Raspuns la intampinare

Avand in vedere ca noi nu incalcam dreptul de autor al altora, nu vom publica intampinarea formulata de avocatii paratilor in dosar. 🙂 Vom publica in schimb raspunsul la intampinare, formulat de noi, din care continutul celei dintai, de altfel, se deduce:

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE ȘI

ÎNTÂMPINARE FATA DE CEREREA RECONVENȚIONALĂ

 

redactate de pârâtul Baniciu Mircea în dosarul mai sus menționat.

 

Cu privire la critica adusă primului petit pe care l-am formulatapreciem că prezentarea pe care pârâtul încearcă să o construiască, și anume că aparența în drept nu functionează în ceea ce privește compozițiile muzicale litigioase, este nefondată.

Pârâtul susține că operele au fost aduse pentru prima dată la cunoștința publicului sub numele “Phoenix”, și nu sub numele lui Nicolae Covaci, având în vedere că marea lor majoritate sunt incluse în albumul “Mugur de fluier” din 1974.

Subliniem în primul rând că obiectul cererii pe care am formulat-o nu este limitat nici pe departe la compozițiile muzicale de pe albumul “Mugur de fluier” (singurul pe care îl are în vedere pârâtul în argumentația sa), ci cuprinde totalitatea pieselor interpretate de formația Phoenix sau de către diferiți artiști, al căror compozitor este Nicolae Covaci. Dreptul de a modifica sau de a restrânge obiectul cererii de chemare în judecată nu aparține în niciun caz pârâților dintr-un proces civil.

 

Despre critica adusă aparenței în drept, invederăm că încă de la prima apariție a discului “Mugur de fluier”, în 1974, pe coperta acestuia este prevăzut expres faptul că piesele muzicale îi aparțin lui Nicolae Covaci în calitate de compozitor, așa cum este prevazută expres calitatea de autor al textelor a poetului Șerban Foarță (însoțit de Andrei Ujică), așa cum este prevazută expres și calitatea de autor a lui Iosef Kappl al unora dintre compoziții (care NU fac obiectul cererii formulate de noi). Atât coperta originală a discului “Mugur de fluier”, cât și reeditările ulterioare, precum și alte materiale discografice ale formației Phoenix unde este prevăzut numele lui Nicolae Covaci ca și compozitor, autor al pieselor, cu formularea “muzica de” sau “music by” (pe discurile produse în străinătate), au fost depuse de noi la dosar odată cu formularea cererii introductive.

 

Prin urmare, chiar dacă formația care a interpretat compozițiile respective a purtat la acea vreme denumirea “Phoenix”, a avut loc alăturarea expresă a numelui lui Nicolae Covaci fiecărei piese muzicale în parte, în calitate de compozitor, lucru necontestat de nici unul dintre pârâți, din 1962  când a fost inființat acest grup muzical și până în prezent.

Așa cum arată și evidențele discografice, formația a purtat diverse nume de-a lungul celor 50 de ani de existență: Sfinții, în anii 60, Phoenix în anii 70, Transsylvania Phoenix în perioada de exil în Germania, lucru care nu a modificat în nici o circumstanță informațiile alăturate fiecărei apariții discografice: datele privitoare la identitatea compozitorului.

 

Art 4 din Legea 8/1996 prevede ca “(1) Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”. Chiar și acceptând existența concertului despre care vorbește pârâtul, din 1973, unde piesele au fost interpretate în premieră cu un an înainte de apariția discului – și au fost așadar aduse pentru prima dată la cunoștința publicului ca aparținând formației Phoenix, la apariția discului de vinil (un an mai târziu) această prezumție de coautorat a fost răsturnată tocmai prin specificarea în mod expres și cu exactitate că Nicolae Covaci este singur compozitor al pieselor “Lasă, lasă” , “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Strunga”, “Mica Țiganiadă”, “Ochii negri, ochi de țigan” (cunoscută ulterior ca “Fata verde”), “Mugur de fluier”, “Anule Hanule”. Acest lucru a fost de asemenea realizat și prin înscrierea lor sub numele lui Nicolae Covaci în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA (înscrieri de asemenea necontestate până în prezent). În aceste condiții, nu mai poate fi vorba de nici o prezumție valabilă, cum ca lucrările muzicale au fost compuse în comun de toți membrii formației.

Menționăm de asemenea că discul despre care se face vorbire în întâmpinare include și compoziții ale pârâților Iosef Kappl și Mircea Baniciu, recunoscute de către Nicolae Covaci prin includerea numelor acestor colegi de formație pe materialul discografic (ca și compozitori, acolo unde a fost cazul). Aceste lucrări muzicale nu sunt incluse de către reclamant nici între cele declarate ca și compoziții proprii la UCMR-ADA.

 

Apreciem că pârâtul realizează în întâmpinare o interpretare complet eronată a art.4 al.1 din Legea 8/1996, când susține că prezumția poate fi răsturnată doar prin intermediul unor probe aduse în fața unei instanțe de judecată, și până acum nu a existat nici un proces cu un asemenea obiect. Răsturnarea prezumției s-a realizat faptic încă din 1974, când a fost lansat albumul Mugur de fluier care îl numește pe Nicolae Covaci compozitor, cât și prin nenumărate reeditări ale albumului, care conțin aceeași informație, dar și prin înscrierea lucrărilor muzicale în cadrul organismului de gestiune colectivă – fapte care nu au fost contestate niciodată de pârâți, nici măcar la nivel formal, nici chiar într-un cadru extrajudiciar, din 1974 până astăzi.

 

Fiecare material discografic al formației Phoenix conține informații referitoare la persoana care a compus atât textul, cât și muzica fiecărei piese în parte. Este greu de crezut ca pârâții ar fi acceptat timp de jumătate de secol o asemenea situație pe care încearcă acum să o aducă la lumină, dacă ea ar fi fost reală, și piesele ar fi fost cumpuse în aceeași măsură și de domniile lor. Este greu de crezut că pârâții ar fi acceptat ca doar Nicolae Covaci să figureze ca autor în fața publicului, pe toate materialele editate, în fața mass-mediei, în relația cu organismul de gestiune colectivă – care distribuie totuși niște sume însemnate de bani autorilor, lucru cunoscut de către pârâți. Timp de  peste 50 de ani, și-au recunoscut și acceptat rolul de interpreți ai compozițiilor lui Nicolae Covaci.

Ideea cum că aceste compoziții nu îi aparțin reclamantului în exclusivitate, ci formației Phoenix, a apărut abia când acesta s-a decis să le apere prin formularea cererii împotriva pârâților din acest dosar. Idee formulată în mod convenabil de către pârât, și anume doar în ceea ce privește compozițiile reclamantului, nu și pe ale sale (!)… – ne referim la compoziția Andrii Popa, despre care se face vorbire în întâmpinare.

 

Chiar și acceptând reductio ad absurdum punctul de vedere privitor la prezumție, cum că ea nu se poate răsturna decât în instanță și prin urmare încă profită și pârâților în egală măsură, scrie pârâtul în întâmpinare că așteaptă probele pe care le vom depune în sensul acestei răsturnări, ori noi am alăturat cererii de chemare în judecată atât înscrisurile doveditoare de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor România, cât și copii alte discurilor Phoenix, apărute de-a lungul celor 50 de ani și unde figurează ca și compozitor al pieselor în discuție doar Nicolae Covaci.

 

Mai mult decât atât, pârâtul nu invederează în întâmpinare nici un mijloc de probă care să îi susțină în mod real argumentele, în schimb, toate înscrisurile care confirmă calitatea de compozitor exclusiv a lui Nicolae Covaci se află depuse de noi la dosarul cauzei.

 

În acest sens, înțelegem să ne opunem și solicitării formulate de pârât în sensul admiterii probei testimoniale pentru a dovedi coautoratul. Din moment ce Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe prevede expres că dovada se poate realiza prin orice mijloc de probă, inclusiv prin înscrierea compozițiilor în cadrul unui organism de gestiune colectivă, fără a conține alte prevederi speciale privitoare la probe și la admisibilitatea acestora, apreciem că se completează cu prevederile generale în materie de probe. Astfel, art. 309 din Codul de procedură civilă în vigoare statuează că: (5) Proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. (4).

 

 

Cu privire la critica adusă celui de-al doilea petit, învederăm că motivarea adusă de către pârât este inexistentă. Departe de a critica argumentele noastre, pârâtul nu face decât să formuleze un rezumat al lor – și acela greșit.

Citând din întâmpinare: “Reclamantul ne atrage atenția că nu este vorba de un coautorat, fără însă a demonstra aceasta” – ori noi am depus la dosarul cauzei probe cât se poate de grăitoare care să ne susțină argumentele, iar domnia sa niciuna care să susțină ideea coautoratului.

Apoi: “Iși fundamentează toată acțiunea pe listele ogc UCMR ADA”lucru cât se poate de fals, având în vedere că listele compozițiilor muzicale înscrise în cadrul UCMR ADA  reprezintă doar o parte din probele pe care le-am depus.

 

Pârâtul susține în continuare că „definiția legală a operei de creație intelectuală (art.3 al.2) condiționează opera doar de faptul creației. Mai mult o eliberează chiar de prezumția autorului”. Nu ne putem opri să observăm că formularea utilizată intră în contradicție cu tot ce a redactat pârâtul până în acest punct, în cuprinsul întâmpinării.Dacă nu există această prezumție a autorului, înseamnă că toată argumentația de mai devreme, despre o prezumție colectivă, ce profită tuturor membrilor formației Phoenix, este contrazisă chiar de cel care a formulat-o…

Următoarea argumentație redactată de pârât în acest sens este chiar și mai lipsită de logică: dacă opera este liberă de prezumția autorului, cu atât mai mult este independentă în raport de listele depuse de reclamant la UCMR ADA. Înțelegem astfel că pârâtul ignoră cu bună știință legea dreptului de autor, care prevede expres  în art. 148, al. 2, că existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.De altfel, legea conține prevederi exprese și în legătură cu prezumția ce profită autorului.

 

Cât privește critica adusă motivării noastre, unde am expus ideea că s-a omis înregistrarea playlisturilor la organismul de gestiune colectivă, nu înțelegem de ce pârâtul invocă lipsa calității sale pasive privitoare la acest aspect.

Lipsa acestor declarații nu a fost constituită intr-un capăt de cerere, astfel încât să se pună problema unei contradictorialități care să ceară ridicarea unei excepții procesuale, ci doar un argument pe care l-am folosit în sublinierea susținerilor noastre privitoare la gravitatea încălcării drepturilor reclamantului. Întradevăr, sarcina declarării playlistului este a organizatorului de eveniment, dar playlistul este pus la dispoziție de către artist – sau ar trebui să fie. Este lipsit de realism să presupunem că toți organizatorii de spectacole cunosc fiecare compoziție pe care o interpretează fiecare artist, astfel încât să își îndeplinească această obligație fără îndrumări.

Așadar, includerea acestei idei în argumentația noastră a fost realizată pentru a pune în lumină faptul că, sub o formă sau alta, artistul interpret este în mod colateral responsabil pentru creearea de prejudicii materiale autorului, izvorâte din omisiunea declarării playlisturilor în cadrul organismului de gestiune colectivă.

 

Spune apoi pârâtul că are acordul lui Nicolae Covaci pentru a interpreta compozițiile ce fac obiectul cererii, ceea ce este în mod vădit nereal, din moment ce noi am depus deja la dosar dovada interdicției publice formulată de reclamant în acest sens, dar și dovada sfidării ei de către pârâtul Mircea Baniciu, confirmată de el însuși în presă la nivel național – de unde reiese în mod clar că a luat la cunoștință interdicția, prin urmare nu se poate presupune nici o eventuală lipsă de informare a acestuia.

Faptul că această interdicție a fost formulată abia în primăvara anului 2013, așa cum bine subliniează de altfel și pârâtul în întâmpinarea sa, nu face decât să confirme buna credință de care reclamantul, autor al pieselor, a dat dovadă, și lipsa intenției sale de a săvârși un abuz de drept.  Așa cum am argumentat și în cererea introductivă, reclamantul nu a formulat această interdicție și nu a început un demers procesual decât în momentul în care acțiunile pârâților, coroborate, au început să îi aducă importante prejudicii. Cu alte cuvinte, când posibilitatea sa de a-și apăra creațiile intelectuale s-a bazat pe motive justificate – iar legea îi oferă acest drept, fără a ține cont dacă dreptul a mai fost sau nu încălcat, dacă se află în patrimoniul reclamantului de o zi sau de peste 40 de ani.

 

 

Referitor la critica adusă celui de al treilea capăt de cerere, pârâtul nu face distincția între componenta patrimonială a dreptului de autor – pentru a căror încălcări funcționează termenul general de prescripție, cel de 3 ani, și componenta morală, care este imprescriptibilă, nu are legătură cu întinderea în timp a încălcării dreptului, ci este fundamentată pe calitatea de autor al operei – este așadar perpetuă și statornică.

Mai mult decât atât, probele pe care pârâtul le califică drept inexistente au fost depuse de noi odată cu cererea introductivă –  înregistrări video privitoare la calitatea interpretărilor realizate și afișe de spectacol ce conțin prețul practicat de Mircea Baniciu (25 de lei pentru un club cu maxim 200 de locuri). Ne-am rezervat tot atunci dreptul de a completa probatoriul cu orice mijloc de probă a cărui necesitate va reieși din dezbateri.

 

În sprijinul ideii de confuzie pe care am argumentat-o și pe care pârâtul o consideră incapabilă de a crea vreun prejudiciu, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de Mircea Baniciu împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Susține pârâtul în continuare că nu am indicat operele litigioase, că acțiunea introductivă nu cuprinde o listă a compozițiilor muzicale pretinse de reclamant ca fiind ale sale. Cum se poate formula o asemenea critică în contextul în care pârâtul însuși cita, mai devreme în întâmpinare, capătul de cerere formulat de noi în care am precizat expres că ne referim la compozițiile declarate de către reclamant la UCMR ADA – listă pe care am anexat-o cererii introductive??

Se susține apoi că nu s-au indicat comunicările publice litigioase, decât exemplificativ. Nu înțelegem sintagma, din moment ce obiectul acestui dosar nu îl constituie concertele pârâtului Mircea Baniciu. Nu ele sunt litigioase ci operele muzicale compuse de Nicolae Covaci, iar comunicările publice pe care le-am oferit ca mijloc de probă nici nu au altă posibilitate de a fi, decât exemplificative, din moment ce ar fi imposibil să urmărim și să înregistrăm toate concertele pe care le susține sau le-a susținut pârâtul până în prezent – mai ales având în vedere că nici chiar organismul UCMR ADA nu deține o listă completă, așa cum reiese din adresele anexate cererii introductive.

 

Nu înțelegem nici rezerva formulată la litera C din întâmpinare, și anume că reclamantul a cerut aplicarea art.139 al.2 lit.A (din Legea 8/1996, presupunem) și s-a apărat ca și cum ar fi cerut 139 alin.2, lit.b.  Recitind cererea de chemare în judecată, suntem incapabili de a găsi această presupusă “apărare” pe care se spune că am formulat-o, “ca și cum am fi cerut litera b”. Numita litera b) a articolului se referă la un calcul realizat prin triplarea sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, ori noi nu am adus nici un argument în sprijinul unui atare calcul și nici o solicitare în acest sens.

 

Ca să urmăm până în final firul întâmpinării, se pune în vedere că acest petit este neprecizat și nedovedit. Ca principiu, nu deținem nici o informație privitoare la o eventuală obligație a reclamantului de a preciza o acțiune în justiție, iar în ceea ce privește probele, ne vom conforma cu solicitările Onoratei Instanțe în măsura în care necesitatea vreunui mijloc de probă va reieși din dezbateri.

 

Pentru a răspunde totuși fiecărei idei formulate de pârât, chiar dacă următoarea este lipsită de un temei juridic real, aducem un argument și privitor la introducerea în discuție a formației Phoenix. Intradevăr, în cauză nu există nici o parte denumită formația Phoenix, aceasta nu există ca persoană juridică, însă niciodată, în cererea de chemare în judecată, nu am realizat o confuzie între reclamant și formația Phoenix, așa cum susține pârâtul. Formația reprezintă pentru reclamant modul de asigurare a existenței, iar lipsa ei de activitate, scăderea notorietății și concurența neloială creează acestuia importante prejudicii materiale, dar și de imagine.

 

Cu privire la critica adusă petitului cu numărul cinci, așa cum am menționat și mai devreme în cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare, interdicția formulată în mod public și demararea acestui demers procesual, ambele realizate abia în anul 2013, reprezintă o dovadă de bună credință a reclamantului în exercitarea drepturilor sale. Reclamantul nu a săvârșit nici un abuz de drept, solicitând această interdicție în vremuri în care a considerat că nu are motive întemeiate pentru aceasta.

Rațiunea acestei formulări o constituie – așa cum am motivat și în cererea de chemare în judecată – realizarea unei formații de către pârâți, interpretarea compozițiilor într-un cadru organizat, de către foști membrii de marcă ai formației Phoenix împreună, fapt coroborat cu declarațiile mediatice ale acestora în care confirmă că realizează acest lucru într-un scop de sfidare, adjudecându-și compozițiile pe care le interpretau pe vremea când făceau parte din celebrul grup muzical.

 

Motivul interdicției formulate nu este unul personal, așa cum susține pârâtul. El însuși își construiește apărarea pe baza unor injurii adresate de către Nicolae Covaci prin intermediul presei, cu articole ce datează încă din 2009, 2010.

Războiul mediatic dintre Mircea Baniciu și Nicolae Covaci a început de fapt în 2007, când pârâtul a părăsit formația Phoenix – așa cum o dovedesc articolele pe care le anexăm și noi. Prin urmare, dacă ar fi fost vorba de ură, de animozități personale, nu ar fi trebuit ca reclamantul să fi acționat în acest sens împotriva lui Mircea Baniciu, cu mult timp înainte?

În ciuda acestui război mediatic, reclamantul nu a întreprins nici o acțiune și nu a formulat nici o cerere în justiție împotriva lui Mircea Baniciu, așa cum nu a făcut-o nici împotriva altor personaje mondene cu care au existat astfel de episoade și conflicte.

 

Iar campania de denigrare despre care vorbește pârâtul este contrazisă tocmai de înscrisurile anexate de el însuși, articole de presă unde se face publică în mod repetat informația că Nicolae Covaci de fapt reacționează la injuriile aduse de foștii colaboratori, reprezentând doar un drept la replică.

În orice caz, legea nu condiționează exercitarea drepturilor de afinități personale sau afecțiuni reciproce, și atâta vreme cât nu vorbim despre un abuz de drept – lucru dovedit tocmai prin pasivitatea reclamantului până în clipa de față, când a apărut un motiv întemeiat – relația personală dintre părțile implicate în proces nu poate constitui un fundament sau o legătură cu obiectul dosarului.

Interdicția formulată și solicitată este de bună-credință, este în deplin acord cu dreptul și morala, este temeinic justificată și bazată pe considerente de ordin obiectiv: punerea în pericol a mijloacelor de existență ale reclamantului, a creației intelectuale pe care a realizat-o și a credibilității formației Phoenix, al cărei fondator și lider este.

 

 

Intampinare la cererea reconvențională

 

Cu privire la primul capăt de cerere, apreciem că acesta este nedovedit. Pârâtul nu anexează nici o probă pentru a argumenta coautoratul compozițiilor muzicale, ci se mulțumește să redacteze o stare de fapt, fără temei juridic, stare de fapt care este departe de realitate.

Apreciem că atâta vreme cât pârâtul-reclamant nu susține prin mijloace de probă pertinente calitatea sa de coautor, și nici măcar o aparență a acestei calități, acestuia îi lipsește calitatea procesuală activă pentru a formula o asemenea pretenție.

 

Mai mult decât atât, coperta discului Mugur de fluier despre care vorbește nu îi profită, ci dimpotrivă, este o probă în favoarea reclamantului, având în vedere că atestă calitatea sa de autor al unor compoziții ce fac obiectul acestui dosar. Numele pârâtului este trecut pe coperta discului, ca și membru al formației, însă fiecare piesă este însoțită de numele compozitorului, care este Nicolae Covaci – așa cum, spre exemplu, în legătură cu alte piese este numit ca și compozitor Iosef Kappl, sau Mircea Baniciu la Andrii Popa.

 

Opinăm că este falsă și pretenția că acest coautorat este de notorietate. Cum ar putea fi notoriu un fapt al cărui contrar este înscris, negru pe alb, încă din anul 1974? Cum ar putea avea această caracteristică, din moment ce discul Mugur de fluier îl numește pe Nicolae Covaci compozitor încă de la prima sa apariție publică?

 

Cu privire la al doilea petit, nu înțelegem justificările aduse de pârât, în sensul că își fundamentează cererea pe argumentul că Nicolae Covaci își atribuie o poziție neechitabilă, cum că este “însuși Phoenix”.

Obiect al acestui dosar nu îl constituie locul fiecăruia într-un grup muzical, poziția publică sau imaginea dezvoltată pe parcursul a jumătate de secol, ci o serie de compoziții muzicale al căror autor este Nicolae Covaci. Se solicită interzicerea interpretării compozițiilor de însuși autorul, pentru că este liderul formației Phoenix?

În al doilea rând, dacă autorul alege să modifice opera, să îi atribuie altă interpretare sau să prejudicieze forma ei inițială, este un drept al său izvorât din lege și imposibil de îngrădit.

Mai mult, ni se pare din cu totul alt context și fără nici o legătură cu capătul de cerere justificarea de la punctul 3, privitoare la declarațiile de presă ale reclamantului. O atare solicitare, a interzicerii interpretării propriilor piese de către Nicolae Covaci nu poate fi fundamentată pe atare argumente, cum că este parte într-un război mediatic cu un interpret sau altul… (!!!)

In ceea ce privește culegerea exclusivă a drepturilor parimoniale, și în legătură cu această “justificare” apreciem că nu sprijină capătul de cerere, cu atât mai mult cu cât această culegere a sumelor ce se cuvin autorului are loc încă de la înscrierea compozițiilor în cadrul organismului de gestiune UCMR ADA, lucru pe care pârâții îl cunoșteau și pe care nu l-au contestat niciodată. (!)

 

Opinăm că pârâtului îi lipsește calitatea procesuală activă necesară pentru a formula aceste petite.  O asemenea interdicție poate fi formulată sau solicitată doar de autorul operei, ori pârâtul Mircea Baniciu nu este nici măcar prezumat a fi autor.

 

 

Ne exprimăm acordul cu petitele V și VI din cererea reconvențională.

Reclamantul nu a pretins niciodată că este autor al compoziției Andrii Popa, numele lui Mircea Baniciu figurând atât pe materialele discografice care includ lucrarea, cât și în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA. Dacă pârâtul înțelege să formuleze o interdicție în acest sens, ne vom conforma și vom renunța la interpretarea piesei. De altfel, piesa lipsește din repertoriul formației Phoenix încă de la introducerea acestui demers procesual.

 

Nu ne putem opri totuși să observăm că argumentele pe care noi le-am invederat în sprijinul solicitărilor noastre, privitoare la calitatea interpretărilor, și care au fost puternic criticate de către pârât (!), sunt preluate acum de către acesta în sprijinul solicitării sale privitoare la Andrii Popa.

Cel care interpretează compozițiile reclamantului (gândite totuși pentru o formație rock cu greutate și o instrumentație anume…) în manieră folk, acompaniat de o ghitară, nu consideră că umbrește calitatea compozițiilor, astfel încât acțiunea lui Nicolae Covaci este caracterizată drept “pur potestativă”… Dar atunci când domnia sa folosește aceleași argumente pentru o solicitare identică, ele nu mai sunt (brusc) pur potestative, el nu interzice pentru că “așa vreau eu” (formulare, desigur, întemeiată….juridic).

E frumos sa critici argumentele celuilalt, sa le desfiintezi, apoi sa le folosesti tu insuti.

Tot pentru a semnala o neconcordanță și o gravă contrazicere între cele susținute de pârât, compoziția “Andrii Popa” despre care se face vorbire în întâmpinare este declarată de către Mircea Baniciu, acesta fiind plătit (el, și numai el, nu și ceilalți membrii ai formației) de către organismul de gestiune colectivă prin acordarea sumelor cuvenite autorului (lucru dovedit prin chiar înscrisurile anexate întâmpinării !).

 

Pârâtul Mircea Baniciu însuși dovedește prin aceasta și prin solicitările sale că piesele incluse în albumul “Mugur de fluier” NU reprezintă lucrări muzicale realizate în comun.

 

Retoric, ne punem întrebarea de ce pentru acestă compoziție nu ar mai fi valabil raționamentul folosit în întâmpinare, și anume că a fost adusă la cunoștința publicului sub numele Phoenix, și nu sub cel al lui Mircea Baniciu, și astfel să reprezinte o lucrare comună. In aceeasi ordine de idei, de ce raționamentul este considerat valabil de către pârât doar pentru compozițiile lui Nicolae Covaci, și nu și pentru compoziția sa???

Dacă am accepta argumentul propus în întâmpinare ar trebui, pentru identitate de rațiune, să acceptăm că toate compozițiile interpretate de către formația Phoenix aparțin nu compozitorului, ci formației care le-a interpretat; că indiferent de autorul real, fiind prezentate public de un grup din care Nicolae Covaci a făcut parte fără încetare, îi aparțin și acestuia, lucru evident neadevărat și niciodată susținut de reclamant.

 

Reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra respectivelor compoziții, care reprezintă mai mult decât opere artistice – reprezintă calea prin care reclamantul își asigură mijloacele de existență de peste jumătate de secol. Invederăm cu privire la întreaga întâmpinare formulată că Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede expres în art. 92 că nici o dispoziție privitoare la drepturile conexe reglementate de legea în discuție nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exercițiului dreptului de autor.

 

Cu privire la punctul VII al cererii reconvenționale, mărturisim că întâmpinăm în primul rând o dificultate de ordin matematic în înțelegerea petitului, pârâtul solicitând daune în valoare de 350 000 euro, din care 100 000 daune materiale și 350 000 daune morale.

Referitor la motivare, se susține că independent de caracterul comun sau individual al operelor litigioase (al creării lor, înțelegem), toate piesele formației Phoenix, raportate la prima comunicare publică, au fost create pentru vocea și interpretarea lui Mircea Baniciu. (???) Ori această susținere este dacă nu o aberație absolută, în cel mai bun caz un sofism, având în vedere că Mircea Baniciu a făcut parte din acest grup între anii 1971 și 1977, și mai apoi după 1990, în reprize. Formația Phoenix are în repertoriu zeci de compoziții muzicale, și din anii 60, și din perioada de exil în Germania, și realizate după 2007, cu noul solist vocal.

Mai mult decât atât, chiar și în timp ce pârâtul făcea parte din formația Phoenix, au existat compoziții muzicale interpretate vocal de alți componenți: Iosef Kappl, Tavi Colen, Nicu Covaci, etc. Spre exemplu, compoziția Strunga, pe care pârâtul o interpretează și acum, a fost interpretată în Phoenix de către Nicu Covaci, nu de domnia sa ( !).

Aceste expuneri nu sunt decât generalizări efectuate cu rea-credință, în lipsa unor argumente valabile, sunt situații de fapt nesusținute de nici un argument juridic și de nici un mijloc de probă, dar pot fi foarte ușor contrar dovedite, dacă Onorata Instanță consideră necesar.

 

Pe de altă parte, nu vedem legătura între această stare de fapt (chiar dacă ea ar avea vreun punct comun cu realitatea) și solicitarea pârâtului, privitoare la daunele morale.

 

Se impune a fi precizat și că nu ne-au fost comunicate toate înscrisurile despre care se face vorbire în opisul probelor, prin urmare nu am luat cunoștință de conținutul acestora. Cele pe care le-am primit nu fac proba în sensul paternității operelor în discuție.

 

——————————————————————————————

Si iarasi interesant – apropo de tupeu:

 

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA

 

redactată de pârâtul Manfred Neumann în dosarul mai sus menționat.

 

Se impune să observăm cu întâietate faptul că pârâtul declară că formulează o întâmpinare identică cu aceea formulată de pârâtul Iosef Kappl, pentru a respecta termenul procedural de întâmpinare, solicitând din partea noastră comunicarea acțiunii (și a probelor anexate) traduse în limba germană.

Cu privire la această solicitare, învederăm că dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare prevăd în art.18, al.4 că cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română. Același articol oferă în al.3 posibilitatea pentru cetățenii străini care nu vorbesc limba română de a lua cunoștință despre actele dosarului printr-un traducător autorizat.

În completare, art. 225 din Codul de procedură civilă prevede în același sens: (1) Cand una dintre parti sau dintre persoanele care urmeaza sa fie ascultate nu cunoaste limba romana, instanta va folosi un traducator autorizat. Daca partile sunt de acord, judecatorul sau grefierul poate face oficiul de traducator.

Prin urmare, nici o dispoziție legală în vigoare nu prevede în sarcina reclamantului obligativitatea asigurării traducerii în altă limbă decât aceea în care se desfășoară procesul – adică limba română, ci dimpotrivă, obligații în această privință există doar în sensul invers – dacă înscrisurile ar fi fost redactate în altă limbă (pe care părțile implicate să nu o cunoască) am fi avut obligația de a le traduce în limba română.

 

Dincolo de acest aspect, cu toate că pârâtul susține acest argument la începutul întâmpinării, ca justificare a faptului că nu înțelege cererea introductivă și înscrisurile anexate, cu toate că anunță formularea unei întâmpinări identice cu a pârâtului Iosef Kappl tot pe baza acestor considerente, observăm în continuare că întâmpinarea depusă are propriile argumente și dezvoltă împrejurări faptice esențial diferite față de cele din întâmpinarea pe care o declară drept model al copiei !

Faptic, pârâtul susține în primul rând că nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care au fost compuse principalele piese care fac obiectul prezentului litigiu (împrejurare care nu apare în niciuna din celelalte întâmpinări formulate de pârâți).

Reamintim că nu există “principale piese” care să facă obiectul cererii noastre ci, așa cum am argumentat și în răspunsurile pe care le-am redactat vis-a-vis de celelalte două întâmpinări, ne referim la totalitatea lucrărilor muzicale compuse de Nicolae Covaci și nu numai la cele în legătură cu care pârâților le-ar fi convenabil să gasească argumente aparent contrare.

Dacă pârâtul nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care reclamantul a compus piesele despre care se face vorbire, cu atât mai mult domniei sale NU ii mai profită argumentele ulterioare din întâmpinare, privitoare la coautorat… Cum ar fi putut fi coautor al pieselor de pe albumul Mugur de fluier, la care el insusi face referire în continuarea întâmpinării, disc apărut în 1974, când el însuși recunoaște că nu era, atunci, membru al formației – și, am adăuga noi, l-a cunoscut pe reclamant mult după acest moment, în anii 80…?

Pârâtul nu face decât să reia argumentele lipsite de temei din întâmpinările depuse de Mircea Baniciu și Iosef Kappl, pe care însă le contrazice el însuși încă din primele fraze ale întâmpinării.

 

În continuare, pârâtul susține că nu a interpretat în calitate de solist vreuna din operele litigioase, ulterior despărțirii de Nicolae Covaci, însă noi am depus odată cu cererea introductivă înregistrările video în care Manfred Neumann interpreta compoziții ale reclamantului împreună cu Radu Almășan și formația Bosquito (față de care noi am depus o cerere de renunțare la judecată, în virtutea principiului disponibilității) și cu bateristul Ovidiu Lipan, tot fost membru al formației Phoenix.

Prin urmare, am depus probele existente la data introducerii acțiunii, care să justifice calitatea sa de pârât în această cauză.

În legătură cu acest aspect, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de pârâtul Manfred Neumann împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori, noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Nu în ultimul rând, apreciem că pârâtul nu și-a executat cu bună-credință obligațiile procesuale și în opinia noastră e necesar să se facă aplicarea art. 12 al.2 si al.3 Cod procedură civilă, raportat la împrejurarea că declară că nu înțelege cuprinsul actelor depuse și solicită traduceri autorizate, dar dovedește contrariul prin formularea apărărilor ulterioare (cele diferite de întâmpinarea lui Iosef Kappl, pe care chipurile o copiază). Ne întrebăm, retoric, cum ar fi putut redacta apărările privitoare la lipsa calității sale pasive dacă “nu ar fi înțeles nimic din actele pe care le-a primit”.

Pârâtul formulează totuși argumente – chiar prin intermediul unui avocat cunoscător al limbii române – care sunt valabile doar pentru domnia sa, nu și pentru ceilalți pârâți. Așadar, considerăm că cererea sa din introducerea întâmpinării privitoare la realizarea traducerii de către reclamant, după ce că este lipsită de temei legal, nu are alt scop decât tergiversarea acestei cauze, caracterizată printr-o deosebită urgență.

Cu privirile la argumentația propusă în întâmpinare, apreciem că orice fel de susținere este caracterizată în mod vădit de falsitate, din moment ce întreaga redactare este înțesată de contradicții. Pârâtul recunoaște că nu a fost membru al formației Phoenix într-o anumită perioadă, când au fost compuse anumite lucrări muzicale (la care restrânge fără drept obiectul cererii noastre), și în același timp copiază argumentele care vor să îl prezinte drept coautor al respectivelor lucrări. (?????????????????)

În același timp, foloseșe argumentul legat de ură pe care l-a prezentat pârâtul Mircea Baniciu, în condițiile în care aceste susțineri sunt nedovedite, Manfred Neumann nefiind parte intr-un război mediatic purtat de reclamant și foști componenți ai formației Phoenix, nefiind atacat de reclamant.

 

Pe aceste considerente, invederăm și că întâmpinarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 205 Cod procedură civilă și solicităm decăderea din dreptul de a formula întâmpinare și decăderea din dreptul de a formula cerere reconvențională, în baza art.209, al.4 Cod procedură civilă.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s