig bănesc și nu mai contează calitatea. Aici pierdem enorm, căci avem o țară de oameni foarte talentați, sensibili și fără posibilitatea de a ajunge pe niște culmi. Industria îi exoploatează pentru scurt timp, apoi îi aruncă la o parte și ei ramân din anumite puncte de vedere niște handicapați pe viață. A spus-o și Florin Chilian chiar acum câteva săptămâni într-un interviu, și are dreptate ! Eu am avut parte de o educație foarte serioasă și am învățat devreme ce este bine si ce este rău, pentru bine mi-am sacrificat toată viața. Încerc să dau mai departe colegilor mei de orice vârstă valorile pentru care unii au luptat de–a lungul timpului și încerc să-i sensibilizez spre bine într-o societate condusă de … vedeți și voi ! Îmi dedic timpul pe care îl mai am încercând să am grijă ca anumite valori sa nu se ducă de râpă și încerc să încurajez oamenii să creadă : în bine, în muzică, în talentul lor. Asta funcționează cel mai bine când ești primul exemplu.

Noi suntem obișnuiți cu zile de repetiții în care se cântă și șapte, opt, zece ore. Este un efort, în mod cert, însă unul pe care îl putem face fără probleme și care ne și place. Pentru ei nu e atât de simplu, și a trebuit să schimbăm niște lucruri. Nu poți să ții un copil într-o activitate atâta timp, chiar dacă este una care îi face plăcere… Așa că cei care ne-am adaptat am fost noi. Dar să știi că am avut și surprize. Anul trecut am fost de exemplu la Mangalia, toată luna august, pentru un cantonament unde am repetat și am compus. Într-o seară, după aproximativ 10 ore în sala de repetiții, am ieșit la o terasă să luăm o gură de aer și sa ne relaxăm puțin pentru că fusese o zi foarte plină și obositoare – a doua zi aveam concert. Efectiv s-a muncit o zi întreagă. Nu pot să îți spun cât de terminați eram toți !! La un moment dat, după vreo jumătate de oră, îl văd pe Flavius că se ridică să plece și îmi cere cheia de la sala de repetiții. Îl întreb ”Ce, ai uitat ceva acolo?”… La care el îmi răspunde: ”Nu. Mă plictisesc. Mă duc să bat la tobe.”

  1. Ultimul album Phoenix conține compoziții realizate și de Costin Adam sau Dan Albu, nu doar de Nicu Covaci. Se zice că în actualul colectiv Phoenix Nicu Covaci acceptă sugestii și intervenții pe plan muzical chiar și de la Andrei Cerbu, care are doar 12 ani, atunci când vine cu o idee bună. Este o dovadă de schimbare? A ajuns liderul de fier într-un punct în care a devenit mai tolerant, mai deschis, ar spune unii mai slab? Sau doar a întâlnit acum niște oameni care știu pe ce ”butoane” să apese? Moni?

Moni Bordeianu: Tinerii aduc întotdeuna idei noi la care noi nici nu ne mai gândim. Îmi aduc aminte când am cântat eu cu Uranus la Fabrica de bere prin 1963-64, cu Wertheimer, Coradini, Pilu etc., aveam vreo 14 ani și prin mine s-a ajuns la bucăți mai moderne pe atunci, la Elvis, la Jerry Lee Lewis, la mișcare de scenă, la prezentare artistică. Deci tinerii au o infuență pozitivă deoarece se apropie unei muzici în mod sincer, așa cum simt, fără a fi cabotini.

Nicu Covaci: Eu am avut doar grijă să nu părăsim un drum pe care am pornit. Atât! Cine a rămas pe drum , în măsura în care a avut talent și inspirație, are sau a avut piese la Phoenix. Uite, Andri Popa este șlagăr (desigur mai mult datorită textului decât sistemului ritmic și armonic). Cele câteva piese ale lui lui Josef Kappl de pe Cantafabule sunt excelente. Deci în momentul în care apar piese care se integrează pe drumul bătut în cuie, eu le accept. Și noii membri vor ajunge să simtă și să înțeleagă mai adânc mesajul subliminal, mesajul spiritual, vibrația, și vor compune în acest sens.

E normal ca oamenii să se exprime. N-am nici o obiecție la un eventual ”Uite, Nicu, eu cred ca mai bine ar funcționa așa”, atâta vreme cât da, există argumente… Se întâmplă des, și atunci discutăm. Sunt chiar și momente în care Dzidek vine cu o idee total diferită și refacem totul… Mă rog, el ma cunoaște de 35 de ani. Și Costin e sincer tot timpul – e o calitate pe care o are și mi-a spus întotdeauna, direct, ce a gândit. Celor tineri nu le-a fost usor, poate si din cauza modului fals în care sunt cunoscut, din păcate. S-au apropiat greu. Este și o mare diferență de vârstă și de percepție. La repetițiile pentru lansarea de album au trecut peste bariera asta. M-am trezit înconjurat căci au fost câteva momente în care noi am uitat cât sunt de tineri și ce diferit facem noi muzica… M-au băgat în ”ședință”. Marc a deschis gura și mi-a explicat, susținut și secondat de Andrei și de Flavius, că viteza cu care lucrăm și cu care schimbăm anumite lucruri nu le este tocmai ușoară. Noi trei, adică eu cu Volker și cu Dzidek, ne citim gândurile unul altuia și ne intuim toți trei fantastic și fără să vrem am plecat în altă direcție. Ei încă nu ne cunosc suficient. Și el mi-a spus asta simplu, cu maturitate, uitându-se direct în ochii mei, ca unui prieten. L-am respectat pentru asta. Din clipa aceea am schimbat modul în care repetam…   Dar și ei la rândul lor mă respectă pe mine, și își respectă colegii, ceea ce e mare lucru.

18. Moni, într-un interviu din 2013 spuneai că ai vrea să te întorci acasă, și că plănuiești să faci acest lucru cel târziu în 2017, an care include și un plan pentru un nou album. Te-ai întors? Cum este ”acasă”? Ce s-a schimbat în bine și ce s-a schimbat în rău?

Moni Bordeianu: Da, probabil în 2017. Depinde însă mult în ce direcție se va dezvolta România. Vrea și are putere morală și economică de a deveni o țară europenă adevărată, sau va rămâne la turcismele ei, cu corupție, bacșișuri, furturi, minciuni, cu politicieni ipocriți și lacomi, pentru care poporul e doar o masă pe care să o poată înșela? Dar un nou album va veni însă în orice caz. Vreau să mă întorc pentru că eu mă simt cel mai bine când sunt în România cu băieții și cu unul sau doi prieteni pe care îi mai am, cu mâncarea românească și cu fetele frumoase din România.

In bine s-au schimbat unele lucruri, în general lumea se simte mai liberă, cel puțin în ce privește libertatea de a călători. Libertate adevărată însă încă nu există. Libertate adevărată va exista abia în momentul în care fiecare om reușește să-și trăiască viața așa cum trebuie trăită, fără grijă de unde ia bani pentru masa de mâine. Asta e o temă globală. Nu spun că a fost mai bine pe vremuri, dar aveam un vis, o țintă, o idee, știam pentru ce suntem rebeli și pentru ce luptăm – azi parcă lumea și tineretul își folosește doar coatele, și nu sufletul.

19. Pentru a încheia tot în tema turneului din luna martie și mai ales a repertoriului său, o ultimă întrebare: Ce iubiți cu adevărat? Și cum?

Nicu Covaci: Eu îmi iubesc în primul rând țara, aceea pe care o știu eu, așa cum o știam. Iubesc libertatea. Îmi iubesc din suflet și câinii, și pe oamenii care stau lângă mine. Și pe cei care nu m-au cunoscut personal niciodată și totuși îmi scriu uneori pe Facebook sau pe e-mail despre vreo bucurie pe care le-am adus-o. Cred că nu își dau seama cât de mult înseamnă… Acum sunt bine, am repornit un drum, dar au fost multe momente în ultimii ani în care a fost extrem de greu, dezamăgirile au fost gigantice, am fost aproape singur și datorită lor iubesc încă ceea ce fac.

Moni Bordeianu: In primul rând iubesc viața și respectul pentru fiecare individ și asta implică mai mult decât a iubi o persoană, un lucru sau o țară.

 

 

Turneul național VREMURI

În momentul de față, datele confirmate ale turneului sunt:

Oradea – 28 februarie – Queens Pub
Timișoara – 1 martie – Club Daos
Reșita – 3 martie – Clubhouse Trust MC,
Hunedoara – 4 martie – Mystic Lounge
Craiova – 5 martie – Cafe Teatru Play
Petroșani – 6 martie – Barock
Râmnicu Vâlcea – 7 martie – Aby Stage Bar
Pitești – 8 martie – Hush Club
București – 13 martie – Berăria H
Constanța – 14 martie – Club Phoenix
Buzău – 15 martie – No Limit
Piatra Neamț – 20 martie – Pub Km 0
Bacau – 21 martie – Pub S
Iași – 22 martie – Iași
Targoviște – 28 martie – Belvedere

Brașov – 29 martie – Rockstadt

La fiecare concert, câteva zeci de fani norocoși vor câștiga câte un Cd demo din partea formației.

 Informațiile despre bilete, posibilități de achiziționare precum și alte detalii vor disponibile în locațiile din fiecare oraș, pe site-ul www.formatia-phoenix.ro si pe pagina de Facebook a liderului Nicu Covaci.
Anul 2014 a însemnat pentru formația Phoenix o întinerire a componenței și a spiritului, o activitate bogată și continuă care a culminat cu lansarea albumului ”Vino, Țepeș!” în luna decembrie. În paralel cu proiectele Phoenix pentru anul 2015, Nicu Covaci alături de Moni Bordeianu prezintă un turneu național în luna martie.
”Toate-au fost la modă atunci,
 Toate sunt la modă acum...”
”Vremuri – Remember the 60s” este un concept care include înfățișarea celor doi fondatori Phoenix într-o ipostază rar întâlnită în decursul carierelor artistice, atât în ceea ce privește repertoriul cât și din punct de vedere al modalității de prezentare.
În anii 60 se pun bazele formației Phoenix, pe atunci Sfinții, revoluționând nu numai ideea evenimentelor live în Timișoara epocii dar și cifrele obișnuite în materia vânzărilor de albume la nivel național. Ceea ce avea să devină ulterior formația-mit a muzicii românești a debutat cu un repertoriu străin, neobișnuit vremurilor.
În concertele turneului ”Vremuri”, Moni Bordeianu se întoarce în fața publicului împreună cu The Beatles, Rolling Stones, The Doors, Kinks, Byrds, Yes, și cu perioada Phoenix care l-a consacrat. Într-o interpretare de excepție a unei muzici de calitate, mereu actuale, realizează un pod peste timp nu numai pentru generațiile care au trăit fenomenul anilor 60, ci și pentru ascultătorii de toate vârstele care iubesc nemuritorii rock-ului clasic.
Alături de Moni Bordeianu și de Nicu Covaci vor urca pe scenă Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, bass) și Roxana Zanga (tobe), iar evenimentele se vor desfășura în locații care permit o atmosferă de apropiere și de comunicare, și o participare activă din partea publicului.
Va multumim si va asteptam cu drag !

Phoenix, din nou…

S-a lucrat mult. De două luni de zile băieții muncesc. Albumul e gata – la nivel conceptual cel puțin…
Se pare că luna septembrie o să ne prindă în studio pentru înregistrări.

Între timp am primit o ofertă pentru a lansa al doilea volum al cărții în noiembrie, la Târgul de Carte. Hai să vă arăt ceva:

Nicu Covaci (2)

10393703_796167140425868_7839612221578781099_n

10641039_282393871964721_72390026135934774_n

IMG_4956

10405604_874488842577885_1742315123904330276_n

N-am timp. E o vară ocupată… Dar revenim !

Raspuns la intampinare

Avand in vedere ca noi nu incalcam dreptul de autor al altora, nu vom publica intampinarea formulata de avocatii paratilor in dosar. 🙂 Vom publica in schimb raspunsul la intampinare, formulat de noi, din care continutul celei dintai, de altfel, se deduce:

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE ȘI

ÎNTÂMPINARE FATA DE CEREREA RECONVENȚIONALĂ

 

redactate de pârâtul Baniciu Mircea în dosarul mai sus menționat.

 

Cu privire la critica adusă primului petit pe care l-am formulatapreciem că prezentarea pe care pârâtul încearcă să o construiască, și anume că aparența în drept nu functionează în ceea ce privește compozițiile muzicale litigioase, este nefondată.

Pârâtul susține că operele au fost aduse pentru prima dată la cunoștința publicului sub numele “Phoenix”, și nu sub numele lui Nicolae Covaci, având în vedere că marea lor majoritate sunt incluse în albumul “Mugur de fluier” din 1974.

Subliniem în primul rând că obiectul cererii pe care am formulat-o nu este limitat nici pe departe la compozițiile muzicale de pe albumul “Mugur de fluier” (singurul pe care îl are în vedere pârâtul în argumentația sa), ci cuprinde totalitatea pieselor interpretate de formația Phoenix sau de către diferiți artiști, al căror compozitor este Nicolae Covaci. Dreptul de a modifica sau de a restrânge obiectul cererii de chemare în judecată nu aparține în niciun caz pârâților dintr-un proces civil.

 

Despre critica adusă aparenței în drept, invederăm că încă de la prima apariție a discului “Mugur de fluier”, în 1974, pe coperta acestuia este prevăzut expres faptul că piesele muzicale îi aparțin lui Nicolae Covaci în calitate de compozitor, așa cum este prevazută expres calitatea de autor al textelor a poetului Șerban Foarță (însoțit de Andrei Ujică), așa cum este prevazută expres și calitatea de autor a lui Iosef Kappl al unora dintre compoziții (care NU fac obiectul cererii formulate de noi). Atât coperta originală a discului “Mugur de fluier”, cât și reeditările ulterioare, precum și alte materiale discografice ale formației Phoenix unde este prevăzut numele lui Nicolae Covaci ca și compozitor, autor al pieselor, cu formularea “muzica de” sau “music by” (pe discurile produse în străinătate), au fost depuse de noi la dosar odată cu formularea cererii introductive.

 

Prin urmare, chiar dacă formația care a interpretat compozițiile respective a purtat la acea vreme denumirea “Phoenix”, a avut loc alăturarea expresă a numelui lui Nicolae Covaci fiecărei piese muzicale în parte, în calitate de compozitor, lucru necontestat de nici unul dintre pârâți, din 1962  când a fost inființat acest grup muzical și până în prezent.

Așa cum arată și evidențele discografice, formația a purtat diverse nume de-a lungul celor 50 de ani de existență: Sfinții, în anii 60, Phoenix în anii 70, Transsylvania Phoenix în perioada de exil în Germania, lucru care nu a modificat în nici o circumstanță informațiile alăturate fiecărei apariții discografice: datele privitoare la identitatea compozitorului.

 

Art 4 din Legea 8/1996 prevede ca “(1) Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”. Chiar și acceptând existența concertului despre care vorbește pârâtul, din 1973, unde piesele au fost interpretate în premieră cu un an înainte de apariția discului – și au fost așadar aduse pentru prima dată la cunoștința publicului ca aparținând formației Phoenix, la apariția discului de vinil (un an mai târziu) această prezumție de coautorat a fost răsturnată tocmai prin specificarea în mod expres și cu exactitate că Nicolae Covaci este singur compozitor al pieselor “Lasă, lasă” , “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Strunga”, “Mica Țiganiadă”, “Ochii negri, ochi de țigan” (cunoscută ulterior ca “Fata verde”), “Mugur de fluier”, “Anule Hanule”. Acest lucru a fost de asemenea realizat și prin înscrierea lor sub numele lui Nicolae Covaci în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA (înscrieri de asemenea necontestate până în prezent). În aceste condiții, nu mai poate fi vorba de nici o prezumție valabilă, cum ca lucrările muzicale au fost compuse în comun de toți membrii formației.

Menționăm de asemenea că discul despre care se face vorbire în întâmpinare include și compoziții ale pârâților Iosef Kappl și Mircea Baniciu, recunoscute de către Nicolae Covaci prin includerea numelor acestor colegi de formație pe materialul discografic (ca și compozitori, acolo unde a fost cazul). Aceste lucrări muzicale nu sunt incluse de către reclamant nici între cele declarate ca și compoziții proprii la UCMR-ADA.

 

Apreciem că pârâtul realizează în întâmpinare o interpretare complet eronată a art.4 al.1 din Legea 8/1996, când susține că prezumția poate fi răsturnată doar prin intermediul unor probe aduse în fața unei instanțe de judecată, și până acum nu a existat nici un proces cu un asemenea obiect. Răsturnarea prezumției s-a realizat faptic încă din 1974, când a fost lansat albumul Mugur de fluier care îl numește pe Nicolae Covaci compozitor, cât și prin nenumărate reeditări ale albumului, care conțin aceeași informație, dar și prin înscrierea lucrărilor muzicale în cadrul organismului de gestiune colectivă – fapte care nu au fost contestate niciodată de pârâți, nici măcar la nivel formal, nici chiar într-un cadru extrajudiciar, din 1974 până astăzi.

 

Fiecare material discografic al formației Phoenix conține informații referitoare la persoana care a compus atât textul, cât și muzica fiecărei piese în parte. Este greu de crezut ca pârâții ar fi acceptat timp de jumătate de secol o asemenea situație pe care încearcă acum să o aducă la lumină, dacă ea ar fi fost reală, și piesele ar fi fost cumpuse în aceeași măsură și de domniile lor. Este greu de crezut că pârâții ar fi acceptat ca doar Nicolae Covaci să figureze ca autor în fața publicului, pe toate materialele editate, în fața mass-mediei, în relația cu organismul de gestiune colectivă – care distribuie totuși niște sume însemnate de bani autorilor, lucru cunoscut de către pârâți. Timp de  peste 50 de ani, și-au recunoscut și acceptat rolul de interpreți ai compozițiilor lui Nicolae Covaci.

Ideea cum că aceste compoziții nu îi aparțin reclamantului în exclusivitate, ci formației Phoenix, a apărut abia când acesta s-a decis să le apere prin formularea cererii împotriva pârâților din acest dosar. Idee formulată în mod convenabil de către pârât, și anume doar în ceea ce privește compozițiile reclamantului, nu și pe ale sale (!)… – ne referim la compoziția Andrii Popa, despre care se face vorbire în întâmpinare.

 

Chiar și acceptând reductio ad absurdum punctul de vedere privitor la prezumție, cum că ea nu se poate răsturna decât în instanță și prin urmare încă profită și pârâților în egală măsură, scrie pârâtul în întâmpinare că așteaptă probele pe care le vom depune în sensul acestei răsturnări, ori noi am alăturat cererii de chemare în judecată atât înscrisurile doveditoare de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor România, cât și copii alte discurilor Phoenix, apărute de-a lungul celor 50 de ani și unde figurează ca și compozitor al pieselor în discuție doar Nicolae Covaci.

 

Mai mult decât atât, pârâtul nu invederează în întâmpinare nici un mijloc de probă care să îi susțină în mod real argumentele, în schimb, toate înscrisurile care confirmă calitatea de compozitor exclusiv a lui Nicolae Covaci se află depuse de noi la dosarul cauzei.

 

În acest sens, înțelegem să ne opunem și solicitării formulate de pârât în sensul admiterii probei testimoniale pentru a dovedi coautoratul. Din moment ce Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe prevede expres că dovada se poate realiza prin orice mijloc de probă, inclusiv prin înscrierea compozițiilor în cadrul unui organism de gestiune colectivă, fără a conține alte prevederi speciale privitoare la probe și la admisibilitatea acestora, apreciem că se completează cu prevederile generale în materie de probe. Astfel, art. 309 din Codul de procedură civilă în vigoare statuează că: (5) Proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. (4).

 

 

Cu privire la critica adusă celui de-al doilea petit, învederăm că motivarea adusă de către pârât este inexistentă. Departe de a critica argumentele noastre, pârâtul nu face decât să formuleze un rezumat al lor – și acela greșit.

Citând din întâmpinare: “Reclamantul ne atrage atenția că nu este vorba de un coautorat, fără însă a demonstra aceasta” – ori noi am depus la dosarul cauzei probe cât se poate de grăitoare care să ne susțină argumentele, iar domnia sa niciuna care să susțină ideea coautoratului.

Apoi: “Iși fundamentează toată acțiunea pe listele ogc UCMR ADA”lucru cât se poate de fals, având în vedere că listele compozițiilor muzicale înscrise în cadrul UCMR ADA  reprezintă doar o parte din probele pe care le-am depus.

 

Pârâtul susține în continuare că „definiția legală a operei de creație intelectuală (art.3 al.2) condiționează opera doar de faptul creației. Mai mult o eliberează chiar de prezumția autorului”. Nu ne putem opri să observăm că formularea utilizată intră în contradicție cu tot ce a redactat pârâtul până în acest punct, în cuprinsul întâmpinării.Dacă nu există această prezumție a autorului, înseamnă că toată argumentația de mai devreme, despre o prezumție colectivă, ce profită tuturor membrilor formației Phoenix, este contrazisă chiar de cel care a formulat-o…

Următoarea argumentație redactată de pârât în acest sens este chiar și mai lipsită de logică: dacă opera este liberă de prezumția autorului, cu atât mai mult este independentă în raport de listele depuse de reclamant la UCMR ADA. Înțelegem astfel că pârâtul ignoră cu bună știință legea dreptului de autor, care prevede expres  în art. 148, al. 2, că existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.De altfel, legea conține prevederi exprese și în legătură cu prezumția ce profită autorului.

 

Cât privește critica adusă motivării noastre, unde am expus ideea că s-a omis înregistrarea playlisturilor la organismul de gestiune colectivă, nu înțelegem de ce pârâtul invocă lipsa calității sale pasive privitoare la acest aspect.

Lipsa acestor declarații nu a fost constituită intr-un capăt de cerere, astfel încât să se pună problema unei contradictorialități care să ceară ridicarea unei excepții procesuale, ci doar un argument pe care l-am folosit în sublinierea susținerilor noastre privitoare la gravitatea încălcării drepturilor reclamantului. Întradevăr, sarcina declarării playlistului este a organizatorului de eveniment, dar playlistul este pus la dispoziție de către artist – sau ar trebui să fie. Este lipsit de realism să presupunem că toți organizatorii de spectacole cunosc fiecare compoziție pe care o interpretează fiecare artist, astfel încât să își îndeplinească această obligație fără îndrumări.

Așadar, includerea acestei idei în argumentația noastră a fost realizată pentru a pune în lumină faptul că, sub o formă sau alta, artistul interpret este în mod colateral responsabil pentru creearea de prejudicii materiale autorului, izvorâte din omisiunea declarării playlisturilor în cadrul organismului de gestiune colectivă.

 

Spune apoi pârâtul că are acordul lui Nicolae Covaci pentru a interpreta compozițiile ce fac obiectul cererii, ceea ce este în mod vădit nereal, din moment ce noi am depus deja la dosar dovada interdicției publice formulată de reclamant în acest sens, dar și dovada sfidării ei de către pârâtul Mircea Baniciu, confirmată de el însuși în presă la nivel național – de unde reiese în mod clar că a luat la cunoștință interdicția, prin urmare nu se poate presupune nici o eventuală lipsă de informare a acestuia.

Faptul că această interdicție a fost formulată abia în primăvara anului 2013, așa cum bine subliniează de altfel și pârâtul în întâmpinarea sa, nu face decât să confirme buna credință de care reclamantul, autor al pieselor, a dat dovadă, și lipsa intenției sale de a săvârși un abuz de drept.  Așa cum am argumentat și în cererea introductivă, reclamantul nu a formulat această interdicție și nu a început un demers procesual decât în momentul în care acțiunile pârâților, coroborate, au început să îi aducă importante prejudicii. Cu alte cuvinte, când posibilitatea sa de a-și apăra creațiile intelectuale s-a bazat pe motive justificate – iar legea îi oferă acest drept, fără a ține cont dacă dreptul a mai fost sau nu încălcat, dacă se află în patrimoniul reclamantului de o zi sau de peste 40 de ani.

 

 

Referitor la critica adusă celui de al treilea capăt de cerere, pârâtul nu face distincția între componenta patrimonială a dreptului de autor – pentru a căror încălcări funcționează termenul general de prescripție, cel de 3 ani, și componenta morală, care este imprescriptibilă, nu are legătură cu întinderea în timp a încălcării dreptului, ci este fundamentată pe calitatea de autor al operei – este așadar perpetuă și statornică.

Mai mult decât atât, probele pe care pârâtul le califică drept inexistente au fost depuse de noi odată cu cererea introductivă –  înregistrări video privitoare la calitatea interpretărilor realizate și afișe de spectacol ce conțin prețul practicat de Mircea Baniciu (25 de lei pentru un club cu maxim 200 de locuri). Ne-am rezervat tot atunci dreptul de a completa probatoriul cu orice mijloc de probă a cărui necesitate va reieși din dezbateri.

 

În sprijinul ideii de confuzie pe care am argumentat-o și pe care pârâtul o consideră incapabilă de a crea vreun prejudiciu, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de Mircea Baniciu împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Susține pârâtul în continuare că nu am indicat operele litigioase, că acțiunea introductivă nu cuprinde o listă a compozițiilor muzicale pretinse de reclamant ca fiind ale sale. Cum se poate formula o asemenea critică în contextul în care pârâtul însuși cita, mai devreme în întâmpinare, capătul de cerere formulat de noi în care am precizat expres că ne referim la compozițiile declarate de către reclamant la UCMR ADA – listă pe care am anexat-o cererii introductive??

Se susține apoi că nu s-au indicat comunicările publice litigioase, decât exemplificativ. Nu înțelegem sintagma, din moment ce obiectul acestui dosar nu îl constituie concertele pârâtului Mircea Baniciu. Nu ele sunt litigioase ci operele muzicale compuse de Nicolae Covaci, iar comunicările publice pe care le-am oferit ca mijloc de probă nici nu au altă posibilitate de a fi, decât exemplificative, din moment ce ar fi imposibil să urmărim și să înregistrăm toate concertele pe care le susține sau le-a susținut pârâtul până în prezent – mai ales având în vedere că nici chiar organismul UCMR ADA nu deține o listă completă, așa cum reiese din adresele anexate cererii introductive.

 

Nu înțelegem nici rezerva formulată la litera C din întâmpinare, și anume că reclamantul a cerut aplicarea art.139 al.2 lit.A (din Legea 8/1996, presupunem) și s-a apărat ca și cum ar fi cerut 139 alin.2, lit.b.  Recitind cererea de chemare în judecată, suntem incapabili de a găsi această presupusă “apărare” pe care se spune că am formulat-o, “ca și cum am fi cerut litera b”. Numita litera b) a articolului se referă la un calcul realizat prin triplarea sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, ori noi nu am adus nici un argument în sprijinul unui atare calcul și nici o solicitare în acest sens.

 

Ca să urmăm până în final firul întâmpinării, se pune în vedere că acest petit este neprecizat și nedovedit. Ca principiu, nu deținem nici o informație privitoare la o eventuală obligație a reclamantului de a preciza o acțiune în justiție, iar în ceea ce privește probele, ne vom conforma cu solicitările Onoratei Instanțe în măsura în care necesitatea vreunui mijloc de probă va reieși din dezbateri.

 

Pentru a răspunde totuși fiecărei idei formulate de pârât, chiar dacă următoarea este lipsită de un temei juridic real, aducem un argument și privitor la introducerea în discuție a formației Phoenix. Intradevăr, în cauză nu există nici o parte denumită formația Phoenix, aceasta nu există ca persoană juridică, însă niciodată, în cererea de chemare în judecată, nu am realizat o confuzie între reclamant și formația Phoenix, așa cum susține pârâtul. Formația reprezintă pentru reclamant modul de asigurare a existenței, iar lipsa ei de activitate, scăderea notorietății și concurența neloială creează acestuia importante prejudicii materiale, dar și de imagine.

 

Cu privire la critica adusă petitului cu numărul cinci, așa cum am menționat și mai devreme în cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare, interdicția formulată în mod public și demararea acestui demers procesual, ambele realizate abia în anul 2013, reprezintă o dovadă de bună credință a reclamantului în exercitarea drepturilor sale. Reclamantul nu a săvârșit nici un abuz de drept, solicitând această interdicție în vremuri în care a considerat că nu are motive întemeiate pentru aceasta.

Rațiunea acestei formulări o constituie – așa cum am motivat și în cererea de chemare în judecată – realizarea unei formații de către pârâți, interpretarea compozițiilor într-un cadru organizat, de către foști membrii de marcă ai formației Phoenix împreună, fapt coroborat cu declarațiile mediatice ale acestora în care confirmă că realizează acest lucru într-un scop de sfidare, adjudecându-și compozițiile pe care le interpretau pe vremea când făceau parte din celebrul grup muzical.

 

Motivul interdicției formulate nu este unul personal, așa cum susține pârâtul. El însuși își construiește apărarea pe baza unor injurii adresate de către Nicolae Covaci prin intermediul presei, cu articole ce datează încă din 2009, 2010.

Războiul mediatic dintre Mircea Baniciu și Nicolae Covaci a început de fapt în 2007, când pârâtul a părăsit formația Phoenix – așa cum o dovedesc articolele pe care le anexăm și noi. Prin urmare, dacă ar fi fost vorba de ură, de animozități personale, nu ar fi trebuit ca reclamantul să fi acționat în acest sens împotriva lui Mircea Baniciu, cu mult timp înainte?

În ciuda acestui război mediatic, reclamantul nu a întreprins nici o acțiune și nu a formulat nici o cerere în justiție împotriva lui Mircea Baniciu, așa cum nu a făcut-o nici împotriva altor personaje mondene cu care au existat astfel de episoade și conflicte.

 

Iar campania de denigrare despre care vorbește pârâtul este contrazisă tocmai de înscrisurile anexate de el însuși, articole de presă unde se face publică în mod repetat informația că Nicolae Covaci de fapt reacționează la injuriile aduse de foștii colaboratori, reprezentând doar un drept la replică.

În orice caz, legea nu condiționează exercitarea drepturilor de afinități personale sau afecțiuni reciproce, și atâta vreme cât nu vorbim despre un abuz de drept – lucru dovedit tocmai prin pasivitatea reclamantului până în clipa de față, când a apărut un motiv întemeiat – relația personală dintre părțile implicate în proces nu poate constitui un fundament sau o legătură cu obiectul dosarului.

Interdicția formulată și solicitată este de bună-credință, este în deplin acord cu dreptul și morala, este temeinic justificată și bazată pe considerente de ordin obiectiv: punerea în pericol a mijloacelor de existență ale reclamantului, a creației intelectuale pe care a realizat-o și a credibilității formației Phoenix, al cărei fondator și lider este.

 

 

Intampinare la cererea reconvențională

 

Cu privire la primul capăt de cerere, apreciem că acesta este nedovedit. Pârâtul nu anexează nici o probă pentru a argumenta coautoratul compozițiilor muzicale, ci se mulțumește să redacteze o stare de fapt, fără temei juridic, stare de fapt care este departe de realitate.

Apreciem că atâta vreme cât pârâtul-reclamant nu susține prin mijloace de probă pertinente calitatea sa de coautor, și nici măcar o aparență a acestei calități, acestuia îi lipsește calitatea procesuală activă pentru a formula o asemenea pretenție.

 

Mai mult decât atât, coperta discului Mugur de fluier despre care vorbește nu îi profită, ci dimpotrivă, este o probă în favoarea reclamantului, având în vedere că atestă calitatea sa de autor al unor compoziții ce fac obiectul acestui dosar. Numele pârâtului este trecut pe coperta discului, ca și membru al formației, însă fiecare piesă este însoțită de numele compozitorului, care este Nicolae Covaci – așa cum, spre exemplu, în legătură cu alte piese este numit ca și compozitor Iosef Kappl, sau Mircea Baniciu la Andrii Popa.

 

Opinăm că este falsă și pretenția că acest coautorat este de notorietate. Cum ar putea fi notoriu un fapt al cărui contrar este înscris, negru pe alb, încă din anul 1974? Cum ar putea avea această caracteristică, din moment ce discul Mugur de fluier îl numește pe Nicolae Covaci compozitor încă de la prima sa apariție publică?

 

Cu privire la al doilea petit, nu înțelegem justificările aduse de pârât, în sensul că își fundamentează cererea pe argumentul că Nicolae Covaci își atribuie o poziție neechitabilă, cum că este “însuși Phoenix”.

Obiect al acestui dosar nu îl constituie locul fiecăruia într-un grup muzical, poziția publică sau imaginea dezvoltată pe parcursul a jumătate de secol, ci o serie de compoziții muzicale al căror autor este Nicolae Covaci. Se solicită interzicerea interpretării compozițiilor de însuși autorul, pentru că este liderul formației Phoenix?

În al doilea rând, dacă autorul alege să modifice opera, să îi atribuie altă interpretare sau să prejudicieze forma ei inițială, este un drept al său izvorât din lege și imposibil de îngrădit.

Mai mult, ni se pare din cu totul alt context și fără nici o legătură cu capătul de cerere justificarea de la punctul 3, privitoare la declarațiile de presă ale reclamantului. O atare solicitare, a interzicerii interpretării propriilor piese de către Nicolae Covaci nu poate fi fundamentată pe atare argumente, cum că este parte într-un război mediatic cu un interpret sau altul… (!!!)

In ceea ce privește culegerea exclusivă a drepturilor parimoniale, și în legătură cu această “justificare” apreciem că nu sprijină capătul de cerere, cu atât mai mult cu cât această culegere a sumelor ce se cuvin autorului are loc încă de la înscrierea compozițiilor în cadrul organismului de gestiune UCMR ADA, lucru pe care pârâții îl cunoșteau și pe care nu l-au contestat niciodată. (!)

 

Opinăm că pârâtului îi lipsește calitatea procesuală activă necesară pentru a formula aceste petite.  O asemenea interdicție poate fi formulată sau solicitată doar de autorul operei, ori pârâtul Mircea Baniciu nu este nici măcar prezumat a fi autor.

 

 

Ne exprimăm acordul cu petitele V și VI din cererea reconvențională.

Reclamantul nu a pretins niciodată că este autor al compoziției Andrii Popa, numele lui Mircea Baniciu figurând atât pe materialele discografice care includ lucrarea, cât și în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA. Dacă pârâtul înțelege să formuleze o interdicție în acest sens, ne vom conforma și vom renunța la interpretarea piesei. De altfel, piesa lipsește din repertoriul formației Phoenix încă de la introducerea acestui demers procesual.

 

Nu ne putem opri totuși să observăm că argumentele pe care noi le-am invederat în sprijinul solicitărilor noastre, privitoare la calitatea interpretărilor, și care au fost puternic criticate de către pârât (!), sunt preluate acum de către acesta în sprijinul solicitării sale privitoare la Andrii Popa.

Cel care interpretează compozițiile reclamantului (gândite totuși pentru o formație rock cu greutate și o instrumentație anume…) în manieră folk, acompaniat de o ghitară, nu consideră că umbrește calitatea compozițiilor, astfel încât acțiunea lui Nicolae Covaci este caracterizată drept “pur potestativă”… Dar atunci când domnia sa folosește aceleași argumente pentru o solicitare identică, ele nu mai sunt (brusc) pur potestative, el nu interzice pentru că “așa vreau eu” (formulare, desigur, întemeiată….juridic).

E frumos sa critici argumentele celuilalt, sa le desfiintezi, apoi sa le folosesti tu insuti.

Tot pentru a semnala o neconcordanță și o gravă contrazicere între cele susținute de pârât, compoziția “Andrii Popa” despre care se face vorbire în întâmpinare este declarată de către Mircea Baniciu, acesta fiind plătit (el, și numai el, nu și ceilalți membrii ai formației) de către organismul de gestiune colectivă prin acordarea sumelor cuvenite autorului (lucru dovedit prin chiar înscrisurile anexate întâmpinării !).

 

Pârâtul Mircea Baniciu însuși dovedește prin aceasta și prin solicitările sale că piesele incluse în albumul “Mugur de fluier” NU reprezintă lucrări muzicale realizate în comun.

 

Retoric, ne punem întrebarea de ce pentru acestă compoziție nu ar mai fi valabil raționamentul folosit în întâmpinare, și anume că a fost adusă la cunoștința publicului sub numele Phoenix, și nu sub cel al lui Mircea Baniciu, și astfel să reprezinte o lucrare comună. In aceeasi ordine de idei, de ce raționamentul este considerat valabil de către pârât doar pentru compozițiile lui Nicolae Covaci, și nu și pentru compoziția sa???

Dacă am accepta argumentul propus în întâmpinare ar trebui, pentru identitate de rațiune, să acceptăm că toate compozițiile interpretate de către formația Phoenix aparțin nu compozitorului, ci formației care le-a interpretat; că indiferent de autorul real, fiind prezentate public de un grup din care Nicolae Covaci a făcut parte fără încetare, îi aparțin și acestuia, lucru evident neadevărat și niciodată susținut de reclamant.

 

Reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra respectivelor compoziții, care reprezintă mai mult decât opere artistice – reprezintă calea prin care reclamantul își asigură mijloacele de existență de peste jumătate de secol. Invederăm cu privire la întreaga întâmpinare formulată că Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede expres în art. 92 că nici o dispoziție privitoare la drepturile conexe reglementate de legea în discuție nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exercițiului dreptului de autor.

 

Cu privire la punctul VII al cererii reconvenționale, mărturisim că întâmpinăm în primul rând o dificultate de ordin matematic în înțelegerea petitului, pârâtul solicitând daune în valoare de 350 000 euro, din care 100 000 daune materiale și 350 000 daune morale.

Referitor la motivare, se susține că independent de caracterul comun sau individual al operelor litigioase (al creării lor, înțelegem), toate piesele formației Phoenix, raportate la prima comunicare publică, au fost create pentru vocea și interpretarea lui Mircea Baniciu. (???) Ori această susținere este dacă nu o aberație absolută, în cel mai bun caz un sofism, având în vedere că Mircea Baniciu a făcut parte din acest grup între anii 1971 și 1977, și mai apoi după 1990, în reprize. Formația Phoenix are în repertoriu zeci de compoziții muzicale, și din anii 60, și din perioada de exil în Germania, și realizate după 2007, cu noul solist vocal.

Mai mult decât atât, chiar și în timp ce pârâtul făcea parte din formația Phoenix, au existat compoziții muzicale interpretate vocal de alți componenți: Iosef Kappl, Tavi Colen, Nicu Covaci, etc. Spre exemplu, compoziția Strunga, pe care pârâtul o interpretează și acum, a fost interpretată în Phoenix de către Nicu Covaci, nu de domnia sa ( !).

Aceste expuneri nu sunt decât generalizări efectuate cu rea-credință, în lipsa unor argumente valabile, sunt situații de fapt nesusținute de nici un argument juridic și de nici un mijloc de probă, dar pot fi foarte ușor contrar dovedite, dacă Onorata Instanță consideră necesar.

 

Pe de altă parte, nu vedem legătura între această stare de fapt (chiar dacă ea ar avea vreun punct comun cu realitatea) și solicitarea pârâtului, privitoare la daunele morale.

 

Se impune a fi precizat și că nu ne-au fost comunicate toate înscrisurile despre care se face vorbire în opisul probelor, prin urmare nu am luat cunoștință de conținutul acestora. Cele pe care le-am primit nu fac proba în sensul paternității operelor în discuție.

 

——————————————————————————————

Si iarasi interesant – apropo de tupeu:

 

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA

 

redactată de pârâtul Manfred Neumann în dosarul mai sus menționat.

 

Se impune să observăm cu întâietate faptul că pârâtul declară că formulează o întâmpinare identică cu aceea formulată de pârâtul Iosef Kappl, pentru a respecta termenul procedural de întâmpinare, solicitând din partea noastră comunicarea acțiunii (și a probelor anexate) traduse în limba germană.

Cu privire la această solicitare, învederăm că dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare prevăd în art.18, al.4 că cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română. Același articol oferă în al.3 posibilitatea pentru cetățenii străini care nu vorbesc limba română de a lua cunoștință despre actele dosarului printr-un traducător autorizat.

În completare, art. 225 din Codul de procedură civilă prevede în același sens: (1) Cand una dintre parti sau dintre persoanele care urmeaza sa fie ascultate nu cunoaste limba romana, instanta va folosi un traducator autorizat. Daca partile sunt de acord, judecatorul sau grefierul poate face oficiul de traducator.

Prin urmare, nici o dispoziție legală în vigoare nu prevede în sarcina reclamantului obligativitatea asigurării traducerii în altă limbă decât aceea în care se desfășoară procesul – adică limba română, ci dimpotrivă, obligații în această privință există doar în sensul invers – dacă înscrisurile ar fi fost redactate în altă limbă (pe care părțile implicate să nu o cunoască) am fi avut obligația de a le traduce în limba română.

 

Dincolo de acest aspect, cu toate că pârâtul susține acest argument la începutul întâmpinării, ca justificare a faptului că nu înțelege cererea introductivă și înscrisurile anexate, cu toate că anunță formularea unei întâmpinări identice cu a pârâtului Iosef Kappl tot pe baza acestor considerente, observăm în continuare că întâmpinarea depusă are propriile argumente și dezvoltă împrejurări faptice esențial diferite față de cele din întâmpinarea pe care o declară drept model al copiei !

Faptic, pârâtul susține în primul rând că nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care au fost compuse principalele piese care fac obiectul prezentului litigiu (împrejurare care nu apare în niciuna din celelalte întâmpinări formulate de pârâți).

Reamintim că nu există “principale piese” care să facă obiectul cererii noastre ci, așa cum am argumentat și în răspunsurile pe care le-am redactat vis-a-vis de celelalte două întâmpinări, ne referim la totalitatea lucrărilor muzicale compuse de Nicolae Covaci și nu numai la cele în legătură cu care pârâților le-ar fi convenabil să gasească argumente aparent contrare.

Dacă pârâtul nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care reclamantul a compus piesele despre care se face vorbire, cu atât mai mult domniei sale NU ii mai profită argumentele ulterioare din întâmpinare, privitoare la coautorat… Cum ar fi putut fi coautor al pieselor de pe albumul Mugur de fluier, la care el insusi face referire în continuarea întâmpinării, disc apărut în 1974, când el însuși recunoaște că nu era, atunci, membru al formației – și, am adăuga noi, l-a cunoscut pe reclamant mult după acest moment, în anii 80…?

Pârâtul nu face decât să reia argumentele lipsite de temei din întâmpinările depuse de Mircea Baniciu și Iosef Kappl, pe care însă le contrazice el însuși încă din primele fraze ale întâmpinării.

 

În continuare, pârâtul susține că nu a interpretat în calitate de solist vreuna din operele litigioase, ulterior despărțirii de Nicolae Covaci, însă noi am depus odată cu cererea introductivă înregistrările video în care Manfred Neumann interpreta compoziții ale reclamantului împreună cu Radu Almășan și formația Bosquito (față de care noi am depus o cerere de renunțare la judecată, în virtutea principiului disponibilității) și cu bateristul Ovidiu Lipan, tot fost membru al formației Phoenix.

Prin urmare, am depus probele existente la data introducerii acțiunii, care să justifice calitatea sa de pârât în această cauză.

În legătură cu acest aspect, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de pârâtul Manfred Neumann împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori, noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Nu în ultimul rând, apreciem că pârâtul nu și-a executat cu bună-credință obligațiile procesuale și în opinia noastră e necesar să se facă aplicarea art. 12 al.2 si al.3 Cod procedură civilă, raportat la împrejurarea că declară că nu înțelege cuprinsul actelor depuse și solicită traduceri autorizate, dar dovedește contrariul prin formularea apărărilor ulterioare (cele diferite de întâmpinarea lui Iosef Kappl, pe care chipurile o copiază). Ne întrebăm, retoric, cum ar fi putut redacta apărările privitoare la lipsa calității sale pasive dacă “nu ar fi înțeles nimic din actele pe care le-a primit”.

Pârâtul formulează totuși argumente – chiar prin intermediul unui avocat cunoscător al limbii române – care sunt valabile doar pentru domnia sa, nu și pentru ceilalți pârâți. Așadar, considerăm că cererea sa din introducerea întâmpinării privitoare la realizarea traducerii de către reclamant, după ce că este lipsită de temei legal, nu are alt scop decât tergiversarea acestei cauze, caracterizată printr-o deosebită urgență.

Cu privirile la argumentația propusă în întâmpinare, apreciem că orice fel de susținere este caracterizată în mod vădit de falsitate, din moment ce întreaga redactare este înțesată de contradicții. Pârâtul recunoaște că nu a fost membru al formației Phoenix într-o anumită perioadă, când au fost compuse anumite lucrări muzicale (la care restrânge fără drept obiectul cererii noastre), și în același timp copiază argumentele care vor să îl prezinte drept coautor al respectivelor lucrări. (?????????????????)

În același timp, foloseșe argumentul legat de ură pe care l-a prezentat pârâtul Mircea Baniciu, în condițiile în care aceste susțineri sunt nedovedite, Manfred Neumann nefiind parte intr-un război mediatic purtat de reclamant și foști componenți ai formației Phoenix, nefiind atacat de reclamant.

 

Pe aceste considerente, invederăm și că întâmpinarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 205 Cod procedură civilă și solicităm decăderea din dreptul de a formula întâmpinare și decăderea din dreptul de a formula cerere reconvențională, în baza art.209, al.4 Cod procedură civilă.

 

Cerere de chemare in judecata

(excludem antetul, cu datele personale ale partilor implicate)

in temeiul art. 192 si urm. Cod procedura civila in vigoare, prin avocat Pana Ondina formulez prezenta

 

 

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

 

solicitandu-va ca dupa indeplinirea procedurilor legale de citare si administrarea probelor, prin hotararea ce o veti pronunta, sa dispuneti:

 

–          constatarea si recunoasterea calitatii de autor, compozitor al pieselor declarate la organismul de gestiune colectiva UCMR-ADA ca apartinand reclamantului,  interpretate de catre formatia “Phoenix” in diferite componente, in temeiul art. 10, lit. b) coroborat cu art. 139, al. 1 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare;

 

–          obligarea paratilor la plata daunelor-morale in cuantum de                   , proportional cu intinderea prejudiciilor cauzate prin interpretarea fara drept a compozitiilor, in temeiul art. 1385 si 1386 din Codul civil in vigoare si art. 139 al.1 din sus-numita lege;

 

–          interzicerea comunicarii publice a operelor de catre parati, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea, sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operelor, in temeiul art. 12 si urm. din aceeasi lege, precum si interzicerea modificarii operelor de catre parati;

 

–          raspandirea informatiilor cu privire la hotararea instantei de judecata, inclusiv afisarea hotararii, precum si publicarea sa in mijloacele de comunicare in masa, pe cheltuiala paratilor, in temeiul art. 139, al. 14, lit. d din Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare,

 

–          cu cheltuieli de judecata,

 

avand in considerare urmatoarele

MOTIVE

 

In fapt, reclamantul este autorul unor piese muzicale interpretate de catre formatia Phoenix si care nu numai ca sunt inregistrate ca si compozitii proprii in cadrul organismului de gestiune colectiva UCMR-ADA, dar au fost aduse la cunostinta publicului alaturi de precizarea numelui compozitorului Nicolae Covaci, atat pe discurile de vinil realizate odata cu lansarea pieselor, cat si pe fiecare dintre reeditarile ulterioare.

Dupa momentul parasirii formatiei Phoenix, paratii au continuat sa interpreteze piesele in diferite evenimente culturale, omitand insa aducerea la cunostinta publicului ca aceste piese muzicale sunt in exclusivitate compozitiile mele, si nicidecum rezultatul vreunui coautorat. Mai mult decat atat, in numeroase randuri s-a omis si se omite inregistrarea playlist-urilor complete in cadrul organismului de gestiune colectiva, lucru care imi creeaza prejudicii financiare prin neplata remuneratiilor cuvenite, in calitate de autor.

 

Dincolo de aceste prejudicii materiale, actiunile paratilor creeaza importante prejudicii de imagine atat mie, personal, cat si formatiei Phoenix, pe care o reprezint si care inca mai este activa in industria muzicala romaneasca, prin aducerea in fata publicului a unei concurente “neloiale”, folosindu-se tocmai de compozitiile mele si punand astfel in umbra credibilitatea formatiei Phoenix. Sunt interpretate piese ce fac parte integranta din repertoriul formatiei, la un nivel calitativ scazut si la un pret al reprezentatiei mult mai mic decat cel al formatiei Phoenix, lucru care aduce dificultati activitatii noastre de sustinere a concertelor. Mai mult, prin aceasta activitate sustinuta a paratilor, desfasurata pe parcursul ultimilor ani, la intervale mai mari sau mai mici de timp, suntem pusi in situatia rezolvarii unor confuzii cu privire la componenta actuala a formatiei Phoenix si a activitatii sale.

 

Pe langa omisiunea de a-mi cere acordul in privinta comunicarii publice a operelor mele, asa cum prevede legea, paratii au ales si sa sfideze interdictia pe care am formulat-o expres si in mod public in acest sens, lucru confirmat de catre Mircea Baniciu printr-o serie de declaratii in presa, dar si prin continuarea interpretarii compozitiilor mele in diferite concerte, dupa momentul formularii acestei interdictii.

 

In drept, articolul 10 al Legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare, prevede ca autorul unei opere are dreptul moral de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei (lit.b), dar si de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa.

In completare, art. 139 stipuleaza ca titularii drepturilor recunoscute si protejate prin lege pot solicita instantelor de judecata recunoasterea drepturilor lor si constatarea incalcarii acestora, si pot pretinde acordarea de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Apreciem ca datorita imprejurarilor faptice, a perseverentei in incalcarea prevederilor legale, dar si a calitatii de fosti membrii ai formatiei Phoenix pe care o au paratii (calitate dificil – daca nu imposibil – de inlaturat din fata publicului, data fiind istoria acestei formatii, longevitatea si notorietatea sa), este imperativ necesara aceasta recunoastere de catre instanta de judecata, pentru a proteja drepturile legal garantate ale reclamantului de consecinte prejudiciabile.

Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe prevede ca se prezuma a fi autor cel sub al carui nume a fost adusa opera pentru prima data la cunostinta publica – adica reclamantul – si ca dovada calitatii de autor se face prin orice mijloace, inclusiv prin inscrierea compozitiilor in cadrul unui organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor (UCMR ADA).

Calitatea de autor unic al compozitiilor in discutie ii este atribuita reclamantului atat prin inscrierea lor in cadrul UCMR-ADA, cat si prin orice material discografic sau de promovare al formatiei Phoenix in intreaga sa activitate, unde nu figureaza paratii ca si compozitori, ci doar ca si interpreti.

In completarea acestor argumente, invederam tot cu privire la recunoasterea calitatii de autor si un exemplu din jurisprudenta in acest sens -in decizia nr. 6285 din 21 decembrie 2004 a Curtii de Apel Bucuresti s-a aratat ca „dreptul la paternitatea operei isi are izvorul in lege”, prin urmare faptele paratilor constituie abateri de la prevederi legale in vigoare.

 

 

Cu privire la cel de-al doilea petit al actiunii, aratam ca dispozitiile legii civile in vigoare prevad, prin art. 1385 si urm. din Codul civil, principiul repararii integrale a prejudiciului, in sensul ca despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care in conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Mai mult decat atat, al. 4 al aceluiasi articol stipuleaza ca “daca fapta ilicita a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba, reparatia va fi proportionala cu probabilitatea obtinerii avantajului ori, dupa caz, a evitarii pagubei (…)”.

 

Potrivit art.139, al.2 din Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, la stabilirea despagubirilor instanta poate lua in considerare criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Cat priveste beneficiul nerealizat, apreciem ca pe langa sumele care ar fi trebuit incasate din valorificarea componentei patrimoniale a dreptului de autor, precum si dobanzile aferente acestor sume, din aceasta categorie mai fac parte o serie de consecinte care trebuie avute in vedere in stabilirea daunelor morale. Apreciem ca actiunile paratilor, mai ales intinse pe o lunga perioada de timp si coroborate in special cu punerea in evidenta prin mijloacele mass-media a faptelor lor (!), au contribuit din plin la scaderea notorietatii si credibilitatii formatiei Phoenix, cu importante consecinte de imagine.

 

In legatura cu al treilea capat de cerere, fundamentam pretentia pe dispozitiile articolului 12 al aceleiasi legi, care prevede ca autorul unei opere are dreptul exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii. In lumina acestor dispozitii, apreciem ca autorul pieselor muzicale se poate opune interpretarii acestora, cu atat mai mult cu cat modalitatea de executie si statutul persoanei in cauza ii creeaza prejudicii.

Articolul 13 prevede in mod expres aceasta modalitate de exercitare a drepturilor autorului, de a interzice comunicarea publica a operei, urmand ca definitia notiunii de comunicare publica sa se regaseasca in art. 15, al 1, cu urmatorul continut: “Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizata direct sau prin orice mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei (…)”.

Apreciem ca prin frecventa si hotararea cu care paratii ignora prevederile legale din domeniul proprietatii intelectuale, interpretand compozitiile in scop comercial, si mai ales declarand in mod public ca savarsesc aceasta actiune intr-un scop de sfidare, creeaza o concurenta “neloiala” formatiei Phoenix, pe care reclamantul o reprezinta si care inca mai activeaza in domeniul muzical. In dovedirea sustinerilor noastre sunt graitoare si inregistrarile audio-video pe care le putem anexa doar cu titlu exemplificativ (pentru ca un numar total ar fi imposibil de urmarit, avand in vedere zecile de concerte sustinute, impreuna sau separat, de catre parati). Apreciem ca aceste inregistrari audio-video, confirmate chiar de catre o parte din parati prin declaratii de publice, intra in categoria inscrisurilor definite de art. 265 Cod procedura civila in vigoare, si anume “orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare.”. De altfel, interpretarea de catre parati a pieselor celebre ale grupului Phoenix, compozitii ale reclamantului, este un fapt de notorietate, cunoscut nu doar lumii artistice, ci si publicului larg.

 

Apreciem legala si legitima opozitia autorului si in ceea ce priveste orice fel de reorchestrare, modificare, schimbare melodica adusa operei, justificata de art. 16, care prevede  ca “prin realizarea de opere derivate, in sensul prezentei legi, se intelege traducerea, publicarea in culegeri, adaptarea precum si orice alta transformare a unei opere preexistente, daca aceasta constituie creatie intelectuala”, coroborat cu art. 13, lit.i, care garanteaza autorului dreptul de a interzice realizarea de opere derivate.

Indiferent de drepturile dobandite de parati in calitate de interpreti sau executanti, art.92 al Legii 8/1996 prevede expres ca nici o dispozitie privitoare la drepturile conexe reglementate de legea in discutie nu trebuie interpretata in sensul unei limitari a exercitiului dreptului de autor.

 

In ceea ce priveste raspandirea informatiilor legate de hotararea instantei de judecata, inclusiv afisarea sa precum si raspandirea in mijloacele de comunicare in masa, intemeiem acest petit pe dispozitiile art. 139, al.14, lit. d) din Legea 8/1996, care prevede pentru instanta de judecata inclusiv posibilitatea efectuarii unei publicitati de mare amploare, pe cheltuiala paratului. Consideram necesara aceasta masura datorita calitatii de persoane publice atat a reclamantului cat si a paratilor, cu atat mai mult cu cat este de notorietate faptul ca s-a format deja o intreaga “opinie publica” (gresita!) privitoare la aceasta speta, chiar cu mult inainte de formularea prezentei cereri de chemare in judecata – persoanele implicate reprezentand brand-uri de prima mana in industria muzicii romanesti. Necunoasterea de catre public a situatiei privitoare la drepturile reclamantului ii ingreuneaza activitatea de liber profesionist, datorita unei imagini false care se contureaza intre organizatori de spectacole, impresari, sponsori si chiar si ascultatori de muzica.

 

In completare, rugam instanta sa faca aplicarea dispozitiilor art. 139, al. 3, lit.a) din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, si anume sa dispuna de indata luarea unor masuri pentru a preveni producerea iminenta a unei pagube prin incalcarea drepturilor reclamantului, prin interzicerea, cu titlu provizoriu, ca incalcarile prezumate aduse acestui drept sa continue. Apreciem ca epuizarea mediatica a aniversarii a 50 de ani de activitate a formatiei Phoenix, alaturi de plecarea recenta din componenta formatiei a unui membru de baza si cu vechime – Ovidiu Lipan – , precum si a scurtei pauze pe care formatia a luat-o din lumina publica, pentru a pregati noi materiale discografice, creeaza un cadru in care continuarea actiunilor paratilor ar duce la prejudicii grave si de nereparat pentru imaginea formatiei Phoenix si pentru castigurile sale patrimoniale.

 

Avand in vedere aspectele mai sus expuse, va solicitam sa admiteti actiunea astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

 

In sustinerea argumentelor noastre intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: proba cu inscrisuri, proba cu martori, interogatoriul paratilor, marturisire extrajudiciara, probe materiale, orice alt mijloc de proba a carui necesitate va reiesi din dezbateri.

 

 

Anexam in xerocopie certificate pentru conformitate cu originalul urmatoarele inscrisuri:

 

– Adresa nr.1068/21.02.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– Adresa nr. 2343/21.03.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– Adresa nr. 2043/13.03.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– extras din cotidianul Ziua de Vest, editia 11.03.2013;

– extras din cotidianul Click, editia din 13.03.2013 si din ziarul Adevarul, din 13.03.2013;

– extras din pagina publica de Facebook a paratului Kappl Iosef;

– copertile albumelor originale Phoenix si ale reeditarilor ulterioare;

– 19 inregistrari audio-video, datate si localizate.

 

Depunem prezenta actiune, precum si inscrisurile anexate, in 6 exemplare, 1 (unul) pentru instanta si 5 (cinci) pentru comunicare cu paratii.

 

Nicolae Covaci-Haase,

Prin avocat

Nu poți să fii și genial, și om normal în același timp. Eu am avut noroc.