Category Archives: Uncategorized

Phoenix, din nou…

S-a lucrat mult. De două luni de zile băieții muncesc. Albumul e gata – la nivel conceptual cel puțin…
Se pare că luna septembrie o să ne prindă în studio pentru înregistrări.

Între timp am primit o ofertă pentru a lansa al doilea volum al cărții în noiembrie, la Târgul de Carte. Hai să vă arăt ceva:

Nicu Covaci (2)

10393703_796167140425868_7839612221578781099_n

10641039_282393871964721_72390026135934774_n

IMG_4956

10405604_874488842577885_1742315123904330276_n

N-am timp. E o vară ocupată… Dar revenim !

Raspuns la intampinare

Avand in vedere ca noi nu incalcam dreptul de autor al altora, nu vom publica intampinarea formulata de avocatii paratilor in dosar. 🙂 Vom publica in schimb raspunsul la intampinare, formulat de noi, din care continutul celei dintai, de altfel, se deduce:

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE ȘI

ÎNTÂMPINARE FATA DE CEREREA RECONVENȚIONALĂ

 

redactate de pârâtul Baniciu Mircea în dosarul mai sus menționat.

 

Cu privire la critica adusă primului petit pe care l-am formulatapreciem că prezentarea pe care pârâtul încearcă să o construiască, și anume că aparența în drept nu functionează în ceea ce privește compozițiile muzicale litigioase, este nefondată.

Pârâtul susține că operele au fost aduse pentru prima dată la cunoștința publicului sub numele “Phoenix”, și nu sub numele lui Nicolae Covaci, având în vedere că marea lor majoritate sunt incluse în albumul “Mugur de fluier” din 1974.

Subliniem în primul rând că obiectul cererii pe care am formulat-o nu este limitat nici pe departe la compozițiile muzicale de pe albumul “Mugur de fluier” (singurul pe care îl are în vedere pârâtul în argumentația sa), ci cuprinde totalitatea pieselor interpretate de formația Phoenix sau de către diferiți artiști, al căror compozitor este Nicolae Covaci. Dreptul de a modifica sau de a restrânge obiectul cererii de chemare în judecată nu aparține în niciun caz pârâților dintr-un proces civil.

 

Despre critica adusă aparenței în drept, invederăm că încă de la prima apariție a discului “Mugur de fluier”, în 1974, pe coperta acestuia este prevăzut expres faptul că piesele muzicale îi aparțin lui Nicolae Covaci în calitate de compozitor, așa cum este prevazută expres calitatea de autor al textelor a poetului Șerban Foarță (însoțit de Andrei Ujică), așa cum este prevazută expres și calitatea de autor a lui Iosef Kappl al unora dintre compoziții (care NU fac obiectul cererii formulate de noi). Atât coperta originală a discului “Mugur de fluier”, cât și reeditările ulterioare, precum și alte materiale discografice ale formației Phoenix unde este prevăzut numele lui Nicolae Covaci ca și compozitor, autor al pieselor, cu formularea “muzica de” sau “music by” (pe discurile produse în străinătate), au fost depuse de noi la dosar odată cu formularea cererii introductive.

 

Prin urmare, chiar dacă formația care a interpretat compozițiile respective a purtat la acea vreme denumirea “Phoenix”, a avut loc alăturarea expresă a numelui lui Nicolae Covaci fiecărei piese muzicale în parte, în calitate de compozitor, lucru necontestat de nici unul dintre pârâți, din 1962  când a fost inființat acest grup muzical și până în prezent.

Așa cum arată și evidențele discografice, formația a purtat diverse nume de-a lungul celor 50 de ani de existență: Sfinții, în anii 60, Phoenix în anii 70, Transsylvania Phoenix în perioada de exil în Germania, lucru care nu a modificat în nici o circumstanță informațiile alăturate fiecărei apariții discografice: datele privitoare la identitatea compozitorului.

 

Art 4 din Legea 8/1996 prevede ca “(1) Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică”. Chiar și acceptând existența concertului despre care vorbește pârâtul, din 1973, unde piesele au fost interpretate în premieră cu un an înainte de apariția discului – și au fost așadar aduse pentru prima dată la cunoștința publicului ca aparținând formației Phoenix, la apariția discului de vinil (un an mai târziu) această prezumție de coautorat a fost răsturnată tocmai prin specificarea în mod expres și cu exactitate că Nicolae Covaci este singur compozitor al pieselor “Lasă, lasă” , “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Strunga”, “Mica Țiganiadă”, “Ochii negri, ochi de țigan” (cunoscută ulterior ca “Fata verde”), “Mugur de fluier”, “Anule Hanule”. Acest lucru a fost de asemenea realizat și prin înscrierea lor sub numele lui Nicolae Covaci în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA (înscrieri de asemenea necontestate până în prezent). În aceste condiții, nu mai poate fi vorba de nici o prezumție valabilă, cum ca lucrările muzicale au fost compuse în comun de toți membrii formației.

Menționăm de asemenea că discul despre care se face vorbire în întâmpinare include și compoziții ale pârâților Iosef Kappl și Mircea Baniciu, recunoscute de către Nicolae Covaci prin includerea numelor acestor colegi de formație pe materialul discografic (ca și compozitori, acolo unde a fost cazul). Aceste lucrări muzicale nu sunt incluse de către reclamant nici între cele declarate ca și compoziții proprii la UCMR-ADA.

 

Apreciem că pârâtul realizează în întâmpinare o interpretare complet eronată a art.4 al.1 din Legea 8/1996, când susține că prezumția poate fi răsturnată doar prin intermediul unor probe aduse în fața unei instanțe de judecată, și până acum nu a existat nici un proces cu un asemenea obiect. Răsturnarea prezumției s-a realizat faptic încă din 1974, când a fost lansat albumul Mugur de fluier care îl numește pe Nicolae Covaci compozitor, cât și prin nenumărate reeditări ale albumului, care conțin aceeași informație, dar și prin înscrierea lucrărilor muzicale în cadrul organismului de gestiune colectivă – fapte care nu au fost contestate niciodată de pârâți, nici măcar la nivel formal, nici chiar într-un cadru extrajudiciar, din 1974 până astăzi.

 

Fiecare material discografic al formației Phoenix conține informații referitoare la persoana care a compus atât textul, cât și muzica fiecărei piese în parte. Este greu de crezut ca pârâții ar fi acceptat timp de jumătate de secol o asemenea situație pe care încearcă acum să o aducă la lumină, dacă ea ar fi fost reală, și piesele ar fi fost cumpuse în aceeași măsură și de domniile lor. Este greu de crezut că pârâții ar fi acceptat ca doar Nicolae Covaci să figureze ca autor în fața publicului, pe toate materialele editate, în fața mass-mediei, în relația cu organismul de gestiune colectivă – care distribuie totuși niște sume însemnate de bani autorilor, lucru cunoscut de către pârâți. Timp de  peste 50 de ani, și-au recunoscut și acceptat rolul de interpreți ai compozițiilor lui Nicolae Covaci.

Ideea cum că aceste compoziții nu îi aparțin reclamantului în exclusivitate, ci formației Phoenix, a apărut abia când acesta s-a decis să le apere prin formularea cererii împotriva pârâților din acest dosar. Idee formulată în mod convenabil de către pârât, și anume doar în ceea ce privește compozițiile reclamantului, nu și pe ale sale (!)… – ne referim la compoziția Andrii Popa, despre care se face vorbire în întâmpinare.

 

Chiar și acceptând reductio ad absurdum punctul de vedere privitor la prezumție, cum că ea nu se poate răsturna decât în instanță și prin urmare încă profită și pârâților în egală măsură, scrie pârâtul în întâmpinare că așteaptă probele pe care le vom depune în sensul acestei răsturnări, ori noi am alăturat cererii de chemare în judecată atât înscrisurile doveditoare de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor România, cât și copii alte discurilor Phoenix, apărute de-a lungul celor 50 de ani și unde figurează ca și compozitor al pieselor în discuție doar Nicolae Covaci.

 

Mai mult decât atât, pârâtul nu invederează în întâmpinare nici un mijloc de probă care să îi susțină în mod real argumentele, în schimb, toate înscrisurile care confirmă calitatea de compozitor exclusiv a lui Nicolae Covaci se află depuse de noi la dosarul cauzei.

 

În acest sens, înțelegem să ne opunem și solicitării formulate de pârât în sensul admiterii probei testimoniale pentru a dovedi coautoratul. Din moment ce Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe prevede expres că dovada se poate realiza prin orice mijloc de probă, inclusiv prin înscrierea compozițiilor în cadrul unui organism de gestiune colectivă, fără a conține alte prevederi speciale privitoare la probe și la admisibilitatea acestora, apreciem că se completează cu prevederile generale în materie de probe. Astfel, art. 309 din Codul de procedură civilă în vigoare statuează că: (5) Proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia cazurilor prevazute la alin. (4).

 

 

Cu privire la critica adusă celui de-al doilea petit, învederăm că motivarea adusă de către pârât este inexistentă. Departe de a critica argumentele noastre, pârâtul nu face decât să formuleze un rezumat al lor – și acela greșit.

Citând din întâmpinare: “Reclamantul ne atrage atenția că nu este vorba de un coautorat, fără însă a demonstra aceasta” – ori noi am depus la dosarul cauzei probe cât se poate de grăitoare care să ne susțină argumentele, iar domnia sa niciuna care să susțină ideea coautoratului.

Apoi: “Iși fundamentează toată acțiunea pe listele ogc UCMR ADA”lucru cât se poate de fals, având în vedere că listele compozițiilor muzicale înscrise în cadrul UCMR ADA  reprezintă doar o parte din probele pe care le-am depus.

 

Pârâtul susține în continuare că „definiția legală a operei de creație intelectuală (art.3 al.2) condiționează opera doar de faptul creației. Mai mult o eliberează chiar de prezumția autorului”. Nu ne putem opri să observăm că formularea utilizată intră în contradicție cu tot ce a redactat pârâtul până în acest punct, în cuprinsul întâmpinării.Dacă nu există această prezumție a autorului, înseamnă că toată argumentația de mai devreme, despre o prezumție colectivă, ce profită tuturor membrilor formației Phoenix, este contrazisă chiar de cel care a formulat-o…

Următoarea argumentație redactată de pârât în acest sens este chiar și mai lipsită de logică: dacă opera este liberă de prezumția autorului, cu atât mai mult este independentă în raport de listele depuse de reclamant la UCMR ADA. Înțelegem astfel că pârâtul ignoră cu bună știință legea dreptului de autor, care prevede expres  în art. 148, al. 2, că existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.De altfel, legea conține prevederi exprese și în legătură cu prezumția ce profită autorului.

 

Cât privește critica adusă motivării noastre, unde am expus ideea că s-a omis înregistrarea playlisturilor la organismul de gestiune colectivă, nu înțelegem de ce pârâtul invocă lipsa calității sale pasive privitoare la acest aspect.

Lipsa acestor declarații nu a fost constituită intr-un capăt de cerere, astfel încât să se pună problema unei contradictorialități care să ceară ridicarea unei excepții procesuale, ci doar un argument pe care l-am folosit în sublinierea susținerilor noastre privitoare la gravitatea încălcării drepturilor reclamantului. Întradevăr, sarcina declarării playlistului este a organizatorului de eveniment, dar playlistul este pus la dispoziție de către artist – sau ar trebui să fie. Este lipsit de realism să presupunem că toți organizatorii de spectacole cunosc fiecare compoziție pe care o interpretează fiecare artist, astfel încât să își îndeplinească această obligație fără îndrumări.

Așadar, includerea acestei idei în argumentația noastră a fost realizată pentru a pune în lumină faptul că, sub o formă sau alta, artistul interpret este în mod colateral responsabil pentru creearea de prejudicii materiale autorului, izvorâte din omisiunea declarării playlisturilor în cadrul organismului de gestiune colectivă.

 

Spune apoi pârâtul că are acordul lui Nicolae Covaci pentru a interpreta compozițiile ce fac obiectul cererii, ceea ce este în mod vădit nereal, din moment ce noi am depus deja la dosar dovada interdicției publice formulată de reclamant în acest sens, dar și dovada sfidării ei de către pârâtul Mircea Baniciu, confirmată de el însuși în presă la nivel național – de unde reiese în mod clar că a luat la cunoștință interdicția, prin urmare nu se poate presupune nici o eventuală lipsă de informare a acestuia.

Faptul că această interdicție a fost formulată abia în primăvara anului 2013, așa cum bine subliniează de altfel și pârâtul în întâmpinarea sa, nu face decât să confirme buna credință de care reclamantul, autor al pieselor, a dat dovadă, și lipsa intenției sale de a săvârși un abuz de drept.  Așa cum am argumentat și în cererea introductivă, reclamantul nu a formulat această interdicție și nu a început un demers procesual decât în momentul în care acțiunile pârâților, coroborate, au început să îi aducă importante prejudicii. Cu alte cuvinte, când posibilitatea sa de a-și apăra creațiile intelectuale s-a bazat pe motive justificate – iar legea îi oferă acest drept, fără a ține cont dacă dreptul a mai fost sau nu încălcat, dacă se află în patrimoniul reclamantului de o zi sau de peste 40 de ani.

 

 

Referitor la critica adusă celui de al treilea capăt de cerere, pârâtul nu face distincția între componenta patrimonială a dreptului de autor – pentru a căror încălcări funcționează termenul general de prescripție, cel de 3 ani, și componenta morală, care este imprescriptibilă, nu are legătură cu întinderea în timp a încălcării dreptului, ci este fundamentată pe calitatea de autor al operei – este așadar perpetuă și statornică.

Mai mult decât atât, probele pe care pârâtul le califică drept inexistente au fost depuse de noi odată cu cererea introductivă –  înregistrări video privitoare la calitatea interpretărilor realizate și afișe de spectacol ce conțin prețul practicat de Mircea Baniciu (25 de lei pentru un club cu maxim 200 de locuri). Ne-am rezervat tot atunci dreptul de a completa probatoriul cu orice mijloc de probă a cărui necesitate va reieși din dezbateri.

 

În sprijinul ideii de confuzie pe care am argumentat-o și pe care pârâtul o consideră incapabilă de a crea vreun prejudiciu, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de Mircea Baniciu împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Susține pârâtul în continuare că nu am indicat operele litigioase, că acțiunea introductivă nu cuprinde o listă a compozițiilor muzicale pretinse de reclamant ca fiind ale sale. Cum se poate formula o asemenea critică în contextul în care pârâtul însuși cita, mai devreme în întâmpinare, capătul de cerere formulat de noi în care am precizat expres că ne referim la compozițiile declarate de către reclamant la UCMR ADA – listă pe care am anexat-o cererii introductive??

Se susține apoi că nu s-au indicat comunicările publice litigioase, decât exemplificativ. Nu înțelegem sintagma, din moment ce obiectul acestui dosar nu îl constituie concertele pârâtului Mircea Baniciu. Nu ele sunt litigioase ci operele muzicale compuse de Nicolae Covaci, iar comunicările publice pe care le-am oferit ca mijloc de probă nici nu au altă posibilitate de a fi, decât exemplificative, din moment ce ar fi imposibil să urmărim și să înregistrăm toate concertele pe care le susține sau le-a susținut pârâtul până în prezent – mai ales având în vedere că nici chiar organismul UCMR ADA nu deține o listă completă, așa cum reiese din adresele anexate cererii introductive.

 

Nu înțelegem nici rezerva formulată la litera C din întâmpinare, și anume că reclamantul a cerut aplicarea art.139 al.2 lit.A (din Legea 8/1996, presupunem) și s-a apărat ca și cum ar fi cerut 139 alin.2, lit.b.  Recitind cererea de chemare în judecată, suntem incapabili de a găsi această presupusă “apărare” pe care se spune că am formulat-o, “ca și cum am fi cerut litera b”. Numita litera b) a articolului se referă la un calcul realizat prin triplarea sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, ori noi nu am adus nici un argument în sprijinul unui atare calcul și nici o solicitare în acest sens.

 

Ca să urmăm până în final firul întâmpinării, se pune în vedere că acest petit este neprecizat și nedovedit. Ca principiu, nu deținem nici o informație privitoare la o eventuală obligație a reclamantului de a preciza o acțiune în justiție, iar în ceea ce privește probele, ne vom conforma cu solicitările Onoratei Instanțe în măsura în care necesitatea vreunui mijloc de probă va reieși din dezbateri.

 

Pentru a răspunde totuși fiecărei idei formulate de pârât, chiar dacă următoarea este lipsită de un temei juridic real, aducem un argument și privitor la introducerea în discuție a formației Phoenix. Intradevăr, în cauză nu există nici o parte denumită formația Phoenix, aceasta nu există ca persoană juridică, însă niciodată, în cererea de chemare în judecată, nu am realizat o confuzie între reclamant și formația Phoenix, așa cum susține pârâtul. Formația reprezintă pentru reclamant modul de asigurare a existenței, iar lipsa ei de activitate, scăderea notorietății și concurența neloială creează acestuia importante prejudicii materiale, dar și de imagine.

 

Cu privire la critica adusă petitului cu numărul cinci, așa cum am menționat și mai devreme în cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare, interdicția formulată în mod public și demararea acestui demers procesual, ambele realizate abia în anul 2013, reprezintă o dovadă de bună credință a reclamantului în exercitarea drepturilor sale. Reclamantul nu a săvârșit nici un abuz de drept, solicitând această interdicție în vremuri în care a considerat că nu are motive întemeiate pentru aceasta.

Rațiunea acestei formulări o constituie – așa cum am motivat și în cererea de chemare în judecată – realizarea unei formații de către pârâți, interpretarea compozițiilor într-un cadru organizat, de către foști membrii de marcă ai formației Phoenix împreună, fapt coroborat cu declarațiile mediatice ale acestora în care confirmă că realizează acest lucru într-un scop de sfidare, adjudecându-și compozițiile pe care le interpretau pe vremea când făceau parte din celebrul grup muzical.

 

Motivul interdicției formulate nu este unul personal, așa cum susține pârâtul. El însuși își construiește apărarea pe baza unor injurii adresate de către Nicolae Covaci prin intermediul presei, cu articole ce datează încă din 2009, 2010.

Războiul mediatic dintre Mircea Baniciu și Nicolae Covaci a început de fapt în 2007, când pârâtul a părăsit formația Phoenix – așa cum o dovedesc articolele pe care le anexăm și noi. Prin urmare, dacă ar fi fost vorba de ură, de animozități personale, nu ar fi trebuit ca reclamantul să fi acționat în acest sens împotriva lui Mircea Baniciu, cu mult timp înainte?

În ciuda acestui război mediatic, reclamantul nu a întreprins nici o acțiune și nu a formulat nici o cerere în justiție împotriva lui Mircea Baniciu, așa cum nu a făcut-o nici împotriva altor personaje mondene cu care au existat astfel de episoade și conflicte.

 

Iar campania de denigrare despre care vorbește pârâtul este contrazisă tocmai de înscrisurile anexate de el însuși, articole de presă unde se face publică în mod repetat informația că Nicolae Covaci de fapt reacționează la injuriile aduse de foștii colaboratori, reprezentând doar un drept la replică.

În orice caz, legea nu condiționează exercitarea drepturilor de afinități personale sau afecțiuni reciproce, și atâta vreme cât nu vorbim despre un abuz de drept – lucru dovedit tocmai prin pasivitatea reclamantului până în clipa de față, când a apărut un motiv întemeiat – relația personală dintre părțile implicate în proces nu poate constitui un fundament sau o legătură cu obiectul dosarului.

Interdicția formulată și solicitată este de bună-credință, este în deplin acord cu dreptul și morala, este temeinic justificată și bazată pe considerente de ordin obiectiv: punerea în pericol a mijloacelor de existență ale reclamantului, a creației intelectuale pe care a realizat-o și a credibilității formației Phoenix, al cărei fondator și lider este.

 

 

Intampinare la cererea reconvențională

 

Cu privire la primul capăt de cerere, apreciem că acesta este nedovedit. Pârâtul nu anexează nici o probă pentru a argumenta coautoratul compozițiilor muzicale, ci se mulțumește să redacteze o stare de fapt, fără temei juridic, stare de fapt care este departe de realitate.

Apreciem că atâta vreme cât pârâtul-reclamant nu susține prin mijloace de probă pertinente calitatea sa de coautor, și nici măcar o aparență a acestei calități, acestuia îi lipsește calitatea procesuală activă pentru a formula o asemenea pretenție.

 

Mai mult decât atât, coperta discului Mugur de fluier despre care vorbește nu îi profită, ci dimpotrivă, este o probă în favoarea reclamantului, având în vedere că atestă calitatea sa de autor al unor compoziții ce fac obiectul acestui dosar. Numele pârâtului este trecut pe coperta discului, ca și membru al formației, însă fiecare piesă este însoțită de numele compozitorului, care este Nicolae Covaci – așa cum, spre exemplu, în legătură cu alte piese este numit ca și compozitor Iosef Kappl, sau Mircea Baniciu la Andrii Popa.

 

Opinăm că este falsă și pretenția că acest coautorat este de notorietate. Cum ar putea fi notoriu un fapt al cărui contrar este înscris, negru pe alb, încă din anul 1974? Cum ar putea avea această caracteristică, din moment ce discul Mugur de fluier îl numește pe Nicolae Covaci compozitor încă de la prima sa apariție publică?

 

Cu privire la al doilea petit, nu înțelegem justificările aduse de pârât, în sensul că își fundamentează cererea pe argumentul că Nicolae Covaci își atribuie o poziție neechitabilă, cum că este “însuși Phoenix”.

Obiect al acestui dosar nu îl constituie locul fiecăruia într-un grup muzical, poziția publică sau imaginea dezvoltată pe parcursul a jumătate de secol, ci o serie de compoziții muzicale al căror autor este Nicolae Covaci. Se solicită interzicerea interpretării compozițiilor de însuși autorul, pentru că este liderul formației Phoenix?

În al doilea rând, dacă autorul alege să modifice opera, să îi atribuie altă interpretare sau să prejudicieze forma ei inițială, este un drept al său izvorât din lege și imposibil de îngrădit.

Mai mult, ni se pare din cu totul alt context și fără nici o legătură cu capătul de cerere justificarea de la punctul 3, privitoare la declarațiile de presă ale reclamantului. O atare solicitare, a interzicerii interpretării propriilor piese de către Nicolae Covaci nu poate fi fundamentată pe atare argumente, cum că este parte într-un război mediatic cu un interpret sau altul… (!!!)

In ceea ce privește culegerea exclusivă a drepturilor parimoniale, și în legătură cu această “justificare” apreciem că nu sprijină capătul de cerere, cu atât mai mult cu cât această culegere a sumelor ce se cuvin autorului are loc încă de la înscrierea compozițiilor în cadrul organismului de gestiune UCMR ADA, lucru pe care pârâții îl cunoșteau și pe care nu l-au contestat niciodată. (!)

 

Opinăm că pârâtului îi lipsește calitatea procesuală activă necesară pentru a formula aceste petite.  O asemenea interdicție poate fi formulată sau solicitată doar de autorul operei, ori pârâtul Mircea Baniciu nu este nici măcar prezumat a fi autor.

 

 

Ne exprimăm acordul cu petitele V și VI din cererea reconvențională.

Reclamantul nu a pretins niciodată că este autor al compoziției Andrii Popa, numele lui Mircea Baniciu figurând atât pe materialele discografice care includ lucrarea, cât și în cadrul organismului de gestiune colectivă UCMR-ADA. Dacă pârâtul înțelege să formuleze o interdicție în acest sens, ne vom conforma și vom renunța la interpretarea piesei. De altfel, piesa lipsește din repertoriul formației Phoenix încă de la introducerea acestui demers procesual.

 

Nu ne putem opri totuși să observăm că argumentele pe care noi le-am invederat în sprijinul solicitărilor noastre, privitoare la calitatea interpretărilor, și care au fost puternic criticate de către pârât (!), sunt preluate acum de către acesta în sprijinul solicitării sale privitoare la Andrii Popa.

Cel care interpretează compozițiile reclamantului (gândite totuși pentru o formație rock cu greutate și o instrumentație anume…) în manieră folk, acompaniat de o ghitară, nu consideră că umbrește calitatea compozițiilor, astfel încât acțiunea lui Nicolae Covaci este caracterizată drept “pur potestativă”… Dar atunci când domnia sa folosește aceleași argumente pentru o solicitare identică, ele nu mai sunt (brusc) pur potestative, el nu interzice pentru că “așa vreau eu” (formulare, desigur, întemeiată….juridic).

E frumos sa critici argumentele celuilalt, sa le desfiintezi, apoi sa le folosesti tu insuti.

Tot pentru a semnala o neconcordanță și o gravă contrazicere între cele susținute de pârât, compoziția “Andrii Popa” despre care se face vorbire în întâmpinare este declarată de către Mircea Baniciu, acesta fiind plătit (el, și numai el, nu și ceilalți membrii ai formației) de către organismul de gestiune colectivă prin acordarea sumelor cuvenite autorului (lucru dovedit prin chiar înscrisurile anexate întâmpinării !).

 

Pârâtul Mircea Baniciu însuși dovedește prin aceasta și prin solicitările sale că piesele incluse în albumul “Mugur de fluier” NU reprezintă lucrări muzicale realizate în comun.

 

Retoric, ne punem întrebarea de ce pentru acestă compoziție nu ar mai fi valabil raționamentul folosit în întâmpinare, și anume că a fost adusă la cunoștința publicului sub numele Phoenix, și nu sub cel al lui Mircea Baniciu, și astfel să reprezinte o lucrare comună. In aceeasi ordine de idei, de ce raționamentul este considerat valabil de către pârât doar pentru compozițiile lui Nicolae Covaci, și nu și pentru compoziția sa???

Dacă am accepta argumentul propus în întâmpinare ar trebui, pentru identitate de rațiune, să acceptăm că toate compozițiile interpretate de către formația Phoenix aparțin nu compozitorului, ci formației care le-a interpretat; că indiferent de autorul real, fiind prezentate public de un grup din care Nicolae Covaci a făcut parte fără încetare, îi aparțin și acestuia, lucru evident neadevărat și niciodată susținut de reclamant.

 

Reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra respectivelor compoziții, care reprezintă mai mult decât opere artistice – reprezintă calea prin care reclamantul își asigură mijloacele de existență de peste jumătate de secol. Invederăm cu privire la întreaga întâmpinare formulată că Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede expres în art. 92 că nici o dispoziție privitoare la drepturile conexe reglementate de legea în discuție nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exercițiului dreptului de autor.

 

Cu privire la punctul VII al cererii reconvenționale, mărturisim că întâmpinăm în primul rând o dificultate de ordin matematic în înțelegerea petitului, pârâtul solicitând daune în valoare de 350 000 euro, din care 100 000 daune materiale și 350 000 daune morale.

Referitor la motivare, se susține că independent de caracterul comun sau individual al operelor litigioase (al creării lor, înțelegem), toate piesele formației Phoenix, raportate la prima comunicare publică, au fost create pentru vocea și interpretarea lui Mircea Baniciu. (???) Ori această susținere este dacă nu o aberație absolută, în cel mai bun caz un sofism, având în vedere că Mircea Baniciu a făcut parte din acest grup între anii 1971 și 1977, și mai apoi după 1990, în reprize. Formația Phoenix are în repertoriu zeci de compoziții muzicale, și din anii 60, și din perioada de exil în Germania, și realizate după 2007, cu noul solist vocal.

Mai mult decât atât, chiar și în timp ce pârâtul făcea parte din formația Phoenix, au existat compoziții muzicale interpretate vocal de alți componenți: Iosef Kappl, Tavi Colen, Nicu Covaci, etc. Spre exemplu, compoziția Strunga, pe care pârâtul o interpretează și acum, a fost interpretată în Phoenix de către Nicu Covaci, nu de domnia sa ( !).

Aceste expuneri nu sunt decât generalizări efectuate cu rea-credință, în lipsa unor argumente valabile, sunt situații de fapt nesusținute de nici un argument juridic și de nici un mijloc de probă, dar pot fi foarte ușor contrar dovedite, dacă Onorata Instanță consideră necesar.

 

Pe de altă parte, nu vedem legătura între această stare de fapt (chiar dacă ea ar avea vreun punct comun cu realitatea) și solicitarea pârâtului, privitoare la daunele morale.

 

Se impune a fi precizat și că nu ne-au fost comunicate toate înscrisurile despre care se face vorbire în opisul probelor, prin urmare nu am luat cunoștință de conținutul acestora. Cele pe care le-am primit nu fac proba în sensul paternității operelor în discuție.

 

——————————————————————————————

Si iarasi interesant – apropo de tupeu:

 

RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA

 

redactată de pârâtul Manfred Neumann în dosarul mai sus menționat.

 

Se impune să observăm cu întâietate faptul că pârâtul declară că formulează o întâmpinare identică cu aceea formulată de pârâtul Iosef Kappl, pentru a respecta termenul procedural de întâmpinare, solicitând din partea noastră comunicarea acțiunii (și a probelor anexate) traduse în limba germană.

Cu privire la această solicitare, învederăm că dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare prevăd în art.18, al.4 că cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română. Același articol oferă în al.3 posibilitatea pentru cetățenii străini care nu vorbesc limba română de a lua cunoștință despre actele dosarului printr-un traducător autorizat.

În completare, art. 225 din Codul de procedură civilă prevede în același sens: (1) Cand una dintre parti sau dintre persoanele care urmeaza sa fie ascultate nu cunoaste limba romana, instanta va folosi un traducator autorizat. Daca partile sunt de acord, judecatorul sau grefierul poate face oficiul de traducator.

Prin urmare, nici o dispoziție legală în vigoare nu prevede în sarcina reclamantului obligativitatea asigurării traducerii în altă limbă decât aceea în care se desfășoară procesul – adică limba română, ci dimpotrivă, obligații în această privință există doar în sensul invers – dacă înscrisurile ar fi fost redactate în altă limbă (pe care părțile implicate să nu o cunoască) am fi avut obligația de a le traduce în limba română.

 

Dincolo de acest aspect, cu toate că pârâtul susține acest argument la începutul întâmpinării, ca justificare a faptului că nu înțelege cererea introductivă și înscrisurile anexate, cu toate că anunță formularea unei întâmpinări identice cu a pârâtului Iosef Kappl tot pe baza acestor considerente, observăm în continuare că întâmpinarea depusă are propriile argumente și dezvoltă împrejurări faptice esențial diferite față de cele din întâmpinarea pe care o declară drept model al copiei !

Faptic, pârâtul susține în primul rând că nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care au fost compuse principalele piese care fac obiectul prezentului litigiu (împrejurare care nu apare în niciuna din celelalte întâmpinări formulate de pârâți).

Reamintim că nu există “principale piese” care să facă obiectul cererii noastre ci, așa cum am argumentat și în răspunsurile pe care le-am redactat vis-a-vis de celelalte două întâmpinări, ne referim la totalitatea lucrărilor muzicale compuse de Nicolae Covaci și nu numai la cele în legătură cu care pârâților le-ar fi convenabil să gasească argumente aparent contrare.

Dacă pârâtul nu a fost membru al formației Phoenix în perioada în care reclamantul a compus piesele despre care se face vorbire, cu atât mai mult domniei sale NU ii mai profită argumentele ulterioare din întâmpinare, privitoare la coautorat… Cum ar fi putut fi coautor al pieselor de pe albumul Mugur de fluier, la care el insusi face referire în continuarea întâmpinării, disc apărut în 1974, când el însuși recunoaște că nu era, atunci, membru al formației – și, am adăuga noi, l-a cunoscut pe reclamant mult după acest moment, în anii 80…?

Pârâtul nu face decât să reia argumentele lipsite de temei din întâmpinările depuse de Mircea Baniciu și Iosef Kappl, pe care însă le contrazice el însuși încă din primele fraze ale întâmpinării.

 

În continuare, pârâtul susține că nu a interpretat în calitate de solist vreuna din operele litigioase, ulterior despărțirii de Nicolae Covaci, însă noi am depus odată cu cererea introductivă înregistrările video în care Manfred Neumann interpreta compoziții ale reclamantului împreună cu Radu Almășan și formația Bosquito (față de care noi am depus o cerere de renunțare la judecată, în virtutea principiului disponibilității) și cu bateristul Ovidiu Lipan, tot fost membru al formației Phoenix.

Prin urmare, am depus probele existente la data introducerii acțiunii, care să justifice calitatea sa de pârât în această cauză.

În legătură cu acest aspect, anexăm prezentei și înscrisuri constând în articole apărute în presă și afișe publice ale concertului susținut de pârâtul Manfred Neumann împreună cu ceilalți pârâți din prezenta cauză la Cluj-Napoca, în data de 7 iunie 2013, concert în care au interpretat iarași compoziții proprii ale reclamantului Nicolae Covaci.

Fundamentam dreptul de a propune aceste înscrisuri pe prevederile art. 253, al.2, pct.3 din Codul de procedură civilă în vigoare, care prevede pentru reclamant posibilitatea depunerii dovezilor după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dacă partea invederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute. Ori, noi am fost în imposibilitate de a depune prezentele înscrisuri odată cu cererea introductivă, pentru că la acea dată ele nu existau.

Fapta pârâților din 7 iunie, confirmată de mass-media la nivel național și probabil și de playlistul declarat de aceștia la organismul de gestiune colectivă UCMR-ADA (asta dacă  nu și-au încălcat, iarăși, și această obligație) dovedește frecvența și hotărârea cu care pârâții încalcă în mod conștient și voit prevederile legale privitoare la proprietatea intelectuală, și aduce un argument în plus urgenței cu care se impune luarea măsurilor necesare pentru ca încălcarea drepturilor reclamantului să nu mai continue. Așa cum rezultă din articolele de presă anexate, deja se creează o importantă confuzie , iar datorită compozițiilor muzicale interpretate pârâților li se atribuie în ultimul timp denumirea de formația Phoenix (în unele publicații cu continuarea fără Nicu Covaci sau, defăimător, fără casierul lor, Nicu Covaci) lucru care afectează grav drepturile reclamantului, imaginea sa, și mai ales mijloacele sale de existență.

 

Nu în ultimul rând, apreciem că pârâtul nu și-a executat cu bună-credință obligațiile procesuale și în opinia noastră e necesar să se facă aplicarea art. 12 al.2 si al.3 Cod procedură civilă, raportat la împrejurarea că declară că nu înțelege cuprinsul actelor depuse și solicită traduceri autorizate, dar dovedește contrariul prin formularea apărărilor ulterioare (cele diferite de întâmpinarea lui Iosef Kappl, pe care chipurile o copiază). Ne întrebăm, retoric, cum ar fi putut redacta apărările privitoare la lipsa calității sale pasive dacă “nu ar fi înțeles nimic din actele pe care le-a primit”.

Pârâtul formulează totuși argumente – chiar prin intermediul unui avocat cunoscător al limbii române – care sunt valabile doar pentru domnia sa, nu și pentru ceilalți pârâți. Așadar, considerăm că cererea sa din introducerea întâmpinării privitoare la realizarea traducerii de către reclamant, după ce că este lipsită de temei legal, nu are alt scop decât tergiversarea acestei cauze, caracterizată printr-o deosebită urgență.

Cu privirile la argumentația propusă în întâmpinare, apreciem că orice fel de susținere este caracterizată în mod vădit de falsitate, din moment ce întreaga redactare este înțesată de contradicții. Pârâtul recunoaște că nu a fost membru al formației Phoenix într-o anumită perioadă, când au fost compuse anumite lucrări muzicale (la care restrânge fără drept obiectul cererii noastre), și în același timp copiază argumentele care vor să îl prezinte drept coautor al respectivelor lucrări. (?????????????????)

În același timp, foloseșe argumentul legat de ură pe care l-a prezentat pârâtul Mircea Baniciu, în condițiile în care aceste susțineri sunt nedovedite, Manfred Neumann nefiind parte intr-un război mediatic purtat de reclamant și foști componenți ai formației Phoenix, nefiind atacat de reclamant.

 

Pe aceste considerente, invederăm și că întâmpinarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 205 Cod procedură civilă și solicităm decăderea din dreptul de a formula întâmpinare și decăderea din dreptul de a formula cerere reconvențională, în baza art.209, al.4 Cod procedură civilă.

 

Cerere de chemare in judecata

(excludem antetul, cu datele personale ale partilor implicate)

in temeiul art. 192 si urm. Cod procedura civila in vigoare, prin avocat Pana Ondina formulez prezenta

 

 

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

 

solicitandu-va ca dupa indeplinirea procedurilor legale de citare si administrarea probelor, prin hotararea ce o veti pronunta, sa dispuneti:

 

–          constatarea si recunoasterea calitatii de autor, compozitor al pieselor declarate la organismul de gestiune colectiva UCMR-ADA ca apartinand reclamantului,  interpretate de catre formatia “Phoenix” in diferite componente, in temeiul art. 10, lit. b) coroborat cu art. 139, al. 1 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare;

 

–          obligarea paratilor la plata daunelor-morale in cuantum de                   , proportional cu intinderea prejudiciilor cauzate prin interpretarea fara drept a compozitiilor, in temeiul art. 1385 si 1386 din Codul civil in vigoare si art. 139 al.1 din sus-numita lege;

 

–          interzicerea comunicarii publice a operelor de catre parati, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea, sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operelor, in temeiul art. 12 si urm. din aceeasi lege, precum si interzicerea modificarii operelor de catre parati;

 

–          raspandirea informatiilor cu privire la hotararea instantei de judecata, inclusiv afisarea hotararii, precum si publicarea sa in mijloacele de comunicare in masa, pe cheltuiala paratilor, in temeiul art. 139, al. 14, lit. d din Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare,

 

–          cu cheltuieli de judecata,

 

avand in considerare urmatoarele

MOTIVE

 

In fapt, reclamantul este autorul unor piese muzicale interpretate de catre formatia Phoenix si care nu numai ca sunt inregistrate ca si compozitii proprii in cadrul organismului de gestiune colectiva UCMR-ADA, dar au fost aduse la cunostinta publicului alaturi de precizarea numelui compozitorului Nicolae Covaci, atat pe discurile de vinil realizate odata cu lansarea pieselor, cat si pe fiecare dintre reeditarile ulterioare.

Dupa momentul parasirii formatiei Phoenix, paratii au continuat sa interpreteze piesele in diferite evenimente culturale, omitand insa aducerea la cunostinta publicului ca aceste piese muzicale sunt in exclusivitate compozitiile mele, si nicidecum rezultatul vreunui coautorat. Mai mult decat atat, in numeroase randuri s-a omis si se omite inregistrarea playlist-urilor complete in cadrul organismului de gestiune colectiva, lucru care imi creeaza prejudicii financiare prin neplata remuneratiilor cuvenite, in calitate de autor.

 

Dincolo de aceste prejudicii materiale, actiunile paratilor creeaza importante prejudicii de imagine atat mie, personal, cat si formatiei Phoenix, pe care o reprezint si care inca mai este activa in industria muzicala romaneasca, prin aducerea in fata publicului a unei concurente “neloiale”, folosindu-se tocmai de compozitiile mele si punand astfel in umbra credibilitatea formatiei Phoenix. Sunt interpretate piese ce fac parte integranta din repertoriul formatiei, la un nivel calitativ scazut si la un pret al reprezentatiei mult mai mic decat cel al formatiei Phoenix, lucru care aduce dificultati activitatii noastre de sustinere a concertelor. Mai mult, prin aceasta activitate sustinuta a paratilor, desfasurata pe parcursul ultimilor ani, la intervale mai mari sau mai mici de timp, suntem pusi in situatia rezolvarii unor confuzii cu privire la componenta actuala a formatiei Phoenix si a activitatii sale.

 

Pe langa omisiunea de a-mi cere acordul in privinta comunicarii publice a operelor mele, asa cum prevede legea, paratii au ales si sa sfideze interdictia pe care am formulat-o expres si in mod public in acest sens, lucru confirmat de catre Mircea Baniciu printr-o serie de declaratii in presa, dar si prin continuarea interpretarii compozitiilor mele in diferite concerte, dupa momentul formularii acestei interdictii.

 

In drept, articolul 10 al Legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile ulterioare, prevede ca autorul unei opere are dreptul moral de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei (lit.b), dar si de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa.

In completare, art. 139 stipuleaza ca titularii drepturilor recunoscute si protejate prin lege pot solicita instantelor de judecata recunoasterea drepturilor lor si constatarea incalcarii acestora, si pot pretinde acordarea de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Apreciem ca datorita imprejurarilor faptice, a perseverentei in incalcarea prevederilor legale, dar si a calitatii de fosti membrii ai formatiei Phoenix pe care o au paratii (calitate dificil – daca nu imposibil – de inlaturat din fata publicului, data fiind istoria acestei formatii, longevitatea si notorietatea sa), este imperativ necesara aceasta recunoastere de catre instanta de judecata, pentru a proteja drepturile legal garantate ale reclamantului de consecinte prejudiciabile.

Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe prevede ca se prezuma a fi autor cel sub al carui nume a fost adusa opera pentru prima data la cunostinta publica – adica reclamantul – si ca dovada calitatii de autor se face prin orice mijloace, inclusiv prin inscrierea compozitiilor in cadrul unui organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor (UCMR ADA).

Calitatea de autor unic al compozitiilor in discutie ii este atribuita reclamantului atat prin inscrierea lor in cadrul UCMR-ADA, cat si prin orice material discografic sau de promovare al formatiei Phoenix in intreaga sa activitate, unde nu figureaza paratii ca si compozitori, ci doar ca si interpreti.

In completarea acestor argumente, invederam tot cu privire la recunoasterea calitatii de autor si un exemplu din jurisprudenta in acest sens -in decizia nr. 6285 din 21 decembrie 2004 a Curtii de Apel Bucuresti s-a aratat ca „dreptul la paternitatea operei isi are izvorul in lege”, prin urmare faptele paratilor constituie abateri de la prevederi legale in vigoare.

 

 

Cu privire la cel de-al doilea petit al actiunii, aratam ca dispozitiile legii civile in vigoare prevad, prin art. 1385 si urm. din Codul civil, principiul repararii integrale a prejudiciului, in sensul ca despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care in conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Mai mult decat atat, al. 4 al aceluiasi articol stipuleaza ca “daca fapta ilicita a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba, reparatia va fi proportionala cu probabilitatea obtinerii avantajului ori, dupa caz, a evitarii pagubei (…)”.

 

Potrivit art.139, al.2 din Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, la stabilirea despagubirilor instanta poate lua in considerare criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Cat priveste beneficiul nerealizat, apreciem ca pe langa sumele care ar fi trebuit incasate din valorificarea componentei patrimoniale a dreptului de autor, precum si dobanzile aferente acestor sume, din aceasta categorie mai fac parte o serie de consecinte care trebuie avute in vedere in stabilirea daunelor morale. Apreciem ca actiunile paratilor, mai ales intinse pe o lunga perioada de timp si coroborate in special cu punerea in evidenta prin mijloacele mass-media a faptelor lor (!), au contribuit din plin la scaderea notorietatii si credibilitatii formatiei Phoenix, cu importante consecinte de imagine.

 

In legatura cu al treilea capat de cerere, fundamentam pretentia pe dispozitiile articolului 12 al aceleiasi legi, care prevede ca autorul unei opere are dreptul exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii. In lumina acestor dispozitii, apreciem ca autorul pieselor muzicale se poate opune interpretarii acestora, cu atat mai mult cu cat modalitatea de executie si statutul persoanei in cauza ii creeaza prejudicii.

Articolul 13 prevede in mod expres aceasta modalitate de exercitare a drepturilor autorului, de a interzice comunicarea publica a operei, urmand ca definitia notiunii de comunicare publica sa se regaseasca in art. 15, al 1, cu urmatorul continut: “Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizata direct sau prin orice mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei (…)”.

Apreciem ca prin frecventa si hotararea cu care paratii ignora prevederile legale din domeniul proprietatii intelectuale, interpretand compozitiile in scop comercial, si mai ales declarand in mod public ca savarsesc aceasta actiune intr-un scop de sfidare, creeaza o concurenta “neloiala” formatiei Phoenix, pe care reclamantul o reprezinta si care inca mai activeaza in domeniul muzical. In dovedirea sustinerilor noastre sunt graitoare si inregistrarile audio-video pe care le putem anexa doar cu titlu exemplificativ (pentru ca un numar total ar fi imposibil de urmarit, avand in vedere zecile de concerte sustinute, impreuna sau separat, de catre parati). Apreciem ca aceste inregistrari audio-video, confirmate chiar de catre o parte din parati prin declaratii de publice, intra in categoria inscrisurilor definite de art. 265 Cod procedura civila in vigoare, si anume “orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare.”. De altfel, interpretarea de catre parati a pieselor celebre ale grupului Phoenix, compozitii ale reclamantului, este un fapt de notorietate, cunoscut nu doar lumii artistice, ci si publicului larg.

 

Apreciem legala si legitima opozitia autorului si in ceea ce priveste orice fel de reorchestrare, modificare, schimbare melodica adusa operei, justificata de art. 16, care prevede  ca “prin realizarea de opere derivate, in sensul prezentei legi, se intelege traducerea, publicarea in culegeri, adaptarea precum si orice alta transformare a unei opere preexistente, daca aceasta constituie creatie intelectuala”, coroborat cu art. 13, lit.i, care garanteaza autorului dreptul de a interzice realizarea de opere derivate.

Indiferent de drepturile dobandite de parati in calitate de interpreti sau executanti, art.92 al Legii 8/1996 prevede expres ca nici o dispozitie privitoare la drepturile conexe reglementate de legea in discutie nu trebuie interpretata in sensul unei limitari a exercitiului dreptului de autor.

 

In ceea ce priveste raspandirea informatiilor legate de hotararea instantei de judecata, inclusiv afisarea sa precum si raspandirea in mijloacele de comunicare in masa, intemeiem acest petit pe dispozitiile art. 139, al.14, lit. d) din Legea 8/1996, care prevede pentru instanta de judecata inclusiv posibilitatea efectuarii unei publicitati de mare amploare, pe cheltuiala paratului. Consideram necesara aceasta masura datorita calitatii de persoane publice atat a reclamantului cat si a paratilor, cu atat mai mult cu cat este de notorietate faptul ca s-a format deja o intreaga “opinie publica” (gresita!) privitoare la aceasta speta, chiar cu mult inainte de formularea prezentei cereri de chemare in judecata – persoanele implicate reprezentand brand-uri de prima mana in industria muzicii romanesti. Necunoasterea de catre public a situatiei privitoare la drepturile reclamantului ii ingreuneaza activitatea de liber profesionist, datorita unei imagini false care se contureaza intre organizatori de spectacole, impresari, sponsori si chiar si ascultatori de muzica.

 

In completare, rugam instanta sa faca aplicarea dispozitiilor art. 139, al. 3, lit.a) din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, si anume sa dispuna de indata luarea unor masuri pentru a preveni producerea iminenta a unei pagube prin incalcarea drepturilor reclamantului, prin interzicerea, cu titlu provizoriu, ca incalcarile prezumate aduse acestui drept sa continue. Apreciem ca epuizarea mediatica a aniversarii a 50 de ani de activitate a formatiei Phoenix, alaturi de plecarea recenta din componenta formatiei a unui membru de baza si cu vechime – Ovidiu Lipan – , precum si a scurtei pauze pe care formatia a luat-o din lumina publica, pentru a pregati noi materiale discografice, creeaza un cadru in care continuarea actiunilor paratilor ar duce la prejudicii grave si de nereparat pentru imaginea formatiei Phoenix si pentru castigurile sale patrimoniale.

 

Avand in vedere aspectele mai sus expuse, va solicitam sa admiteti actiunea astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

 

In sustinerea argumentelor noastre intelegem sa ne folosim de urmatoarele probe: proba cu inscrisuri, proba cu martori, interogatoriul paratilor, marturisire extrajudiciara, probe materiale, orice alt mijloc de proba a carui necesitate va reiesi din dezbateri.

 

 

Anexam in xerocopie certificate pentru conformitate cu originalul urmatoarele inscrisuri:

 

– Adresa nr.1068/21.02.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– Adresa nr. 2343/21.03.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– Adresa nr. 2043/13.03.2013, emisa de catre UCMR-ADA;

– extras din cotidianul Ziua de Vest, editia 11.03.2013;

– extras din cotidianul Click, editia din 13.03.2013 si din ziarul Adevarul, din 13.03.2013;

– extras din pagina publica de Facebook a paratului Kappl Iosef;

– copertile albumelor originale Phoenix si ale reeditarilor ulterioare;

– 19 inregistrari audio-video, datate si localizate.

 

Depunem prezenta actiune, precum si inscrisurile anexate, in 6 exemplare, 1 (unul) pentru instanta si 5 (cinci) pentru comunicare cu paratii.

 

Nicolae Covaci-Haase,

Prin avocat

Asgard !

La sfarsitul anilor ’70, cand am fost parasit de cei pe care i-am facut oameni liberi cu riscul vietii, clubul Asgard m-a scos din impas si mi-a dat incredere din nou in mine si in muzica mea… Am invatat cu adevarat ce inseamna “unul pentru toti si toti pentru unul”….
Ca semn de apreciere pentru gestul lor, am compus si le-am dedicat acest imn…
Am venit cu Asgard in prima auditie la  ROCK FM, luni.

Phoenix
muzica: Nicu Covaci
text: Paul Jellis

interpretare Phoenix 2014: Costin Adam, Dan Albu, Sergiu (Corbu) Boldor, Volker Vaessen, Dzidek Marcinkiewicz, Ionut Micu.

 

 

In anul in care lucram la atelierul de reparat motociclete, dupa ce am ramas singur in Germania, primeam munca cea mai simpla caci nu aveam de unde sa cunosc toate secretele lor. Cunoscusem destui indivizi cu aratare periculoasa, si chiar citiva dintre ei lucrau in acel atelier … Habar nu aveam ca sunt urmarit cu atentie pas cu pas.

Faceam totusi impresie buna pentru ca nu trageam de timp si ma descurcam si cu uneltele, si mai si ridicam singur pe masa de lucru cite un motor. Colegii se uitau unu la altul si nu ziceau nimic.

In perioada aceea in Osnabruck exista cea mai mare divizie de armata engleza din Germania, 45 000 de soldati. Eu, crescut in tara doar cu literatura engleza, desigur ca aveam o viziune falsa despre ei. Dupa cele stiute de mine ei ar fi trebuit sa fie toti inalti, cu fete lungi de cal, reci, foarte stapiniti si simandicosi. Ce greseala! Circulau prin Osnabruck la ora aceea niste masini bizare si cu aspect infiorator de periculos, in care politia militara engleza ii fugarea pe soldatii ce iesisera in  oras la o bauta. De obicei se lasa cu batai spectaculoase intre ei si nemti, dar o luau ingrozitor de la politistii lor, care ii luau pe sus si ii duceau inapoi in cazarma. Erau mici, roscati, un fel de terrieri nervosi si mindri. Ma faceau sa ma ingrozesc imaginindu-mi ca razboiul al doilea mondial nu incetase, erau scene in care englezii cu tancurile cu turelele intoarse se suiau prin sate pe trotuare si ii fugareau pe nemti. Mi se parea o nerusinare crasa ca dupa atitia ani sa isi aroge dominatia in halul acesta.. Incercam sa nu tin partea nimanui. Totusi, nu eram de acord cu obraznicia invingatorilor.

Se zvonise ca sunt muzicant si aveam destui prieteni in garnizoana care ma vizitau acasa deasupra atelierului, unde veneau cu beri sau chiar cu whisky, unde le cintam si ne simteam bine. Unii dintre ei imi aduceau carti in engleza (garnizoana avea o biblioteca gigantica), serii intregi de carti de aventuri pe care desigur le citeam pe nerasuflate. Dupa ce garnizoana a fost retrasa, pe la sfirsitul anilor 80, mi-au ramas citiva metri de carti pe care baietii nu au mai apucat sa le dea inapoi… Mai am si azi din ele…

lntr-o duminica, ma trezesc intr-un zgomot lugubru. Locuiam la etajul 4 al unui bloc din apropierea orasului. les pe balcon, gindindu-ma ca voi vedea iarasi acele scene penibile cu tancuri englezesti fugarindu-i  pe nemti pe trotuare. Cind ma uit in jos, nu-mi vine sa-mi cred ochilor. O mare de motociclete ocupind toata intersectia si un tip cam de doua ori cit mine care ma privea tinta si … imi face semn sa vin jos.

Ce mama dracului, pe cine am suparat ?, ma gindeam eu imbracindu-ma. Mai intram si eu seara prin cluburi si ii impingeam la o parte pe astia cu lanaturi si scurte de piele, dar nu imi aduceam aminte sa ma fi luat la harta cu careva o seara inainte. Acum, asta e, nu aveam ce face…

Cobor si ma opresc in fata zidului de motoare de tot felul. Un individ blond, de doua ori mai lat in umeri ca mine, cu ochii in fundul capului de marimea unui taur si cu o falca de marimea unei lopeti (cel putin asta era prima mea impresie…) se uita la mine concentrat. Era cel care imi facuse semn sa cobor. “Du hist ein … t/er, machst du mit?” Adica, Tu esti unul bun, vii cu noi?.

M-a trecut un dus rece si unu cald. Pai, oameni buni, eu nu am nici bani de o masina, dar mai de o motocicleta, nici nu visez la asa ceva…

Se intoarce Eversmeyer, ca asa il chema, si intreaba spre gasca : Cine are o masina?… Eu, raspunde unul pe al carui piept scria “secretary”, am trei, sa-si aleaga una…

Am primit un Audi 100 a doua zi si m-am infiintat la prima intilnire a grupului. Pe toate spinarile acelea late scria mare, citet, cu litere gotice ASGARD. lntrebind ce inseamna, mi s-a explicat ca Azii (deci “die Asen”) erau dumnezeii vechi ai germanilor, iar Asgard ar fost, cum s-ar spune, Curtea Zeilor, sau Paradisul german.

La intilnire, insotita de un chef de pomina, am fost numit membru de onoare. Deci fara obligatii si cu toate drepturile. lntr-o trupa din asta de motociclisti trebuie prima data sa arati de ce esti in stare, si esti Probe, adica Prospect, cum spun unii. Apoi devii …………… si abia dupa ce ai demonstrat multe din calitatile cerute de club, deci dupa citiva ani, erai membru acceptat de un juriu alcatuit din cei mai reprezentativi membri, cu diferite functii si bineinteles presedintele, care in cazul nostru era Eversmeyer.

Am primit masina de la Wolfgang, ,,secretary”, cu care am ajuns sa ma imprietenesc extrem de bine. Dupa o luna, coborind de pe un munte, m-am dat peste cap cu masina. Am scapat nespus de usor atit eu cit si prietenii si fetele ce erau cu mine. Masina a ramas intr-un sant.

– Wolfgang, stii… Masina ta…

– Ce e cu masina mea?

– Pai nu mai e nimic cu ea, am facut-o praf.

– Aaaaaaaa, bine, pai atunci nu mai trebuie sa platesc asigurarea.

Am ramas mut, inlemnit. Atit i-a fost toata reactia la pierderea unui Audi 100. Desigur ca masina era importanta, fratii mei mergeau cu motocicletele si eu cu masina, si in ea se incarcau tot felul de obiecte convingatoare, de la caz la caz…

Finne Eversmeyer, presedintele, conducea intotdeauna in fata, si exista o anumita ordine si disciplina pina si pe strazi. Daca se intra intr-o intersectie mai mare, Finne se punea de-a curmezisul cu Harley-ul sau gigantic, si ridica un brat cit un stilp, oprind circulatia pina ce treceam noi toti, apoi pornea si el, ne depasea si se punea in fata. Ce responsabilitate era asta, sa risti in fata camioanelor care frinau de iesea furn din roti, si sa stai pe pozitie pina cind toti erau in siguranta ! In bataliile ce au avut loc in anii urmatori cu alte grupuri concurente il observam pe Finne care statea in  fata si declansa violentele riscindu-si primul pielea. Nu era mic riscul, cind toti erau inarmati si stateam uneori sa scoatem plumbi dintre caramizile clubului dupa ce eram atacati… Asta nu inseamna ca eram un club de ingerasi. Adevarul este ca eram un club mai mic ca numar decit altele din Nordul Germaniei, “Gostgard” sau altii. Asta pentru ca din club disparea citeodata jumate, intrind la puscarie si, cind iesea, intra cealalta jumatate.

Mi-am dat seama cit bun simt au acesti frati ai mei, care din respect m-au facut membru de onoare, scutindu-ma de orice fel de obligatii, cand nu stiam si nu voiam sa stiu ce ocupatii speciale aveau ei. Mi-a crescut sentimentul de respect si atasament si mai mult. Desigur ca aveau cei mai multi un loc de munca, ca si cei care m-au cunoscut in atelierul de reparat motociclete, dar pe linga invirteau tot felul de afaceri de care era mai bine sa ma feresc. Nici ei nu m-au initiat vreodata, incercind sa ma ocroteasca. In permanenta mi se puneau intrebari : esti in ordine, ai ce minca, cum e locuinta, te supara cineva?

Dupa accident, la urmatoarea sedinta am indraznit: Pai, masina nu mai am, as vrea o motocicleta! Unul dintre baieti a zis: Am eu un chopper, sa vina la mine. A doua zi aveam motocicleta.

In cadrul activitatilor clubului de motociclisti existau si activitati organizate. Asta desi motociclistii sint niste oameni liberi,  niste haiduci ai vremurilor noastre, care-si iau orice libertate posibila in masura in care nu deranjeaza pe nimeni. Aceasta a ajuns si regula mea : eu imi permit sa merg si pe rosu, si sa merg si in sens invers, parchez unde vreau eu, atit timp cit nu deranjez pe altcineva. Nimeni nu-mi comanda ce sa fac. Exista o libertate a omului care trebuie respectata. Atit timp cit nu deranjezi pe nimeni esti liber sa faci ce vrei.

O data pe saptamina se pornea in convoi de la un oras la altul,  mergeam sa vizitam alte cluburi. Orice club avea obligatia o data la 2 luni sa faca o intilnire intre mai multe cluburi, si o data pe an o intilnire internationala. Vorbesc de cluburile serioase, ori noi eram unul din cele mai vestite cluburi din nordul Europei. Am organizat asadar in vara o intilnire din aceasta internationala, un festival care urma sa dureze citeva zile.  Am inchiriat noi de la un taran un ogor care din pacate era deja arat.  A fost singurul dispus sa ni-l dea, pentru ca oamenii devenisera in ultimele vremuri mai sensibili cind este vorba de rockeri sau motociclisti, pentru ca se intimplau de multe ori violente si scene neplacute… Un taran s-a induplecat si ne-a inchiriat un ogor. Pe acest ogor s-a construit un cort gigantic si un spatiu de desfasurare, dar fiind vorba de o suprafata arata si fiindca plouase o zi-doua inainte, totul s-a transformat intr-o mocirla in care intrai pina la genunchi (lucru care pe rockeri nu-i deranjeaza). Ei sint duri si rezista pina la capat, se bucura in orice situatie si gasesc pozitivul.

Noi, ca sa fim si noi pozitivi si sa nu avem surprize, ne-am construit tejgheaua la 2 m inaltime. Clientii puteau sa-ntinda mina sus sa puna banu’ apoi sa-si ia berea, dar nu aveau contact direct cu noi. Se adunasera vreo 7 mii de oameni din toata Europa, din sudul Frantei, din sudul Germaniei, din Elvetia, din Italia, iar noi nu stiu daca am fost 50 de oameni. Si ca sa-i tii sub control pe acesti oameni plini de energie (si de altele) era o treaba grea. Asa ca, spre exemplu, fiecare dintre noi avea stingatoare de foc cu care putea sa dezbine orice activitate colectiva negativa.

Am construit o scena mare de tot, inalta de 2 m, si am organizat formatii care urmau sa cinte in toate aceste 3 zile. Nu erau trupe cunoscute, erau formatii dispuse sa cinte, formatii de rock frumos, de hardrock, pentru ca oricum nu erau nici bani care sa ne permita sa aducem altii mari. Noi ca organizatori trebuia sa garantam o treaba. Nu era pe bilete de intrare, era pe vinzare, ce s-a vindut, cred ca bere. Nu mai stiu. Ce stiu e ca in primele seri a fost distractie, se balaceau in noroi pin’la genunchi, erau corturile afara, se dormea in cort. Era un zgomot infernal, si politia din Osnabruck nu s-a apropiat 3 zile de acest spatiu. Se auzeau sirene de la kilometri departare imprejur, dar nu s-a apropiat nicio masina de politie. Cred ca a fost si o intelegere intre noi si ei, pentru ca sint convins ca unii dintre noi aveau relatii clare.  Noi primeam arme de la politie, asa ca n-ar fi de mirare.

Eu ma ocupam de scena si de muzicanti stiind ce nevoi exista, si trupele cintau fericite. Mai erau niste butoaie de motorina, din acelea de metal, pe scena, unde se mai puneau niste tavi cu bere. A doua zi, apare pe scena un individ cu un cap mai mare decit mine, blond. Se legana pe scena printre muzicanti… Zic : Ei, jos ! aaa, ba nu se poate vreau sa trag sa bem o bere. Lasa, zic, jos se bea Berea, aicea se cinta.  Si pune-asa mina la mine pe umar. L-am luat asa de mina, hai, si am vrut sa-l trag jos.  Avea o laba cit o lopata, un deget cit 2 de-ale mele. Mi-a prins si el mina ce vrei, sa facem skandenberg? Ma stiam cel mai bun la skandenberg din toata gasca mea de cunoscuti, n-aveam probleme. Daca vrei, hai, da’ te duci jos! Biiine! Dam la o parte o tava de pe un butoi din ala de metal. Hai, zic, hai! Da-i drumul, hai, da-I drumul!  Trosc! Cind mi-a-ntors o data bratul si a dat cu el de butoi intr-o fractiune de secunda am ramas incremenit. Pe urma am aflat tipul era zidar si ca avea caramizi in mina o viata intreaga. De la aruncat caramizi si zidit, miinile ii erau formate si exersate.  Degeaba eram eu iute, aveam viteza mare,  dar nu ma puteam masura cu asta. Hopa, zic, uite ca am facut si skandenberg! Acum te duci  jos! Si s-a dus jos.

A treia zi eram linistit. Hai cintati, totul e bine.  La un moment dat, bibapbumbif! Ce-i asta? intreb si eu. Se impusca aia, ma! Intr-adevar, la un moment dat, cativa il aduc pe unul si-l arunca in fata scenei. Ma uitam cum se scufunda in noroiul ala moale, cum se ducea incet in jos… Mi s-a facut pielea de gisca, da’nu stiam ce sa fac. Nu aveam experienta de genul asta. Ceilalti beau in continuare, trupa cinta.  Eu am mai luat parte la citeva festivale din astea, dar asa ceva nu se mai intimplase. La un moment dat lilulilulilulilu. Ma uit mai de aproape. Vad in fundul cortului doua umbre albe, printre astia cu geci negre. In halate albe, cu niste cruci uriase rosii pe spate, doi din corpul sanitar au venit si l-au scos pe asta din noroi. L-au suit in masina si au plecat. Asta a fost tot. S-a terminat  festivalul, ne-am strins ne-am impachetat. Dupa 2 luni de zile s-a desfiintat grupul, ne-au desfiintat, desi  noi nu aveam vreo vina. Dar pentru ca eram gazdele, noi raspundeam de ordine si de restul.  Asgard a fost desfiintat.  Era clubul care mi-a dat sira spinarii.  Eu de la ei am invatat ce inseamna fratia. Mi-au lipsit si imi lipsesc si astazi. Sigur ca eu la ora asta sint membru sau membru de onoare in mai multe cluburi si in Romania si in Spania. Dar acei nemti,  primii care care m-au scos din mocirla si mi-au intarit spatele, au fost Asgard si n-am sa-i uit niciodata…..

Intre timp, noi ne vom vedea in Bucuresti, in 13 iunie :

Formatia PHOENIX se intoarce in Bucuresti, in 13 iunie, in cadrul unui concert inedit in clubul REPUBLIC !

Pentru a ne aminti ca formatia are scoala muzicala a anilor ‘60, ‘70, si ca inainte de a fi Phoenix, au fost “Sfintii” influentati de Beatles, Bob Dylan, Rolling Stones, Byrds, The Doors, Kinks, actuala componenta va prezenta in cadrul evenimentului interpretari inedite, personalizate, din repertoriul celor care “ne-au dat nume” cand eram “in umbra marelui URSS” in cadrul unui eveniment prezentat de Bestmusic Live Concerts si METALHEAD

Alaturi de cantecele “oldies but goldies” prezentate de Nicu Covaci, momente neintalnite in concertele obisnuite Phoenix, se vor interpreta si compozitiile nelipsite din repertoriul formatiei precum si – in prima auditie live! – noile piese: “Asgard”, “Nevermind” si “Vino, Tepes!”.

Phoenix aduce pe scena clubului REPUBLIC si doi invitati speciali: Andrei Cerbu (11 ani, chitara) si Flavius Hosu (13 ani, baterie).  Participarea in cadrul concertului din 13 iunie va reprezenta un debut al unei colaborari de durata, care demonstreaza intinerirea proiectului Phoenix si constituie in acelasi timp si o continua rampa de lansare pentru tinerele talente – lucru evident de jumatate de secol.

Componenta actuala a formatiei Phoenix: Costin Adam (voce), Dan Albu (ghitara, backing vocals), Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, backing vocals), Volker Vaessen (bass), Ionut Micu (baterie), Sergiu Corbu Boldor (vioara, backing vocals), Nicu Covaci (chitara, voce).

Biletele pentru concertul Phoenix se pot achizitiona dupa cum urmeaza:

– Online de pe www.iabilet.ro si www.metalhead.ro/bilete/ (bilete electronice)
– In format fizic din reteaua IaBilet: magazinele UMAN si SENIA din toata tara si de la agentiile Perfect Tour din toata tara (locatiile si adresele le gasiti online pe www.iabilet.ro/retea)

Pretul biletelor este de 50 lei (achizitionare online) si 60 de lei (achizitionare in Republic, in ziua concertului).

Fiecare bilet achizitionat este insotit de un CD Phoenix International cadou.

Multumiri DB Schenker, Caro Hotel, Deutsche Kneipe.

Un eveniment recomandat de ROCK FM

Republic – Strada Selari nr 14, centrul Istoric, vis-à-vis de Bordellos.

Poster-Phoenix

De prin presă

M-a surprins asta în mod plăcut… Până îmi fac timp să mai scriu, împart cu voi:

(pressalert.ro)

EXCLUSIV Doi membri Phoenix se întorc acasă definitiv. Vezi cum și despre cine este vorba

1798825_810349745658462_312502946_n

În 1977, aproape întreaga formație Phoenix fugea în Germania, iar mulți dintre cei plecați au rămas în străinătate și după căderea comunismului. Acum, Nicu Covaci și Valeriu Sepi vor întări rândurile Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Timiș. În timp ce al doilea și-a depus deja dosarul, Nicu a solicitat informații cu privire la procedura de admitere și pregătește lucrările pentru toamnă.

Absolvent de Arte Plastice la Timișoara, Nicu Covaci s-a consacrat ca artist plastic în străinătate. Vorba lui, ”trebuia să îmi găsesc o posibilitate să exist”. La Osnabruck, în Germania, atât în oraș cât și în împrejurimi, sunt expuse, în interior și în aer liber, diverse lucrări care îi poartă semnătura. Pe peretele Sălii Sporturilor din Osnabruck există poate cea mai mare pictură pe pânză din lume, 45×6 metri – realizată la cererea autorităților locale. Rockerul timişorean a lucrat la ”Gladiator 2000” două luni şi s-a folosit de o macara. „Cu o mână pictam, iar cu cealaltă direcţionam braţul macarlei”, a povestit Covaci.

A și predat. Acum e în Spania, și pictează. E o îndeletnicire de care mulți dintre fanii lui nu sunt neaparat conștienți. Anul acesta s-a gândit serios că locul lui este și în Uniunea Artiștilor Plastici din România, și, cum era normal, va întregi rândurile filialei timișorene.

”Pictura, ca și muzica, îți dau energie”

De ce abia cum? „M-am ocupat de muzică. Mi-a plăcut prea mult contactul direct cu oamenii prin muzică. Altfel te încarci într-un concert în care rezonează cu muzica ta 10.000 de oameni. E vorba de o stare pe care am apreciat-o și pe care mi-am dorit-o toată viața.  Și când pictezi e vorba tot de încărcătură, dar atunci ești singur în atelierul tău”, ne-a spus Covaci.

20140202_162020

Chiar dacă în România nu a fost prea cunoscut pentru asta, toată viața lui, când nu a înregistrat în studio și când nu a avut concerte, a pictat.

Cele mai recente opere sunt o serie de 10 picturi cu jucători de polo pe cai. ”Am reînceput să pictez, iar sportul acesta mă inspiră. Are dinamism și forță. Eu am fost și în școală foarte bun la anatomie. În plus, mă obsedează Tamara de Lempicka, singura pictoriță pe care o accept, care e atât de monumentală și geometrică, impunătoare și subtilă deopotrivă”, ne-a mai spus Covaci.

Dosarul pentru admiterea în UAP, pregătit pentru toamnă

Nicu Covaci s-a născut la Timișoara, în 1947. În 1962 a format, cu alți muzicieni, legendara formație, denumită inițial ”Sfinții”. În anul 1965 a devenit student la Arte Plastice, visul mamei sale fiind ca el să devină profesor de pictură. În 1978  îi scoate din țară pe membrii trupei Phoenix (cu excepția lui Baniciu) în boxele audio care, oficial, erau trimise în Germania firmei producătoare, pentru moficări.

Pentru anul acesta în toamnă își pregătește dosarul cu care va accesa un loc în cadrul UAP Filiala Timiș. ”Este o procedură care se repetă anual: toamna artiștii își depun dosarele, cu portofoliu de lucrări, o comisie locală face o primă selecție, iar numele selectate ajung la București, la UAP România, unde se dă acceptul final. Pe domnul Covaci îl așteptăm. Colegul dânsului din Phoenix, Valeriu Sepi, va deveni membru UAP Timișoara încă de anul acesta, probabil în primăvară”, a declarat Ioan Szekernyes, președintele UAP Timișoara.

Sepi, aproape frate cu Nicu

Valeriu Sepi, fostul component al formației Phoenix, percuționist pentru o vreme și grafician pentru unele din discurile formației, este și el absolvent al Facultății de Arte.

Nicu Covaci i-a fost ca un frate şi pentru că, o vreme, tatăl lui Sepi şi mama liderului Phoenix au fost împreună. Valeriu a intrat în trupă în 1971, din prietenie pentru Nicu. A lui a fost ideea confecţionării imenselor capre din lemn din opera-rock ”Cei ce ne-au dat nume”, pe care le-a recreat în Studiourile Buftea, la aniversarea a 40 de ani ai legendarei formaţii timişorene.

valeriu sepi

În 1985 a plecat din țară și a trăit în mai multe locuri din lume (Germania, Brazilia, Cambodgia şi altele, acum fiind stabilit, de mai mulţi ani, în Singapore).

Valeriu Sepi s-a născut în Reşiţa, în 1945. Nu împlinise încă şapte ani când şi-a uimit bunica cu prima sa lucrare, pe o hârtie de împachetat cât masa din sufragerie, desenând aventurile personajelor care-i erau tare dragi: Păcală şi Tândală. În adolescenţă, povestește, a avut noroc de un profesor care studiase artele la Paris. În vara lui 1969, în sandale, cu barbă, a venit la Timişoara să dea admitere la Arte Plastice, devenind student la clasa cunoscutului pictor Leon Vreme.

sepi

Valeriu Sepi este şi cetăţean de onoare al Timişoarei. 
El și-a depus dosarul la UAP în toamna lui 2013 și acum așteaptă răspunsul celor de la UAP România. Potrovit lui Ioan Szekernyes, șeful UAP Timișoara, avizul va fi primit ”în această primăvară”.

Arta primordială

Nimeni nu a văzut, a pipăit sau mirosit muzica.  Muzica este imateriala;  dar este o formă de energie care poate face să rezoneze nu doar materia, ci și spiritul.

O anumită melodie poate produce cele mai teribile stări sufletesti, fără un cuvînt; cineva începe să plângă sau se suie pe masă și dansează hăulind… Depinde desigur de calitățile celui care stăpânește sau nu MIJLOACELE DE EXPRESIE.

Am avut niște experiențe covârșitoare cântând alături de Dumnezeul muzicii românesti, Gheorghe Zamfir și văzând sala lucind în lacrimi, fără ca cineva să scoată un cuvânt… Dar …. M-am uitat cu coada ochiului și la el… ȘI LUI ÎI CURGEAU LACRIMILE!!!

Deci menirea unui artist este SĂ DEA!!! Cu cât dă mai mult,  cu atât mai mult vine înapoi de la public acel val, acel feedback, în așa fel încât un artist generos pleacă de la un concert mai încărcat decât la deschiderea cortinei….