Arhaic Rock – 16 martie

Hard Rock Cafe București găzduiește în 16 martie începând cu ora 21:00 o seară de excepție, un eveniment pentru suflet și spirit alături de artiști uimitori și unici, o muzică prin care vom privi înapoi spre toate acele dimensiuni pe care suntem în pericol să le uităm și din care rockul românesc și-a dezvoltat rădăcinile și forța. Este încă o ocazie de a vedea de unde venim, ca să aflăm încotro ne îndreptăm…

Rock Arhaic afis mic

La început a fost folclorul. Muzica brută, învățată să ne spună trăirile, să ne arate natura, să ne vorbească despre identitate și despre ceea ce de drept ne aparține. Expresie completă și complexă a tuturor simțurilor autentice românești, a rezistat oricăror încercări de falsificare pe care secolul XX i le-a propus. A trebuit să vină deceniul șapte pentru ca Phoenix să-i răstoarne cuvintele în necuvinte, să disocieze ce era trainic sudat, să asocieze ce la început părea incomunicabil, și folclorul arhaic să primească astfel dimensiunea ce i se cuvenea: modalitatea de exprimare modernă.

Legenda celor ce ne-au dat nume în umbra marelui URSS începe cu Nicu Covaci, artistul care a realizat prima conexiune între folclorul arhaic românesc, precreștin, și muzica rock, aducând astfel în fața publicului un nou gen de muzică: etno-rockul care timp de peste jumătate de veac l-a caracterizat.

Susținut de artiști de excepție ca Adrian Naidin, Maria Casandra Hauși, Roxana Zanga și Daath Yug, evenimentul propune adevăratul concept de rock cu influențe din folclorul autentic românesc și spune povestea începuturilor muzicii Phoenix – momentul în care ne aflam în expozițiune, când încă nu se întâmplase nimic, când trecerea de la Beatles, Kinks și Rolling Stones către un nou gen de muzică, eliberat de alte influențe exterioare, a transformat muzica lui Nicu Covaci în proiectul unicat pe care îl reprezintă și astăzi.

Personalitate artistică fascinantă, cu tot cu mirifica-i metaforie, Adrian Naidin îmbină cu succes muzica clasică, jazzul cu influențe românești și folclorul stilizat într-o poveste unică și mereu de actualitate. Proiectele lui au dus muzica arhaică pe scene ale pieselor de teatru, pe cele unde s-a interpretat muzică modernă, dar și în cadrul marilor evenimente Phoenix din care a fost nelipsit.

Starea de a fi a Casandrei Hauși este cea de poezie. Cu vorba, cu privirea, cu gândul și cu cântul, ea este autentică. Probabil nici un alt interpret din generațiile tinere ale cântului folcloric nu este atât de dedicat tradițiilor reale, interpretării clare, adevărate și dimensiunii spirituale a tot ceea ce poate fi mai pur și mai frumos în muzica arhaică.

Roxana Zanga și Daath Yug sunt doi tineri care în ultimii ani au plecat într-o călătorie uimitoare prin Europa pentru a arăta lumii ce înseamnă muzica și instrumentele tradiționale românești – cavalul, tulnicul, buciumul, precum și multe altele cu care vor dori să vă surprindă. Proiectul lor muzical (formația Drum’n’flute pe care au fondat-o și în cadrul căreia activează) are ca punct de plecare ”Strunga” lui Nicu Covaci și continuă genul etno-rock într-o expresie nouă, cuprinzătoare, care îi reprezintă întru totul.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim (online pe eventim.ro și în rețeaua de magazine partenere: Orange, Vodafone Germanos, librăriile Cărturești și Humanitas, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV) și MyTicket (Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Eminescu, și online pe myticket.ro). Prețul biletelor în perioada presale este de 70 de lei lei (loc VIP în fața scenei) și 50 de lei (loc la masă, în sală).

Advertisements

Gala Legendarii – Nicu Covaci

Articol de Iulia Radu, pe andreipartos.ro

Galerie foto: Raymond Tint

Sunt profund impresionată, marcată de seara petrecută joi, 1 octombrie, în Berăria H. Am fost pe punctul de a rata evenimentul și dacă aș fi făcut-o nu mi-aș fi iertat-o niciodată. La inițiativa celor de la Berăria H (merită felicitări pentru idee!), Nicu Covaci a aniversat alături de prieteni și fani 50 de ani de carieră. Înțeleg că ar fi de fapt, 53 de ani, dar ideea de a marca jumătate de secol de la debut, este binevenită chiar și cu o mică întârziere. Sunt multe de povestit, așa că așezați-vă confortabil, vă asigur că aveți ce citi!

Fără să fiu neapărat un fan, „relația” mea cu muzica Phoenix a fost întotdeauna una specială. Am fost mereu atrasă de forța, energia, spiritul care învăluie piesele Phoenix. Fie că le ascultam la radio sau în concert, le-am simțit de fiecare dată într-un mod aparte, greu de descris în cuvinte. În ceea ce-l privește pe Nicu Covaci lucrurile sunt puțin amestecate. Mi-a inspirat mereu admirație, respect dar și o oarecare… teamă. E mai mereu încruntat, cu sprânceana ridicată… Poate din cauza asta am avut nevoie de vreo 4 ani (după ce am început să lucrez în presă!) să-mi fac curaj să-l întreb dacă putem face o fotografie împreună. A acceptat și spun cu mândrie și bucurie că este una dintre fotografiile la care țin cel mai mult. A fost singurul meu „dialog” face-to-face cu Nicu Covaci. Deși nu am fost mereu de acord cu declarațiile sau deciziile lui de-a lungul timpului, admirația și respectul pentru unul dintre simbolurile rock-ului românesc au rămas neștirbite.

Pentru o seară, Timișoara s-a mutat în București

Joi seară, când am coborât scările în Berăria H am avut impresia că am ajuns în Timișoara. Dintr-un foc i-am zărit pe Ilie Stepan, Dixie Krauser, Anca Graterol (care avea avion spre casă, în Germania, vineri dimineață, la ora 7.00), Anton Petrașincu, Moni Bordeianu, Tavi Iepan, Sandu Albiter, Alin Oprea (Talisman), Dan Helciug, Cristi Gram, Trooper, Cristi Hrubaru, Eugen Mihăescu, AG Weinberger, Sabina Abrudian (Awake), Doru Ionescu, Florin Silviu Ursulescu, Mircea Florian, Claudiu Purcărin, Ad-Hoc, Adrian Naidin, Laura Stone, Dan Rădulescu, Cristi Raetscher, asta pentru o enumera doar o mică parte. Am văzut public de toate vârstele, de la 7 la 60+. Unii veniseră din țară și din străinătate special pentru acest eveniment. Toți, fie că vorbim de artiști sau fani, erau acolo trup și suflet pentru Nicu Covaci. Abia mai găseai un loc liber la mese, iar deplasarea pe culoare era anevoiasă din cauza aglomerației. Toată lumea vroia să-l salute, să-i strângă mâna lui Nicu, să facă o fotografie, să obțină un autograf. Covaci a făcut față cu brio, a fost o gazdă bună, l-am văzut zâmbind mult, au fost momente când i-au „jucat” lacrimile în ochi, a aplaudat cu entuziasm fiecare moment artistic susținut de prietenii lui. L-am văzut impresionat, copleșit de tot ceea ce se petrecea în jurul lui.

Apropo de momentele artistice… Au fost jam-sessions în toată regula! Reușite, toate! Cred că este pentru prima dată când văd artiști atât de diferiți, cu cariere bine conturate și definite, uniți pe scenă, cântând împreună cu bucurie, entuziasm, fără repetiții prealabile (au fost mai multe discuții telefonice pentru a stabili ce piesă cântă fiecare). Văzându-i pe scenă, am avut senzația de breaslă unită. Ceea ce nu se întâmplă des! Am înțeles că Phoenix a fost și a rămas o școală, un fel de „Abecedar” pentru muzicienii români.

A fost pentru prima dată când am văzut-o live pe Anca Graterol și mi-a plăcut la nebunie! A cântat și singură, dar a urcat pe scenă și alături de Trooper. I-am văzut pe aceiași scenă pe Ilie Stepan și Dixie Krauser alături de Cristi Gram; Mircea Florian a cântat alături de Eugen Mihăescu, Dixie Krauser; Moni Bordeianu a cântat alături de AG Weinberger și Eugen Mihăescu. Tavi Iepan a urcat pe scenă alături de George Costinescu, Sebastian Simonis, Claudiu Purcărin, Hano Hofer. Dan Helciug (care era răcit), Alin Oprea, Ad-Hoc, Sabina Abrudian (Awake) au impresionat și au cucerit publicul de la primele acorduri. Nicu Covaci a primit un trofeu din partea gazdelor, Berăria H, pentru întreaga carieră (care i-a fost înmânat de Moni Bordeianu), iar membri clubului de motocicliști Carpat Bikers din Piatra Neamţ i-au oferit lui Nicu Covaci o gravură pe suport de plută, în semn de prețuire. Nu a existat un prezentator oficial al evenimentului, de cele mai multe ori artiștii s-au prezentat între ei, dar au urcat pe scenă pentru a spune câteva cuvinte despre Nicu Covaci și Doru Ionescu (TVR) și Florin Silviu Ursulescu. E drept că discursul din deschiderea evenimentului, rostit de F.S.U, nu a fost cel mai inspirat. Acesta ne-a spus, printre altele, că „n-are rost să spun ceva despre Nicu Covaci” (?!?), iar la final ne-a anunțat că este și ziua lui de naștere și ne-a invitat a doua zi în Club A să-l aniversăm. Nu se face stimate F.S.U, era seara dedicată lui Nicu Covaci!

Sunt fericită că am avut privilegiul de a fi în aceiași încăpere cu legende ale muzicii românești. Sunt convinsă că nu voi mai avea prea curând această șansă! M-aș fi bucurat să văd în sală echipe de la televiziuni, de la posturi de radio, jurnaliști din presa scrisă… Au fost câțiva, dar nu suficienți pentru importanța evenimentului. Ba mai mult decât atât, unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment m-a întrebat: „E ziua lui Covaci, de-i spune toată lumea La mulți ani?”. Asta spune multe despre pregătirea și profesionalismul unora. În naivitatea mea, credeam că televiziunile de știri vor include un material cât de mic în grupajele lor informative. Au ratat și de data aceasta șansa unei întâlniri cu istoria muzicii românești. Păcat!

Închei acest text cu vorbele rostite de Nicu Covaci pe scena din Berăria H: „Mândria unei țări este spiritul, nu ce avem în buzunare. (…) Trupa Phoenix este „blestemată” să renască”. Așa să fie!

Anca Graterol (Catena): „L-am cunoscut pe Nicu Covaci prin 1972. Nu mai țin minte exact cum ne-am cunoscut, dar cred că am cântat pe undeva împreună. Cred că așa ne-am cunoscut. Eu eram liderul trupei Catena, el era liderul gupului Phoenix. Am vorbit de multe ori, ne-am sfătuit, am făcut planuri împreună. Am trecut prin multe împreună și am devenit prieteni. În 1977 am plecat din România și m-am stabilit la Nicu, în Germania. Și acolo am rămas până acum. El s-a întors dar eu am rămas acolo. Vin doar în vizită în România. Cam asta este povestea, pe scurt”.

Alin Oprea (Talisman): „A fost foarte interesant modul în care l-am cunoscut pe Nicu Covaci. Cântam deja cu trupa Talisman de aproximativ 4 ani și ne bucuram de mult succes. Noi aveam un concert la Arad, Nicu era la Timișoara, a auzit că noi cântăm acolo și a venit să ne vadă. Noi am primit și un premiu în cadrul evenimentului respectiv, iar Nicu a spus că vrea să ne înmâneze el acel trofeu. Pentru noi a fost o surpriză extraordinară când am văzut că o legendă ca Nicu Covaci urcă pe scenă pentru a ne înmâna un premiu. Până la urmă noi eram încă la început de drum. După evenimentul respectiv am rămas cu Nicu până dimineață la un „pahar” de vorbă. Am discutat de toate: despre Phoenix, despre Talisman, despre viață… Am aflat într-o noapte tot ce scrie în cărțile lui, iar el a aflat tot ce voi scrie eu într-o bună zi într-o carte. De atunci am devenit prieteni. În noaptea aceea am și cântat împreună, Nicu avea în portbagajul mașinii o chitară acustică și am cântat diverse piese din repertoriul Phoenix și din repertoriul internațional. Mi s-a părut că sună foarte bine tot ce se petrecea acolo din punct de vedere vocal, cântam împreună cu Nicu și cu Tavi (n.r. – Colen) și am zis să încercăm să cântăm câteva piese la un concert unplugged, care avea loc peste câteva zile la Timișoara. Am repetat piesele, noi știam deja piesele Phoenix, crescusem cu ele și ne-am format repertoriul rock pornind de la piesele Phoenix. Așa că am cântat împreună într-un club din Timișoara, iar concertul a ieșit foarte bine! Am fost pe scenă doar noi trei cu o chitară acustică. De aici a venit ideea lui de a începe o colaborare. Din 2000 până în 2002 inclusiv, am fost împreună în turnee, am lansat și un album, „Ora Hora”, pe care este inclusă și piesa „Numai una”. Mai târziu am lansat piesa și cu Talisman, desigur cu acordul lui Nicu. El a spus așa: „Dacă tot ați cântat voi la Phoenix piesa asta cu vocea și lumea s-a obișnuit așa, cântați-o voi mai departe chiar dacă e o melodie Phoenix”. Noi i-am făcut și videoclip, am promovat-o bine și în scurt timp a devenit hitul nostru. Însă, destul de puțină lume știe că piesa este de fapt, din repertoriul Phoenix. Trebuie să spun că trupa Phoenix a însemnat pentru noi o școalăde muzică. În momentul în care am cântat cu această trupă, mi-am dat seama că Phoenix este și o școală de viață, nu doar de muzică. Am învățat multe lucruri de la Nicu, el e un tip foarte ferm, vertical, cu o demnitate extraordinară și din păcate, aceste trăsături i-au adus de multe ori deservicii în viață. e greu să înțelegi un om care trăiește într-o lume meschină, el pare nenatural într-o lume meschină. Am învățat de la el să fiu drept, vertical și demn, dar mi-am păstrat și o anumită formă de diplomație în a comunica cu oamenii din jurul meu. După cum îl văd eu, Nicu încă nu își dorește această formă de diplomație, el rămâne același haiduc pe care l-am cunoscut și pe care l-am îndrăgit. Cred că așa va și pleca de pe această lume: ca un haiduc adevărat. Am avut ocazia să și lucrez cu el în studio și pot spune că atmosfera din studio este foarte plăcută și creativă. Se crează o atmosferă pozitivă, de prietenie, toată lumea cântă, improvizează. Dacă cineva face un lucru interesant, Nicu era deschis și accepta ideile care i se păreau bune. Nicu Covaci este un om cu care se lucrează ușor în studio, chiar dacă spre final, atunci când ajungem la partea tehnică, mixajul, acolo devine mai „urâcios”, aș putea spune. Dar asta doar din cauză că este perfecționist și își dorește ca lucrurile să iasă cât se poate de bine. Nicule, să-ți dea Dumnezeu tot ceea ce-mi doresc eu mie și familiei mele!”

Dan Helciug (Spitalul de Urgență): „Cu muzica lui Nicu Covaci am luat contact în adolescență. Primele piese pe care le-am învățat și le-am cântat au fost cele Phoenix: Andrii Popa, Nunta. Dar l-am întâlnit pe Nicu la diferite evenimente unde am cântat împreună și este o onoare pentru mine să mă număr printre amicii lui. Este greu de descris în câteva cuvinte. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar Nicu este o „carte” de bază a muzicii noastre, orice cultură are nevoie de o bază serioasă, iar el a pus bazele muzicii rock în România, alături de alți colegi de generație. Asta înseamnă enorm și ar trebui ca România să își cultive valorile și să se întoarcă la „bază” pentru că fără să cunoaștem „baza”, degeaba construim etaje. Ajungem în situația ca unii copiii să creadă că „baza” e undeva la eajul 16. Ei, asta nu-i normal. Din această „bază” face parte generația lui Nicu Covaci. În seara asta eu aș fi vrut să cânt o altă piesă, dar din păcate era „luată”. Nu o mai cântasem niciodată pe asta (n.r. – Mica Țiganiadă). M-am și încurcat puțin la text, fiind și bolnav. Am repetat-o câteva zile, eu eram pregătit pentru altă piesă. Îi doresc lui Nicu multă sănătate și la cât mai multe apariții publice pentru că prin aparițiile lui puștii învață. Încurajez pe această cale toate valorile care sunt în viață să iasă în public și să redevină etaloane, repere pentru generațiile care vin pentru că altfel nu putem să evoluăm. Trebuie să ne întoarcem la „clasici”.”

Eugen Mihăescu (Krypton): „Pentru mine au fost două legende: Nicu Covaci și Dan Andrei Aldea. Au fost un imbold pentru cariera mea să încep drumul meu creativ având „în spate” un Phoenix și un Sfinx. Sunt mai atașat de Dan Andrei Aldea, dar asta înseamnă că am avut două puncte de referință bine structurate: Phoenix și Sfinx. Sigur, gusturile nu se discută, dar este important când ai de unde să alegi, doar în felul acesta îți definești propria identitate. Nicu Covaci a scris piese care au rămas și vor rămâne veșnic în cartea rockului românesc. Eu mi-am petrecut copilăria la Petroșani și trăgeam de părinți să-mi plătească biletul ca să pot intra măcar eu să-l văd la Casa de Cultură din oraș. Eram departe de scenă, dar mi-a plăcut foarte mult muzica, textele, am simțit atunci o energie pozitivă în sală. Phoenix era un stil, Phoenix a fost și a rămas Phoenix. Înseamnă un mod de viață, o atitudine. Aș vrea să mă mai întâlnesc cu Nicu și peste 100 de ani. El are o energie demnă de invidiat, este un mare creator! Eu mă mândresc că sunt contemporan cu el”!

Balaurul (Trooper): „Cântând de-a lungul anilor prin țară cu Trooper, s-a întâmplat de multe ori să participăm la aceleași evenimente, iar Phoenix cânta imediat după noi. Așa l-am cunoscut pe Nicu. La una dintre edițiile Festivalului MotoRock de la Ploiești, fratele meu a stat de vorbă cu el în timp ce erau montate pe scenă sculele lor. Amândoi s-au asigurat de aprecierea și de respectul reciproc. Pentru noi a fost măgulitor să aflăm cu Nicu Covaci auzise de Trooper. Mult mai târziu, am primiti un telefon de la Nicu. M-a întrebat cum mixăm albumele pentru că își dorea pentru Phoenix un sound fresh, puternic și îi plăcea cum sună albumele noastre. Noi abia lansasem piesa „Două roți”. Așa că spun cu mândrie că albumul Phoenix, Vino Țepeș este făcut cu mine la butoane. A fost o mare onoare pentru mine. E drept că au venit și cu niște surse preînregistrate, dar s-au tras multe și la noi, am tras și eu. a fost o onoare și o bucurie să particip și eu și stilistic și muzical cu câteva note pe acest disc. Ce pot să mai spun când am stat o lună și jumătate cu Nicu în studioul de înregistrare? A fost foarte bine! Crede-mă că ne-am înțeles bine, ne terminam frazele unul altuia. L-am întrebat de la început dacă pot să-mi exprim părerea sau vrea doar să execut fără să comentez. Răspunsul lui a fost: tu spune ce ai de spus, dar ultimul cuvânt îl am eu. Așa era și normal și așa a fost. Când am avut o idee i-am spus-o și dacă i-a plăcut mi-a spus să iau chitara și să o înregistrez. Am petrecut mult timp împreună în perioada aceea și a fost fabulos. Apoi l-am invitat și la concertele noastre, la Stele Rockului, la concertul nostru aniversar, la concertul cu orchestră simfonică din Târgoviște. Între noi s-a legat o prietenie frumoasă. Și apropo de Phoenix… Eu cred că pentru orice român muzica acestei trupe a fost foarte importantă, cred că în ADN-ul românilor există o părticică din Phoenix. Cred că tot românul, chiar și cei mai tineri, știu să fredoneze un „Mugur de fluier”. Nicu Covaci este fantastic! Când am lucrat cu el în studio, erau momente când îmi spunea „lasă-mă 5 minute” și se ducea în altă cameră cu chitara, iar când se întorcea avea o strofă genială sau un refren foarte bun. Atunci, pe loc, le făcea! Pentru mine a fost o experiență fabuloasă! Normal că este și exigent, ca orice artist mare care are grijă de creația lui. În seara asta o să cânt cu Trooper piesa Nunta, pe care noi obișnuim să o cântăm în concertele noastre. M-a sunat și Cristi Hrubaru care mi-a spus, nu m-a întrebat, mi-a spus să urc pe scenă cu el să cântăm În umbra marelui urs. A apelat la mine pentru că trebuia să fie cineva cu chitara solo pe scenă, iar Cristi Gram urca pe scenă în prea multe „combinații” în seara aceasta și nu vroia să monopolizeze el evenimentul”.

Corbul (Ad-Hoc): „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în perioada facultății, adică în urmă cu vreo 10 ani am început să-l cunosc personal. Mergeam, ca fan, la foarte multe concerte Phoenix în toată țara. Cred că am fost la vreo 50 de concerte și am început să îi cunosc personal pe membri trupei. Pentu mine, Phoenix a însemnat o școală, muzica trupei m-a format, m-a influențat și într-un fel, mi-a fost chiar o „familie”. Phoenix, trupa, fenomenul sau cum vrei să o numești, a fost o adevărată școală. Datorez acestei trupe ceea ce am devenit astăzi. Asta înseamnă Phoenix și Nicu Covaci pentru mine. Eu am ales piesa pe care am cântat-o în seara aceasta. „Norocul Inorogului” este una dintre preferatele mele. Din punctul meu de vedere, albumul „Cantafabule” este în topul muzicii românești. Pe mine m-a influențat foarte mult această piesă, ba mai mult decât atât a dirijat chiar și „mersul” trupei noastre. De vreo 5 ani de zile aveam de gând să facem asta și mă bucur că acum a apărut și contextul potrivit. Lui Nicu vreau doar să îi mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit și îl asigur că acesta-i doar începutul!”

Ilie Stepan (Pro Musica): „Pe Nicu l-am cunoscut în copilărie. Eu eram începător în ale muzicii, ei cântau cu formația Sfinții, așa se numeau la început. Cântau în clubul „Lola”, care era o popicărie dezafectată unde se organizau seri de dans. Am avut și bucuria să locuim în aceiași parte a orașului, știam multe despre ei, îi vedeam seara cântând și prin parc. Le-am urmărit activitatea. În 1973, când ei deveniseră deja Phoenix, am cântat cu Pro Musica la Clubul Universității. La acel concert a venit și Nicu alături de colegii lui și atunci ne-am împrietenit. Phoenix, și în special Nicu Covaci, ne-a ajutat foarte mult pe noi în primul an de activitate muzicală pentru că venea acolo unde repetam cu Pro Musica și ne dădea sfaturi, am vorbit cu el despre cum se fac repetițiile, cum se structurează un concert, ne-a ajutat chiar și cu aparatură și cu instrumente, cu amplificatoare pentru că ei le aveau deja, noi eram la început. Pentru noi toate aceste lucruri au contat foarte mult. Am și cântat în deschiderea lor la câteva concerte la Sala Olimpia. Cam așa a fost începutul alături de ei. Apoi fiecare și-a urmat drumul. După ce au fugit ei din țară și până în decembrie 1989, noi am strecurat piese de-ale lor în concertele Pro Musica. Am cântat chiar și piesa Iarna dar în altă formulă. Am fost și chemat la Casa de Cultură și certat că abordez repertoriul Phoenix. Le-am spus că nu e piesa lor ci doar seamănă cu Phoenix, dar publicul din sală știa foarte bine că e piesa Phoenix. Așa că am contribuit și noi, mai modest, la păstrarea vie a repertoriului Phoenix. Sigur că și Mircea Baniciu le-a cântat piesele prin țară și era mai îndreptățit ca noi să o facă, dar noi cântam după cum am spus, una sau două. Generația tânără ar trebui să știe că Nicu Covaci a dat un nume muzicii rock. Nu este singurul care a făcut acest lucru, dar este unul dintre cei care au definit foarte clar și coerent muzica rock românească: i-a dat un drum spre originalitate, a fost primul care a pus o cărămidă la zidul rock care se construiește întruna”.

Mircea Florian: „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în 1968 la clubul casei studenților din București, unde ei veniseră de la Timișoara pentru un concert. Atunci am stat puțin de vorbă și ne-am cunoscut. Dar aveam „drumuri” cumva paralele, însă după o vreme drumurile noastre s-au apropiat și așa se face că la un moment dat am făcut împreună un foarte lung turneu cu Aria. Era și dorința mea, și dorința lui Nicu dar și dorința Ariei să se întâmple acest turneu. De ce? Pentru că existau niște încasări teribile la vremea aceea, în special datorită trupei Phoenix. Așa am lucrat mulți anișori împreună, eu deschideam concertele lor. Ultimul concert împreună cu Phoenix a fost pe stadionul din Constanța, apoi ei au fugit din țară. Așa arată istoria întâlnirii mele cu Nicu Covaci. Dar peste toate acestea au fost nenumărate discuții, cântări și lucruri nemaipomenite care nu se pot uita și care ne-au apropiat și ne țin strânși împreună. Nicu este un om grozav, care știe să înțeleagă și și să și țină cont de părerea celorlalți. Sigur că are și el defectele lui, o fi impulsiv, o fi mai iute la mânie, dar între noi nu au fost niciodată probleme. Dar trebuie să se știe că pentru generația care a făcut Revoluția, muzica Phoenix a fost foarte importantă. I-a ghidat pe oameni, i-a „crescut”, i-a „însuflețit”, le-a dat un soi de speranță, a funcționat ca un „motor” grozav, un „motor” social-politic care nu poate fi uitat”.

Tavi Iepan (Rezident-Ex): „Pe Nicu Covaci îl știu din copilărie, din Timișoara. Ei repetau la Căminul cultural, iar noi, copiii de strângeam de fiecare dată când auzeam că ei sunt la repetiții și ascultam tot ce făceau ei. Direct l-am cunoscut abia în 1990 când a fost primul concert Phoenix în România după Revoluție și am cântat și eu cu Sector 3 cu Dixie Krauser și Zoli Albert. Pentru acest concert, ei au repetat vreo două zile în sala noastră de repetiții din Hambourg. În avion am avut locuri unul lângă altul și atunci pot spune că l-am cunoscut mai bine pe Nicu. Eu nu cred că există un simbol mai mare decât Nicu Covaci pentru muzica rock românească. Este un artist recunoscut de mai multe generații. A ținut steagul sus și a făcut o muzică originală care a influențat multe generații de muzicieni. Probabil că eu nu aș fi cântat dacă nu exista muzica Phoenix. În seara aceasta am cântat piesa Cocoșii negri, care știu că îi place foarte mult lui Nicu. Am vrut să îi fac o bucurie. Nu am repetat deloc, am sunat câțiva colegi, le-am spus să vină pentru că o să cântăm piesa asta și a ieșit ce a ieșit. Am făcut-o din suflet pentru el. Cred că toți cei care fac muzică rock în România îi datorează o reverență lui Nicu Covaci”.

AG Weinberger: „Primul meu contact cu Phoenix a fost când aveam vreo 4 ani. Vecina mea care avea 17 ani, avea grijă de mine când lucra mama mea, iar iubitul ei a venit după ea și a luat-o la un concert. Asta se întâmpla în 1969. Concertul avea loc în Clubul Tineretului din Oradea și trebuia să mă ia și pe mine. Eu nu aveam un metru înălțime, așa că am primit genunchi și coate cât cuprinde. Acesta a fost primul contact cu muzica Phoenix și cu rock’n’roll-ul. Pe Nicu Covaci l-am întâlnit în 1993 sau 1994. Nu a fost nevoie să schimbăm multe vorbe. Oamenii din aceeași „zeamă” se cunosc și după „miros”, după semne, după gânduri, după sentimente și emoții. Nici acum nu vorbim mult, dar ne înțelegem din semne. Suntem din același trib gnostic, păgân. Este un aspect foarte important. Mi-aș fi dorit să cânt în seara asta piesa Canarul, dar era luată. Îmi amintesc cât m-am chinuit când eram mic să scot acordurile acestei piese. Dar mă bucur că am cântat piesa Vremuri cu Moni Bordeianu. Cine nu știe piesa aceasta? Este un fel de „alfabet” pentru orice chitarist. Păstrând proporțiile, Phoenix, ca și Beatles este un fel de „must do”, „must have” în România.

Cristi Gram (Phoenix): „Pe Nicu l-am cunoscut in 2001 cand cantam cu Talisman. A venit la cateva repetitii Talisman sa discute cu Tavi si Alin, asa am facut cunostinta cu el. Ulterior, fiind recomandat de Alin Oprea, am facut sunet pentru cateva concerte Phoenix in aer liber, pentru ca eu sunt si inginer de sunet, printre altele. În 2004, Phoenix avea programat un concert in Spania, la Madrid pe data de 8 mai, concert la care Tandarica si Mani Neumann nu au putut sa participe pentru ca aveau alte concerte programate in aceeasi zi. Eu cantam cu Ionut Micu, si el m-a recomandat pentru inlocuirea lui Mani. In aprilie, cu 3 saptamani inainte de concert m-a sunat Covaci si m-a intreabat daca vreau sa cant cu el. Normal ca am acceptat! Dupa aceea am ramas in trupa. Ionut Micu a ramas doar un colaborator ocazional, pentru momentele in care Tandarica mai lipsea, dar au fost foarte rare astfel de momente. Ca orice artist care stie ce vrea foarte clar, Nicu este foarte exigent, dar este si deschis la idei noi. Adica se poate veni cu o idee noua pe care o accepta daca serveste scopului initial. In cei 10 ani in care am lucrat impreuna cu el nu am avut niciodata divergente muzicale. Ce s-a intamplat in februarie 2014, a fost o situatie gestionata defectuos de ambele parti. Oricum, regret ca am facut parte din proiectul Baniciu Kappl Lipan. Despre muzica Phoenix sunt multe de spus. In primul rand, a fost ceva foarte nou. Inainte de a colabora cu Phoenix, eu nu am fost fan al acestei trupe, nu ma feresc sa spun asta. Sigur ca stiam hiturile lor, dar nu eram fan. Pun asta pe seama faptului ca imprimarile lor vechi nu aveau un sound pe gustul meu, fapt care nu m-a lasat sa ascult muzica in sine. Am inceput sa inteleg ce inseamna muzica rock in 86, si am inceput cu Iron Maiden, Metallica, Yngwie Malmsteen si chiar cu albume care sunau foarte actual pentru vremea aceea. Asadar, veneam dintr-o zona diferita. Insa, am devenit fan Phoenix după ce am inceput colaborarea cu Nicu si trupa”.

Până când voi primi setlistul complet de la organizatori, vă ofer unul provizoriu (ceea ce am reușit să notez eu). Roxana Zanga, Mihai Moşoi, Cristian Mihai şi Titi Dragomir au cântat „Păpăruga” şi „Mila 2 de lângă 3”. Ad Hoc a cântat „Inorogul”. Alin Oprea a interpretat piesa „Numai una”. Sabina Abrudian, acompaniată de Phoenix, a cântat „Timişoara”. Mihaela Mihai a cantat „Mugur de fluier”. Dan Helciug a interpretat „Mica Ţiganiadă”. Cristi Hrubaru ne-a oferit „În umbra marelui urs” Anca Graterol a cântat „Fată verde”. Trooper, Ilie Stepan, Dixie Krauser, Mircea Florian au cântat „Iarna” şi „Strunga”. Moni Bordeianu, acompaniat de A.G. Weinberger și Eugen Mihăescu a cântat „Vremuri” Moni Bordeianu a mai cântat și piesa „Gypsies On The Run”, inclusă pe albumul „Back To The Future”. Cristi Gram şi Costin Adam au interpretat „Baba Novak” și „Apocalipsa”. Finalul a fost cu Nicu Covaci, Moni Bordeianu și colegii din Phoenix pe scenă cântând „Canarul”, „Negru Vodă”, „Vremuri” și „Fie să renască”.

Read more at: http://andreipartos.ro/nicu-covaci-aniversat-la-beraria-h-1-10-2015/

GALERIE FOTO AICI

Nu sunt reprezentativ. Nu am notorietate.

Am fost contactat de un reprezentant al MAE pentru un concert în cadrul Expo Milano 2015. A părut o idee bună. După ce la inițiativa LOR am completat N formulare pentru asta, am primit răspunsul pe care îl găsiți aici:  Raspuns Expo Milano(2)

Eu nu țineam neapărat să văd Italia în toamna anului 2015. Dar aș vrea să știu CINE e suficient de ”reprezentativ” și cine are suficientă ”notorietate” pentru diaspora,  și suficient ”specific național” să reprezinte țara asta, dacă nu muzica Phoenix????

Pe undeva mai sper, în optimismul meu caracteristic, că până la urmă ICR și Ministerele implicate au vrut să mă salveze de o apariție penibil organizată de români în străinătate… Nu?? Le suntem îndatorați pentru efortul făcut și respectăm gestul.

Nicu Covaci și Moni Bordeianu, lucruri nespuse: cum poți să renaști la nesfârșit prin muzică și cum i-a schimbat tânărul Phoenix

  1. Ce vor vedea fanii in turneul ”Vremuri- Remember the 60s”?

Nicu Covaci: Se vor interpreta în primul rând piesele cântate de Phoenix în anii 60. Desigur că formula de atunci era alta dar cu Dzidek, un foarte experimentat muzician și cu Roxana la tobe, care este foarte     talentată, vom reuși să refacem atmosfera tipică acelor ani. Se vor folosi cam aceleași instrumente și se va pune accentul pe coruri și piese cântate pe mai multe voci. Cântăm și Beatles, Rolling Stones, The Doors, Kinks, și diferite piese care ne-au plăcut nouă în anii 60.

Moni Bordeianu: Doi prieteni, 4 artiști, care vor încerca să transmită publicului bucuria pe care ei o simt cântând melodiile de care au fost     influențati și care au însemnat atât de mult unei lumi întregi.

  1. Fiecare membru al formației Phoenix, în istoria sa de peste 50 de ani, a avut proiecte personale: de la Kamocsa Bela până la Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan, Cristi Gram, și acum, de exemplu, Andrei și toboșarul-minune Flavius Hosu. Singurul care nu s-a desprins de pasăre în toți acești ani a fost Nicu Covaci. De ce acum? Ai așteptat acestă ”renaștere”, care s-a întâmplat în 2014 și pe care aproape nimeni nu o mai credea posibilă, pentru a simți că te poți dedica ulterior și unui proiect personal?

Nicu Covaci: Proiectul îi este dedicat lui Moni, cel care a trăit și a cântat împreună cu mine în anii `60. Moni a plecat cu familia în SUA în 1969 și noi am continuat, schimbând stilul în etno-rock. Nu este vorba neapărat de un proiect personal Nicu Covaci, proiectul meu este unic și este PHOENIX. Proiectele personale ale membrilor au apărut pe de o parte din cauza drumului strict de urmat în Phoenix, și pe de altă parte din nevoi financiare.

  1. Repertoriul acestui turneu include compoziții celebre pe care le-ați interpretat în anii 60, înainte ca Phoenix să își găsească stilul personal, unic, eliberat de influențe exterioare. Cât de mult vă mai regăsiți în mesajul acelei muzici? Majoritatea pieselor din playlistul acestui turneu sunt cântece de dragoste….

Nicu Covaci: Recunosc că nu m-au pasionat niciodată cântecele de dragoste însă la ora aceea stilul nostru încă nu era bine definit și  toți textierii scriau ce le trecea prin cap. Încetul cu încetul s-a definit acel drum inițial foarte subtil, de nesupunere și de gândire liberă.  El a fost urmat și a apărut Phoenix-ul cu acele influențe de folclor precreștin, mai târziu. Dar eu regăsesc părți din mine, într-o proporție sau alta, în tot ceea ce cânt… Altfel aș fi un artist fals.

Moni Bordeianu: Nu are nimic în comun cu ceea ce s-a compus la Phoenix mai târziu. ”Vremuri”, ”Canarul”, ”Totusi ca voi sint”, ”Nebunul cu ochii închiși” sau ”Ar vrea un eschimos” nu sunt cântece de dragoste, ci mesaje foarte subtile la adresa unui sistem represiv, injust, care pur și simplu își bătea joc de popor. Se cânta doar în stilul de atunci, ceea ce nu a însemnat că era ceva copiat. Cântecele compuse de noi erau foarte tipice și originale, așa era Phoenix pentru vremea aceea.

Repertoriul la începuturile nostre ca „Sfinții” era cu ce vom face în acest turneu. O întoarcere la bucuria si euforia pe care o simțeam atunci făcând muzică.

  1. Deci Nicu Covaci poate să fie și sensibil, să transmită prin muzică un altfel de mesaj decât cel cu care ne-am obișnuit? Nu ne imaginam să îl mai vedem cântând ”and if you saw my love, you’ll love her too”…

Nicu Covaci: Nu știu și nu-mi pot închipui de ce mă consideră lumea un tip insensibil… Tocmai datorită sensibilității mele reacționez cum reacționez când văd răul. Sunt convins și decis că răul trebuie stârpit din fașă căci dacă îl lași să se împrăștie nu îți faci bine nici ție și nici celor din jur…  La ora aceasta întreaga țară are nevoie de niște mesaje încurajatoare față de situația în care se află și nu îmi pierd timpul cu probleme personale. Muzică distractivă sau manele să facă alții!!! Dar au fost multe momente în viața mea când am compus și altfel de piese. Presupun însă că nu toată lumea observa sensibilitatea la piese ca și Canarul, Mugur de fluier, To my brothers sau The measure of a man…

Moni Bordeianu: In ce privește o aumită sensibilitate profundă, eu cred sincer că Nicu e de fapt mai sensibil ca mine, dar nu o arată.

  1. Moni Bordeianu e văzut ca un artist al frumosului și al iubirii, de la ”Știu că mă iubești” și până la ultimul său album – ”Back to the future” din 2010.  La polul opus îl avem pe Nicu Covaci, cel care tocmai l-a invocat pe Vlad Țepeș: un artist preocupat de cu totul alte probleme, de social și politic, imprevizibil, puternic, acuzat chiar de duritate excesivă și chiar despotism. Cum a supraviețuit prietenia voastră timp de jumătate de secol, fiind atât de diferiți? Și cum vă înțelegeți muzical? Personalitățile voastre antagonice creează dificultăți în muzică? Sau tocmai acesta e elementul interesant?

Nicu Covaci: Nici vorbă de personalități antagonice, suntem extrem de apropiați și ne înțelegem, și contrar aparențelor simțim la fel. Moni este mai puțin bătăios din fire, și el așteaptă crestinește ca Dumnezeu să le îndrepte pe toate. Sau are un insinct de conservare mai puternic…? Dumnezeu este însă foarte ocupat la ora aceasta și eu nu mai am timp să aștept, deci pun umărul și îi mai dau o mână de ajutor la îndreptarea lucrurilor (râde) … Iar la cuvântul ”despotism” deja sunt în stare să fac ordine!!! Dacă și astăzi sunt prieten cu Moni, și i-am făcut acel album ”Back to the future” este pentru că ne asemănăm mult și credem unul în altul.

Moni Bordeianu: Am fost rău, nebun, neordonat, neascultător, un rebel care își bătea joc de multe și de mulți. Nicu a avut grijă să nu o iau razna complet… Artist al frumosului și al iubirii am devenit cu timpul, mult mai târziu, abia cu vârsta ceva mai matură. E adevărat, când mă îndrăgostesc și dragostea e combinată cu pasiune, am tendința să devin irațional și atunci fac lucruri care mă duc până la prăpastia celor care se distrug din cauza unei iubiri. Poate doar de aceea pare ca sunt mai altfel decât Nicu. El se are ceva mai bine în frâu :). Antagonismus nu prea există între noi, la nivel profund. De când ne cunoaștem, există între noi o legătura puternică și adâncă, de respect și iubire reciprocă, poate nevăzută la suprafață dar e în suflet.

Spun de mulți ani: când ieșim la pensie, Nicu și cu mine vom cânta pe ștrand în Spania, Beatles și Stones, doar pentru plăcerea noastră. Two old guys in the sunshine.

  1. Surse din anturajul Phoenix ne-au spus că Nicu Covaci devine ”un alt om” în prezența lui Moni Bordeianu, sau a lui Valeriu Sepi. Un om mai fericit, mai calm, mai jucăuș uneori, mai liber. De ce se întâmplă acest lucru? Moni Bordeianu reprezintă pentru tine o legătură cu vremurile în care totul era mai simplu și tu erai într-adevăr un om mai fericit?

Nicu Covaci: Este adevărat și culmea, chiar în regimul comunist viețile noastre au fost mai luminoase și mai fericite. Concurența otrăvitoare de astăzi distanțează oamenii și sufletele și se întâmplă tot mai rar ca un grup de spirite asemănătoare să se alieze și să facă o frondă așa cum am făcut noi timp de 50 de ani. Și Sepi și Moni sunt băieți cinstiți pentru care aș sări și în foc, așa cum am făcut-o și pentru alții… deși uneori m-am ars rău…. La vremea când noi ne-am legat unul de altul, încrederea era reciprocă. Mentalitatea s-a schimbat odată cu ciocnirea imperativelor vestului…

  1. Moni, te-ai implicat în ultimul an foarte mult în noul colectiv Phoenix, ai participat la cantonamente de repetiții, la concerte, ai stat alături de ei pentru producția noului album. Ce te-a convins să arăți atât de multă implicare? Cum te-au acceptat noii membri Phoenix?

Moni Bordeianu: Nu a fost nevoie de nimic ca să fiu convins acum să mă implic. Pur și simplu e plăcerea de a fi cu Nicu și cu Phoenix, oricare ar fi componența. Și pentru mine Phoenix e pe undeva și copilul meu. De acceptat am fost și sunt acceptat întotdeauna.

  1. Asistăm în formația Phoenix la o componență fără precedent: Nicu Covaci, Valeriu Sepi, și el născut în anii 40, sau veteranul Dzidek Marcikiewicz, muzicieni cu o experiență inegalabilă, urcă pe scenă alături de copii de 12 și 14 ani. Cât de dificil este pentru voi acest lucru, din punct de vedere muzical?

Moni Bordeianu: Nu e atât de ușor cum ar fi cu un muzician rodat, deoarece copiii mai au de învățat și pun multe întrebări, încă trebuie să învețe să simtă anumite lucruri, dar din punct de vedere al tehnicii și al intrumentelor sunt mai departe decât eram noi la vârsta lor.

Nicu Covaci: Nu muzica este problema principală, pentru că ei sunt cei mai talentați copii pe care i-am cunoscut vreodată. Va trebui să le destăinuim ce înseamnă un colectiv și să-i facem să simtă forța pe care o poate degaja un astfel de grup: unul care are ceva de spus unui popor, de mesajul căruia chiar este nevoie!! În scurt timp vor deveni oameni de grup și se vor sprijini reciproc atât pe scenă cât și în viața de toate zilele. Desigur că numai Phoenix la ora asta nu poate să le ofere destulă activitate, si atunci e bine să cânte la orice ocazie pentru a câștiga rapid rutina pe care noi ne-am făcut-o în 50 de ani de existență pe scenă.  Băieții vor cânta deci în mici grupuri originale și vor câștiga și experiență și aprecierea publicului.

  1. Am aflat și noi că prieteniile există în spatele cortinei… Că s-a format un colectiv aparte  – în timpul cantonamentelor de repetiții, de exemplu, se muncește, se discută, se fac teme pentru acasă dar și…farse destul de dure. În primul volum al cărții sale Nicu povestea despre anii 60, o perioadă în care cei din Phoenix își făceau reciproc ”bancuri fizice”. Vezi în actualul colectiv tânăr o istorie care se repetă, un potențial pentru ”familia” pe care o dorești în Phoenix și despre care spuneai că exista atunci? Îi mai încurajezi în direcția asta?

Moni Bordeianu: Noi ăștia mai în vârstă nu mai facem bancuri fizice, dar da, curios, cei mici sunt la fel cum eram noi pe vremuri.

Nicu Covaci: Este incredibil, dar da, acea libertate de spirit și încredere reciprocă există deja exact în formula actuală. Băieții își tot fac glume reciproc, uneori cu rezultate chiar periculoase și tocmai aici este farmecul, căci se acceptă și au incredere unul în altul. În măsura în care vom avea ocazia să stam mai mult împreună ne vom cunoaște și mai bine și vom deveni iarăși un colectiv pe care te poți baza. În fond, la ora aceasta se pune problema ”cine duce steagul mai departe” și am ales tineri extrem de talentați despre care sunt convins că vor reuși să mențină calitatea și să păstreze mesajul. Un liant foarte eficient a fost solistul vocal Costin Adam… El are o sarcină grea în grup, ca și vârstă se află la jumătatea distanței între noi, cei vechi, și copiii de 12 si 14 ani. Dar are o putere enormă de exprimare și este extrem de credibil. Iar Flavius cu Andrei Cerbu fac niște farse memorabile !

  1.  Dacă tot a venit vorba despre Flavius, Nicu, ai ridicat multe sprâncene și ai produs multe zâmbete ironice, unele chiar răutăcioase, când l-ai cooptat pe Flavius Hosu ca membru ”titular” în Phoenix. Nu ai ales un toboșar cu experiență, cu zeci sau sute de concerte la activ, ci un copil de 13 ani. Cum au reacționat colegii din formație, veteranii Volker Vaessen sau Dzidek Marcinkiewicz, când ai luat această decizie? Dar Moni Bordeianu?

Nicu Covaci: Volker și Dzidek au fost inițial puțin șocați și în primul rând plăcut impresionați de bunul simț și de capacitatea de integrare a lui Flavius… La Phoenix se cer multe și ei sunt obișnuiți cu cei mai buni dintre cei buni ! Orice fel de sentiment de panică a dispărut însă tuturor după primul concert cu Flavius ! Și asta tocmai pentru că din punct de vedere muzical nu există nici un fel de rețineri… El e un toboșar excepțional care cântă și cu formația dar poate susține și singur un solo de jumătate de oră. Se bucură de aprecierea unanimă și ne dă senzația generală de siguranță, care a lipsit o vreme…

Nu neg că mi-am făcut anumite griji. Să nu neglijeze școala, sau să nu li se urce la cap, lui sau lui Andrei… Văd că asta nu se întâmplă, pentru că au și niște părinți extraordinari. Nu pot să îți spun cum îi sprijină și cât ne ajută! Să susții un copil cu o asemenea activitate nu e simplu, și mai e și foarte costisitor… Reușesc să găsească echilibrul perfect între a-i sprijini în ceea ce își doresc să facă, și educație, și pentru asta sunt de apreciat. Eu am zis întotdeauna că educația e cea mai importantă – fără ea, poți să ai talent cât Dumnezeu și degeaba. Bineînțeles că și noi ne facem partea… Concertul de lansare al albumului Vino Tepeș ar fi trebuit să fie pe 4 decembrie. L-am stabilit pe 6 pentru că Andrei avea teză în 5…. (râde).

Moni Bordeianu: Flavius e fenomenal de bun și de talentat. După Pilu, e prinul toboșar cu care mă simt bine pe scenă. E exact ceea ce îmi inchipui eu la un toboșar. Perfect pentru trupă. Un toboșar trebuie să se pună în slujba trupei și să înțeleagă că nu e instrument solo. Flavius a înțeles perfect asta, și ca muzician e mai departe decât mulți alții mai în vârstă. Țin tare mult la el.

  1. Am pus întrebarea de mai devreme pentru că știm că amândoi sunt nu numai foarte atașați de Flavius, ci și foarte mulțumiți de modul în care se lucrează cu el pe plan muzical. Cât de greu totuși credeți că îi este lui? Este clar că are multe de câștigat și mai ales de învățat de la voi, muzical, dar are potențialul pentru a oferi muzicii Phoenix tot ce se cere? Spuneai că Phoenix cere sacrificii enorme…

Nicu Covaci: El a început călcând pe un drum invers celor obișnuite,  și-a ascuțit simțurile și tehnica într-atât încât putea să acompanieze printr-un solo extrem de personal opere de muzică clasică, și în general piese foarte complicate. Problema lui nu este tehnica, ci stilul Phoenix, pe care încă îl învață de la noi. Dar se pare că nu are nici un fel de greutăți să acompanieze piesele fără să le distrugă și fără să greșească. E o realizare mare. Eu am totuși piese grele, complexe.

Moni Bordeianu: Am doar speranța să rămână cu noi încă mulți ani. Am de gând să mai cânt vreo 10 ani. Și asta nu e o amenințare, ci doar un vis. Uită-te la Rolling Stones. Citisem undeva pe net un comentariu prin care eram întrebați de ce nu ramânem acasă noi boșorogii, că nu mai avem voce, că de ce îmi distrug ”aura”… Omul acela nu a înțeles nimic din viața noastră, din vocația unui artist, din plăcera unui muzician de a cânta. Asta e ceea ce știu și fac cu plăcere, cânt. Și voi face asta până mor, cu îngăduința unor oameni fără fantezie (poate chiar invidie) sau fără ea. Știm cu toții că vocile nu mai sună ca la 20 de ani, dar cu toate astea ramâne profesionalismul, iubirea și plăcerea de a cânta mai ales. Nici Jagger nu mai sună azi la Satisfaction ca în 1965, și cu toate astea umple stadioane.

  1. L-am văzut pe Nicu Covaci interpretând repertoriul turneului ”Vremuri” în conjuncturi private, și am observat o bucurie aparte și o cu totul altă ”aură” decât cea pe care o afișează în concertele Phoenix. Una mult mai prietenoasă și mai deschisă. Este vorba de plăcere sau pur si simplu despre modalități foarte diferite de transmitere, pentru că mesajele sunt atât de diferite?

Nicu Covaci: Mesajele sunt diferite, iar eu nu mă ploconesc zâmbind fals în permanență și încercând să câștig publicul oricum. În Phoenix, mesajul nostru este unul mai războinic și nu ești credibil dacă tu cânți despre haiduci și voievozi care taie capete și aruncă cu buzdugane, și tu faci pe șmecherul zâmbind întruna. Piesele din anii `60 erau mult mai prietenoase, influența formației Beatles sau a lui Bob Dylan erau imense asupra noastră. Cu timpul am descoperit magia mesajului și forța de care dispuneam, ne-am pus în slujba acestui popor încercând să-i menținem șira spinării cât se mai poate și desigur că și expresia de pe fețele noastre s-a schimbat. Dar eu cânt și acum ”Girl from the North” a lui Bob Dylan și când o cânt zâmbesc, sunt fericit, îndrăgostit. Trebuie să îți dai voie să simți și să fii sincer. Și atunci câștigi.

Moni Bordeianu: Orice ai cânta, trebuie să dai sută la sută. Dai ce simți, și dacă nu reușești asta, lasă-te de muzică. Arta trebuie să distreze și să educe (Horatiu), asta o știau deja vechii romani și nimic nu s-a schimbat de atunci. Eu cel puțin cânt cu aceeași plăcere ”Știu că mă iubești”, ”Do you want to know a secret”, ”Gypsies on the run”, sau ”Jimi is doing alright”. Fiecare bucată e altfel și totuși publicul trebuie să simtă același lucru pe care tu încerci să-l exprimi în piesă: bucurie, sau frumusețe, iubire, critică etc. etc…

  1. Acest turneu nu se adresează numai publicului generației voastre, pentru că repertoriul este nemuritor. Beatles, Rolling Stones, The Doors, se ascultă și astăzi. Credeți că publicul tânăr rezonează cu aceste mesaje, că va veni la astfel de concerte?

Moni Bordeianu: Greu de spus. Cu tinerii de 18-20 de ani va fi greu, cred. La Radio și TV știm ce se dă, și ceea ce se dă nu e chiar calitate, melodie sau artă. Se dă ceea ce responsabilii pentru posturi cred că le vor aduce mai mulți bani. Publicul tânar nu mai e atât de critic cum era pe vremea noastră.

Nicu Covaci: Sunt foarte curios, pentru că mă doare să văd cum publicul nostru este manipulat de medii private spre o muzică lipsită de calitate spirituală. Spiritul și cultura unui popor sunt valorile care ar trebui să dăinuiască în veacuri. Ce să zic… Aștept să vedem!

  1. V-am văzut în repetate rânduri cântând în afara scenei, atunci când vă simțiți bine împreună, când ieșiți în oraș, când sărbătoriți. Despre Nicu se știe în anumite cercuri că nu refuză niciodată atunci când i se pune o ghitară în mână… Acest lucru înseamnă că mai faceți parte din categoria muzicienilor care fac asta din plăcere? Și nu e dezolant că ați rămas atât de puțini?

Nicu Covaci: Dezolant este că mentalitatea generală s-a schimbat în halul acesta , iar bucuria nu mai poate veni decât pe cale materială. Sunt muzicieni buni care au devenit disperați să câștige cât mai mulți bani, și nu contează în ce fel sa fac de râs. Mai există puțini care țin steagul sus și fac muzică adevărată. Unul a fost Johnny Răducanu, care a fost cel mai teribil pianist al nostru, a făcut artă și nu compromisuri, a dus România pe cele mai mari scene din lume și ca rezultat a murit în mizerie și de foame. Există acest risc. Nu vreau să intru aici în analize, că mă obosesc… Da, iau ghitara și cânt în parc, în tren, în club, oriunde pot crea o stare de bucurie și fericire fără să cer bani. În schimb, un eveniment cultural, un concert Phoenix trebuie respectat și publicul trebuie să prețuiască ce primește în acest context. Să știi că nu suntem chiar atât de puțini – trebuie doar să știi unde să ne găsești… Există seri în Club A, unde ne mai adunăm, cu Mircea Florian, cu Florin Silviu Ursulescu, Bebe Astur, mai vine și Doru Stănculescu, și oameni care fac muzică sau care susțin muzica și care trăiesc frumos.

Moni Bordeianu: Dacă nu mi-ar face plăcere nu aș face-o. Bani oricum nu prea sunt. Trist e doar că instituțiile care ar fi trebuit să aibă grijă ca noi să primim tot ce ni se cuvine (inclusiv din vânzări, de exemplu) ne-au înșelat ani de zile, între 1970 și 2008. Nu numai pe noi, nu e Phoenix un caz izolat, atâta doar că Nicu a vociferat ceva mai tare decât alții, prin urmare cazurile noastre se știu. Cu toate astea facem muzică de plăcere. În momentul când o faci pentru bani te înșeli pe tine însuți.

  1. Nicu Covaci a vorbit în multe rânduri despre libertate, deși nu este un om liber. Responsabilitățile uriașe pe care le-ai avut în toți acești ani ca lider al unui mit ca Phoenixul te-au făcut să fii foarte multe lucruri, însă nu ți-au dat voie să fii cu adevărat liber. Vezi în acest proiect personal, alături de Moni, un refugiu în acest sens? O gură de aer, o formă în care să te poți exprima ca artist fără a avea pe umeri greutatea brandului pe care faci eforturi să îl menții?

Nicu Covaci: Pe de o parte este interesant cum privești lucrurile… Hm… Într-adevăr mă aștept la niște seri relaxante și pline de bucurii. Adevărul este că efortul gigantic pe care îl fac de 50 de ani este foarte obositor. Din când în când trebuie să meditez sau să ma retrag în alte sfere și cel mai eficient lucru este să comunici cu publicul. O BUCURIE IMPARTĂȘITĂ ESTE O BUCURIE DUBLĂ! Iar ideea a fost a lui Moni: ”Măi, Nicu, hai să cântăm și noi, hai să uităm de toate, și să ne simțim bine, și să ….”. Odată cu vârsta, vine uneori și un soi de detașare și de amuzament cu care privești lucrurile, măcar din când în când… Curios e că ideea e prins. Și Costin s-a anunțat că apare la câteva concerte. Iar Andrei Cerbu va cânta în deschidere la Iași și la Bacău, cu o formație tânără pe care el a creat-o. Pe Flavius îl lăsăm acasă pentru că în iunie are examen de capacitate, teste naționale sau cum se cheamă mai nou… Și trebuie să ne facă mândri!

  1. Întrebarea de mai devreme se impune cu atât mai mult acum, când în Phoenix au apărut aspecte noi pentru tine, de care nu te-ai mai lovit, și responsabilități pe care nu le-ai mai avut până acum, nici în viața privată și nici in Phoenix. Cum e să te trezești primul în cantonamentele de repetiții ca să pregătești micul dejun pentru copii, sa faci cumpărături în funcție de nevoile lor, să programezi repetițiile astfel încât să le rămână timp pentru teme, și concertele în funcție de mersul la școală? Cum este să cenzurezi uneori comportamentele adulte pentru a-i proteja, sau să îi ții departe de aspectele nu prea plăcute din industria muzicală?

Nicu Covaci: Așa cum spui, de când arta s-a transformat în industrie, nu se mai caută decât câștig bănesc și nu mai contează calitatea. Aici pierdem enorm, căci avem o țară de oameni foarte talentați, sensibili și fără posibilitatea de a ajunge pe niște culmi. Industria îi exoploatează pentru scurt timp, apoi îi aruncă la o parte și ei ramân din anumite puncte de vedere niște handicapați pe viață. A spus-o și Florin Chilian chiar acum câteva săptămâni într-un interviu, și are dreptate ! Eu am avut parte de o educație foarte serioasă și am învățat devreme ce este bine si ce este rău, pentru bine mi-am sacrificat toată viața. Încerc să dau mai departe colegilor mei de orice vârstă valorile pentru care unii au luptat de–a lungul timpului și încerc să-i sensibilizez spre bine într-o societate condusă de … vedeți și voi ! Îmi dedic timpul pe care îl mai am încercând să am grijă ca anumite valori sa nu se ducă de râpă și încerc să încurajez oamenii să creadă : în bine, în muzică, în talentul lor. Asta funcționează cel mai bine când ești primul exemplu.

Noi suntem obișnuiți cu zile de repetiții în care se cântă și șapte, opt, zece ore. Este un efort, în mod cert, însă unul pe care îl putem face fără probleme și care ne și place. Pentru ei nu e atât de simplu, și a trebuit să schimbăm niște lucruri. Nu poți să ții un copil într-o activitate atâta timp, chiar dacă este una care îi face plăcere… Așa că cei care ne-am adaptat am fost noi. Dar să știi că am avut și surprize. Anul trecut am fost de exemplu la Mangalia, toată luna august, pentru un cantonament unde am repetat și am compus. Într-o seară, după aproximativ 10 ore în sala de repetiții, am ieșit la o terasă să luăm o gură de aer și sa ne relaxăm puțin pentru că fusese o zi foarte plină și obositoare – a doua zi aveam concert. Efectiv s-a muncit o zi întreagă. Nu pot să îți spun cât de terminați eram toți !! La un moment dat, după vreo jumătate de oră, îl văd pe Flavius că se ridică să plece și îmi cere cheia de la sala de repetiții. Îl întreb ”Ce, ai uitat ceva acolo?”… La care el îmi răspunde: ”Nu. Mă plictisesc. Mă duc să bat la tobe.”

  1. Ultimul album Phoenix conține compoziții realizate și de Costin Adam sau Dan Albu, nu doar de Nicu Covaci. Se zice că în actualul colectiv Phoenix Nicu Covaci acceptă sugestii și intervenții pe plan muzical chiar și de la Andrei Cerbu, care are doar 12 ani, atunci când vine cu o idee bună. Este o dovadă de schimbare? A ajuns liderul de fier într-un punct în care a devenit mai tolerant, mai deschis, ar spune unii mai slab? Sau doar a întâlnit acum niște oameni care știu pe ce ”butoane” să apese? Moni?

Moni Bordeianu: Tinerii aduc întotdeuna idei noi la care noi nici nu ne mai gândim. Îmi aduc aminte când am cântat eu cu Uranus la Fabrica de bere prin 1963-64, cu Wertheimer, Coradini, Pilu etc., aveam vreo 14 ani și prin mine s-a ajuns la bucăți mai moderne pe atunci, la Elvis, la Jerry Lee Lewis, la mișcare de scenă, la prezentare artistică. Deci tinerii au o infuență pozitivă deoarece se apropie unei muzici în mod sincer, așa cum simt, fără a fi cabotini.

Nicu Covaci: Eu am avut doar grijă să nu părăsim un drum pe care am pornit. Atât! Cine a rămas pe drum , în măsura în care a avut talent și inspirație, are sau a avut piese la Phoenix. Uite, Andri Popa este șlagăr (desigur mai mult datorită textului decât sistemului ritmic și armonic). Cele câteva piese ale lui lui Josef Kappl de pe Cantafabule sunt excelente. Deci în momentul în care apar piese care se integrează pe drumul bătut în cuie, eu le accept. Și noii membri vor ajunge să simtă și să înțeleagă mai adânc mesajul subliminal, mesajul spiritual, vibrația, și vor compune în acest sens.

E normal ca oamenii să se exprime. N-am nici o obiecție la un eventual ”Uite, Nicu, eu cred ca mai bine ar funcționa așa”, atâta vreme cât da, există argumente… Se întâmplă des, și atunci discutăm. Sunt chiar și momente în care Dzidek vine cu o idee total diferită și refacem totul… Mă rog, el ma cunoaște de 35 de ani. Și Costin e sincer tot timpul – e o calitate pe care o are și mi-a spus întotdeauna, direct, ce a gândit. Celor tineri nu le-a fost usor, poate si din cauza modului fals în care sunt cunoscut, din păcate. S-au apropiat greu. Este și o mare diferență de vârstă și de percepție. La repetițiile pentru lansarea de album au trecut peste bariera asta. M-am trezit înconjurat căci au fost câteva momente în care noi am uitat cât sunt de tineri și ce diferit facem noi muzica… M-au băgat în ”ședință”. Marc a deschis gura și mi-a explicat, susținut și secondat de Andrei și de Flavius, că viteza cu care lucrăm și cu care schimbăm anumite lucruri nu le este tocmai ușoară. Noi trei, adică eu cu Volker și cu Dzidek, ne citim gândurile unul altuia și ne intuim toți trei fantastic și fără să vrem am plecat în altă direcție. Ei încă nu ne cunosc suficient. Și el mi-a spus asta simplu, cu maturitate, uitându-se direct în ochii mei, ca unui prieten. L-am respectat pentru asta. Din clipa aceea am schimbat modul în care repetam…   Dar și ei la rândul lor mă respectă pe mine, și își respectă colegii, ceea ce e mare lucru.

18. Moni, într-un interviu din 2013 spuneai că ai vrea să te întorci acasă, și că plănuiești să faci acest lucru cel târziu în 2017, an care include și un plan pentru un nou album. Te-ai întors? Cum este ”acasă”? Ce s-a schimbat în bine și ce s-a schimbat în rău?

Moni Bordeianu: Da, probabil în 2017. Depinde însă mult în ce direcție se va dezvolta România. Vrea și are putere morală și economică de a deveni o țară europenă adevărată, sau va rămâne la turcismele ei, cu corupție, bacșișuri, furturi, minciuni, cu politicieni ipocriți și lacomi, pentru care poporul e doar o masă pe care să o poată înșela? Dar un nou album va veni însă în orice caz. Vreau să mă întorc pentru că eu mă simt cel mai bine când sunt în România cu băieții și cu unul sau doi prieteni pe care îi mai am, cu mâncarea românească și cu fetele frumoase din România.

In bine s-au schimbat unele lucruri, în general lumea se simte mai liberă, cel puțin în ce privește libertatea de a călători. Libertate adevărată însă încă nu există. Libertate adevărată va exista abia în momentul în care fiecare om reușește să-și trăiască viața așa cum trebuie trăită, fără grijă de unde ia bani pentru masa de mâine. Asta e o temă globală. Nu spun că a fost mai bine pe vremuri, dar aveam un vis, o țintă, o idee, știam pentru ce suntem rebeli și pentru ce luptăm – azi parcă lumea și tineretul își folosește doar coatele, și nu sufletul.

19. Pentru a încheia tot în tema turneului din luna martie și mai ales a repertoriului său, o ultimă întrebare: Ce iubiți cu adevărat? Și cum?

Nicu Covaci: Eu îmi iubesc în primul rând țara, aceea pe care o știu eu, așa cum o știam. Iubesc libertatea. Îmi iubesc din suflet și câinii, și pe oamenii care stau lângă mine. Și pe cei care nu m-au cunoscut personal niciodată și totuși îmi scriu uneori pe Facebook sau pe e-mail despre vreo bucurie pe care le-am adus-o. Cred că nu își dau seama cât de mult înseamnă… Acum sunt bine, am repornit un drum, dar au fost multe momente în ultimii ani în care a fost extrem de greu, dezamăgirile au fost gigantice, am fost aproape singur și datorită lor iubesc încă ceea ce fac.

Moni Bordeianu: In primul rând iubesc viața și respectul pentru fiecare individ și asta implică mai mult decât a iubi o persoană, un lucru sau o țară.

 

 

Turneul național VREMURI

În momentul de față, datele confirmate ale turneului sunt:

Oradea – 28 februarie – Queens Pub
Timișoara – 1 martie – Club Daos
Reșita – 3 martie – Clubhouse Trust MC,
Hunedoara – 4 martie – Mystic Lounge
Craiova – 5 martie – Cafe Teatru Play
Petroșani – 6 martie – Barock
Râmnicu Vâlcea – 7 martie – Aby Stage Bar
Pitești – 8 martie – Hush Club
București – 13 martie – Berăria H
Constanța – 14 martie – Club Phoenix
Buzău – 15 martie – No Limit
Piatra Neamț – 20 martie – Pub Km 0
Bacau – 21 martie – Pub S
Iași – 22 martie – Iași
Targoviște – 28 martie – Belvedere

Brașov – 29 martie – Rockstadt

La fiecare concert, câteva zeci de fani norocoși vor câștiga câte un Cd demo din partea formației.

 Informațiile despre bilete, posibilități de achiziționare precum și alte detalii vor disponibile în locațiile din fiecare oraș, pe site-ul www.formatia-phoenix.ro si pe pagina de Facebook a liderului Nicu Covaci.
Anul 2014 a însemnat pentru formația Phoenix o întinerire a componenței și a spiritului, o activitate bogată și continuă care a culminat cu lansarea albumului ”Vino, Țepeș!” în luna decembrie. În paralel cu proiectele Phoenix pentru anul 2015, Nicu Covaci alături de Moni Bordeianu prezintă un turneu național în luna martie.
”Toate-au fost la modă atunci,
 Toate sunt la modă acum...”
”Vremuri – Remember the 60s” este un concept care include înfățișarea celor doi fondatori Phoenix într-o ipostază rar întâlnită în decursul carierelor artistice, atât în ceea ce privește repertoriul cât și din punct de vedere al modalității de prezentare.
În anii 60 se pun bazele formației Phoenix, pe atunci Sfinții, revoluționând nu numai ideea evenimentelor live în Timișoara epocii dar și cifrele obișnuite în materia vânzărilor de albume la nivel național. Ceea ce avea să devină ulterior formația-mit a muzicii românești a debutat cu un repertoriu străin, neobișnuit vremurilor.
În concertele turneului ”Vremuri”, Moni Bordeianu se întoarce în fața publicului împreună cu The Beatles, Rolling Stones, The Doors, Kinks, Byrds, Yes, și cu perioada Phoenix care l-a consacrat. Într-o interpretare de excepție a unei muzici de calitate, mereu actuale, realizează un pod peste timp nu numai pentru generațiile care au trăit fenomenul anilor 60, ci și pentru ascultătorii de toate vârstele care iubesc nemuritorii rock-ului clasic.
Alături de Moni Bordeianu și de Nicu Covaci vor urca pe scenă Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, bass) și Roxana Zanga (tobe), iar evenimentele se vor desfășura în locații care permit o atmosferă de apropiere și de comunicare, și o participare activă din partea publicului.
Va multumim si va asteptam cu drag !

Nu poți să fii și genial, și om normal în același timp. Eu am avut noroc.